Decizie fără precent a Rusiei. Vrea să se deconecteze de la internetul global. Totul se va întâmpla în trei zile

Decizie fără precent a Rusiei. Vrea să se deconecteze de la internetul global. Totul se va întâmpla în trei zile Internetul s-ar putea accesa doar cu buletinul. Explicația Ministrului Digitalizării/ Sursa: commons.wikimedia.org

Moscova a decis să-și transfere toate conexiunile și transmisiunile pe o rețea paralelă de intranet. Unilizatorilor care au site-uri active li s-a transmis să le mute într-un domeniu .ru.

Rusia pregătește un plan de deconectare de la internetul global până pe 11 martie. Cel puţin aşa susţine Nexta TV, care publică două documente ale Ministerului Dezvoltării Digitale, Comunicării și Mass-media.

Totul va fi transferat pe intranet

Potrivit Adnkronos, zvonul este confirmat și experți în securitate cibernetică care afirmă că „Moscova a început pregătirile pentru a transfera, în termen de 3 zile, toate transmisiile, conexiunile la servere și gestionarea domeniilor interne pe o rețea paralelă, intranet“.

„Din punct de vedere tehnic, conform documentelor transmise de minister autorităților executive federale și autorităților executive ale Federației Ruse, li se cere verificarea accesului la conturile personale ale administratorilor domeniilor site-urilor publice pe Internet, actualizarea și (sau ) utilizarea unor parole mai complexe cu adăugarea de factori de autentificare pentru utilizatori, mutarea transmisiilor către serverele DNS situate în Federația Rusă şi ștergerea tuturor codurilor Javascript descărcate din surse din străinătate. În plus, dacă site-urile folosesc un hosting străin, resursele publice vor fi mutate pe un hosting rusesc, apoi li se cere să mute toate site-urile active de pe acest intranet într-un domeniu .ru“, scrie  Il Fatto Quotidiano.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sistem testat de anul trecut

Mișcarea este una fără precedent până acum la nivel global, dar se pare că planul a fost gândit încă de anul trecut.  „Într-adevăr, Moscova se pregătea de ceva vreme, în condițiile în care primele teste oficiale ar fi fost efectuate cu succes în perioada iunie-iulie 2021. Însă imediat după izbucnirea ostilităților, guvernul de la Kiev a cerut o „detașare” a Rusiei de reţeaua internet. Viceprim-ministrul ucrainean Mykhailo Fedorov ceruse de fapt izolarea Moscovei pe internet pentru a preveni răspândirea știrilor false și a mesajelor de ură. Acum, decizia Moscovei ar completa procesul de izolare de comunicațiile globale, care a început chiar din prima zi a atacului asupra Ucrainei“, mai scrie sursa citată.

Arbitrul rus de comunicații  Roskomnadzor a anunțat vineri, 4 martie că a blocat total accesul la rețelele sociale Facebook și Twitter pe motiv că cenzurează presa rusă. (Rador)