Decizie șocantă a autorităților. Ce animal exotic poate păstra Nuțu Cămătaru

Decizie șocantă a autorităților. Ce animal exotic poate păstra Nuțu Cămătaru

În urma perchizițiilor efectuate la casa lui Nuțu Cămătaru, inspectorii Gărzii de Mediu au confiscat două maimuțe și doi lemurieni, dar i-a permis acestuia să păstreze cămila găsită în curte.

Este de necrezut, dar în legislația din România cămila este considerată animal domestic și astfel nu există interdicții privind deținerea ei.

„Nu este considerată specie protejată, din punct de vedere al legislației nu am putut să luăm animalul, este considerată animal domestic, e o cămilă cu două cocoașe”, și-au argumentat decizia comisarii Gărzii de Mediu prezenți la percheziții.

„Puteam să ne legăm de condițiile de ținere în captivitate dar acestea sunt foarte bune, doar spațiul atribuit cămilei are peste 200 de metri pătrați, e bine hrănită și îngrijită”, au povestit cei de la Garda de Mediu. Acesștia susțin că au fost impresionați de altfel de condițiile bune în care își păstrează Ion Balint, cunoscut sub numele de Nuțu Cămătaru, toate animalele.

Cămila avea și actele de proveniență în regulă, fusese adusă în țară prin vama cu acte în regulă. Au fost confiscate în schimb două maimuțe - macaci japonezi, și doi lemurieni. Aceștia vor sta în carantină la clinica veterinară Visul Luanei, după care cel mai probabil vor fi duse la o grădină zoologică.

Pentru deținerea acestora, Cămătaru riscă o amendă, dar ancheta este în curs, urmează analiza documentelelor”, au mai spus comisarii, scrie digi24.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News