Dealeri care cumpărau droguri pe DarkNet cu bitcoin, reactivați după ce au fost puși sub control judiciar. Au băgat în spital copii

Dealeri care cumpărau droguri pe DarkNet cu bitcoin, reactivați după ce au fost puși sub control judiciar. Au băgat în spital copii

Ce fac traficanții de droguri când sunt puși sub control judiciar? Continuă să vândă. Aceasta e realitatea pe care au descoperit-o, ieri, procurorii DIICOT Timișoara și polițiștii antidrog, care au efectuat percheziții la persoane suspecte.

Anchetatorii au descoperit că mai mulți dealeri de etnobotanice din Timișoara care au fost puși sub control judiciar în luna septembrie, când au fost prinși ca făcând parte din trei rețele care numărau 40 de persoane, nu s-au oprit din activitate. Aceștia au continuat să se aprovizioneze de la rudele colegilor aflați în arrest, și au vândut mai departe stupefiante ”legale”. Din vina lor zeci de minori au ajuns în spitalele din vestul țării cu probleme grave, datorită unor supradoze care le-au afectat organismul.

Reamintim că în septembrie, polițiștii de la antidrog au ridicat din Timișoara și Arad un număr de 40 de persoane. Ancheta a scos la iveală faptul că liderii celor trei grupări, Dumitru Romeo Strain, zis „Amiercanu”, Florentin Cenade și Marius Cristinel Robitu procurau substanțele psihoactive din străinătate, apoi preparau în țară marfa și o vindeau în  vestul țării. Drogurile erau achiziționate de pe DarkNet, un tip de rețea  suprapusă ce face parte din rețeaua globală de internet, dar care poate fi accesată doar cu ajutorul unui soft specific, fiind plătite cu Bitcoin (moneda virtuală).(n.r. În DarkNet site–urile și alte servicii online sunt ascunse nefiind indexate de motoarele de căutare.) Cele trei grupări se pare că acopereau 90% din piața de etonbotanice din Timișoara.

Tupeul dealerilor însă nu are limite. Unii dintre cei care nu au fost arestați în septembrie, fiind lăsați în libertate sub control judiciar au continuat să facă trafic. În urma monitorizării a doi dintre suspecți, polițiștii au stabilit că se aprovizionau în continuare cu substanțe psihoactive, folosite pentru prepararea etnobotanicelor. Sursă erao rudă a unuia din dealerii aflați în arestul Poliției Timiș. Când anchetatorii au descins la locuința acestuia au descoperit mai multe kilograme de substanțe psihoactive. Mai mulți suspecți au fost duși pentru audieri la sediul DIICOT Timișoara, trei fiind reținuți pentru 24 de ore sub acuzația de constituire de grup infracțional organizat și operațiuni cu substanțe cu efect psihoactiv. Astăzi ei sunt prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.  

Ne puteți urmări și pe Google News