S-a mai scris despre mizeriile de spectacole care adună mulțimi în centrele marilor orașe, distrugând orice urmă de loc-locuire, așa cum era ea înțeleasă într-o lume ne-manelizată…

”Festivalul Cartofului are loc la Miercurea Ciuc. Festivalul "Ziua Celor O Mie de Fete Secuience" de la Șumuleu. Festivalul Ceangăilor, Festivalul Lăutarilor, Festivalul Muzicii Vech, Festivalul Narciselor de la Vlăhița. Festivalul Internațional de Dans Popular pentru Copii Botorca. Festivalurile berii cu care s-au "imbatat" (si se mai imbata, in functie de sponsor) artiștii ”de viță nobilă”. De la HI-Q, Sexxy, Bambi, Gyorfi, A.S.I.A, Blondy, Talisman, Sarmalele reci, pana la Iris, Proconsul, Holograf, Direcția 5, Vama Veche, Nicola, Andra, Delia, Cargo, Voltaj au cantat sau mai cântă pe sume frumușele în fața butoaielor de bere și a grătarelor cu mici. Atrași de mirosul banilor, artiștii nu s-au gândit că spectatorii se vor învăța cu nărav și nu vor mai plati un "belet" la un alt concert, fără intrare libera”. De ceva vreme au apărut din spuma lipsei din ce în ce mai evidente a talentului, muzica fără instrumentiști. Niște ”celebrități” compilatoare exhibă de pe scenele ”Untold” sau ”Electric Castle” oribilități ritmate pe care tinerii - drogați sau nu -, le savurează cu ochii închiși, dând din cap și ridicând mâna dreaptă, asemeni salutului nazist. O explicație a acestei căderi o poate oferi, cred, devenirea - atâta câtă este - a acestei ”lumi noi”. Deosebit de inspirată în elucidarea a tot ce o compune, mi se pare intreprinderea de a aduna texte literare ale actanților, amintirile, trecuturile lor. Un astfel de inspirat demers este acela al scriitorului Marius Chivu, de a pune la un loc, într-un volum, proze scurte a mai multor tineri, - români și străini. ”Antologia de proză scurtă - Trecuturi”. Povestirile tinerilor scriitori români nu sar departe de direcția mizerabilistă cunoscută, dominată de mirosul de veceu, dezinfectant, igrasie, vomă, alcool, intoxicând și visceralizând biografiile, complacerea deseori în atmosfera mizeră,  dominate de oportunism și frivolitate. ”Raymond Carver definea talentul unui scriitor prin "darul de a vedea ceea ce oricine a vazut, dar a vedea cu mai multa claritate, din toate unghiurile". Antologia de fata ofera 26 de priviri, din toate unghiurile, asupra lumii in care traim si a trecuturilor ei-  se scrie în prezentarea volumului. Despre ce trecuturi e vorba in cele 32 de povestiri ale antologiei? În primul rând, despre trecuturile personale: scene, întamplări și drame din copilărie, istorii, secrete și decese de familie, iubiri și experiențe de tinerețe -  spune antologatorul - Marius Chivu. Ce am înțeles eu, ca profan în ale literaturii, din tot acest amalgam de scrieri ”minunate” despre trecut? În puține cuvinte și direct, am fost uimit cât de trist a fost trecutul scriitorilor români, față de al celorlalți scriitori - străini - cuprinși în excepționala intreprindere de antologare a domnului Chivu. Este ceeace observa și revista ”Echinox”, într-un număr mai vechi. Anume că ”În ultimul deceniu, proza contemporană românească a virat spre o direcție a traumelor colective și a individualității escamotate de un context istoric opresiv sau cel puțin inoportun, mizând mai degrabă pe conjuncția (încă fertilă) dintre mediul atroce și parcursul formativ al subiectului, decât pe sondări abisale sau pe ficțiuni fanteziste. Cu alte cuvinte, trama romanescă problematizează efectele nefavorabile ale unui context socio-istoric asupra traseelor personale, angrenând tot felul de chestiuni tabu în virtutea unor urgențe mentalitare insuficient tratate. Cert este faptul că miza se concentrează tot mai mult pe dimensiunea realistă pe care o dobândește o astfel de proză, ceea ce nu înseamnă neapărat că perspectiva narativă trebuie să fie una obiectivă. (…) Recursul la scene cât mai veridice prin cinism, cruzime, ironii flagrante, atitudini morale amendabile, decoruri mizere și note de dramatism constituie câteva dintre trăsăturile unei proze în cadrul căreia hibele sistemelor sociale agresează biografiile umane. Apelul la un „realism” hard cu accentul mutat asupra condițiilor brutale și nesigure care obstrucționează dimensiunea intimă și cea profesională ale indivizilor, precum și asupra reacțiilor imediate ale acestora la discordanțele istorice, nu numai că dă roade pe plan autohton, însă revitalizează atât perioade traumatice ale trecutului - îndepărtat sau mai recent. Tema aceasta, a trecutului tinerilor, pe cât se vede, o traumă continuă fără nici o rază de lumină, cuplat cu răcnetele continue a majorității actorilor din teatrul românesc erau teme recurente ale lungilor discuții pe care de-a lungul anilor le am avut cu George Banu. Că ele au avut loc la Paris (în Parisul personal al lui), la București, Sibiu sau Cluj - șuetele noastre ajungeau invariabil la întrebarea la care nu găseam niciodată un răspuns: ”Ce fel de viață (scurtă!) au dus, cu adevărat, acești tineri, care nici măcar n-au cunoscut dictatura lui Ceaușescu?” N-a trecut mult timp de la ultima noastră întâlnire, la Cluj, pe terasa ”Che Guevara”, în fața câtorva cafele și a unui rom Angostura pe care profesorul l-a și fotografiat, în paharele fine și înalte, cu ”cioc” din care sorbeam când și când câte o gură… Privesc acum când scriu, fotografiile cu paharele noastre de rom, scrumierea în care se odihnea un cigar Partagas fumat pe jumătate - pe care mi le-a trimis pe whazup și îmi amintesc exact un fel de concluzie la care îmi spunea că ajunsese într-o discuție cu prietenul lui apropiat Peter Brook. Anume faptul că arta de valoare nu găsește modalitatea optimă de a se apropia într-un mod prizabil de cei tineri. Niște tineri care aparțin altei istorii… Între timp George Banu nu mai e. Dar spiritul lui plutește deasupra tuturor festivalurilor Lumii. Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu va avea loc anul acesta, a 30-a ediție, cu tema „Miracol”, este dedicată, în mod firesc, lui,  reputatului critic de teatru George Banu (1943 – 2023). „Este un miracol că în aproape trei decenii FITS a devenit și a continuat să fie un loc de pelerinaj pentru cei mai importanți creatori contemporani și public. Este un miracol, desigur, că un eveniment cultural așază Sibiul și România pe hartă alături de cele mai mari festivaluri de artele spectacolului din lume, Edinburgh și Avignon”- spune, pe drept cuvânt Constantin Chiriac, directorul festivalului. Ceeace a făcut la Cluj echipa lui  Tudor Giurgiu și Mihai Chirilov , ceeace fac la Sibiu echipa lui Constantin Chiriac, Cristian Radu este exact răspunsul la ceeace intuiau George Banu și colegii lui de la Sorbona, ca fiind o problemă în receptarea mesajului artistic de valoare de către noile generații. Materializarea actului de apropiere a artei de oameni, de tineri. Poate că asta e soluția, pe cale să se întâmple. Și poate că încet-încet, mizerabilismul se va topi în lumina care se întrezărește dacă privești de pe podul imaginar între TIFF și FITS. Urmăriți varianta video a editorialului, AICI.