De gardă printre exploziile bombelor. Povestea surorii medicale care a supraviețuit celui de-Al Doilea Război Mondial

De gardă printre exploziile bombelor. Povestea surorii medicale care a supraviețuit celui de-Al Doilea Război Mondial

A împlinit 95 de primăveri, mai mult decât ar fi sperat vreodată. Fevronia Breahnă a supreviețuit celui de-Al Doilea Război Mondial, și nu de puține ori a dat nas în nas cu mirosul morții. După ce a scăpat de focul armelor, primind și medalia care i-a răsplătit trauma prin care a trecut, cea de veteren de război, măicuța cu aproape un veac de existență a slujit la căpătâiul bolnavilor. A fost soră medicală la Spitalul Brâncovenesc, care a fost demolat în 1984. Și le-a văzut pe toate, a luptat cu toate: boli, dureri, oameni chinuiți. De chinul ei nu s-a îngrijit, a dus o boală pe picioare. Și asta a adus-o în mediul din care a plecat, de care îi era și dor cumva. Frevonia Breahnă s-a prezentat la Spitalul Universitar din Capitală, în urma sângerării unei tumori pe care o avea pe obrazul stâng, de peste 50 ani. Medicii, asistentele, infi rmierele, toți s-au lipit de patul ei și au ascultat, cu răbdare, fi ecare cuvânt spus agale de enciclopedia vie pe care o aveau în fața lor. „Vremurile s-au schimbat mult...”, suspină femeia.

Am găsit-o citind reviste istorice, pipăind pozele cu buricele degetelor, parcă își amintea șirul exact al evenimentelor. A fost martorul multor file din istorie și, bucuroasă de vizită, doamna Fevronia a povestit cu drag, jurnaliștilor EVZ, „puțin din viața ei”. Cu timiditate, cu cuvinte modeste, deși bagajul celor patru decenii în slujba omului bolnav e aur pentru orice medic curios, mămăița și-a deschis sufletul. Fevronia este cea mai mare fată dintre cei 11 copii ai unei familii dintr-un sat din Botoșani. A fost nevoită să se mute cu familia la București, o dată cu începerea celui de-al Doilea Război Mondial (1939-1945). Aici, a urmat timp de 3 ani cursurile şcolii de asistente din cadrul Spitalului Brâncovenesc, considerat, atunci, cel mai modern și bine utilat spital al Bucureștiului.

 A îngrijit bolnavi sub teroare

Pe fosta asistentă medicală cel de-al Doilea Război Mondial a prins-o de gardă, la spital. Amintirile sunt foarte vii pentru ea, privirea i se pierde în zare și parcă retrăiește teroarea: „Nu aveam timp să ne gândim la ce era afară”, începe, abrupt, să povestească. „Nu aveam voie să stăm pe scaun când eram de gardă. Cinci minute nu am stat jos! Iar o colegă a fost prinsă că a stat jos... De medicul Oprica. Iar când a văzut-o doamna doctor... A tras-o de păr, i-a dat și o palmă!”, își amintește dânsa, cu o mimică a feței ce te duce cu gândul că scena la care a asistat, atunci, a marcat-o profund. Nu insistăm, iar mămăița ne duce înapoi „pe front”, cu povestea ei: „Veneau răniți și de pe front, și din oraș, iar pentru că nu mai erau locuri, s-au pus saltele pe hol și acolo îngrijeam pacienții. Când ne-au bombardat rușii a trebuit să ne adăpostim într-un şanţ aflat în apropierea bisericii Bălaşa. Bombele cădeau precum stropii de ploaie, iar jumătate din personalul medical al spitalului a fugit din calea terorii! Mie nu mi-a fost teamă. Am rămas pentru că, într-un fel, mă obişnuisem deja. Toată viața am stat printre bolnavi, știu ce reprezenta ajutorul meu pentru ei. Dacă plecam cu toții, ce se alegea de ei?”, spune cu ochii înlăcrimați. I-a fost teamă, de fapt, ar spune oricine, dar și-a învins-o de dragul semenilor ei, iar asta o face, chiar și acum, să mai verse niște lacrimi, pe lângă multele adunate întrun secol de viață.

Ne puteți urmări și pe Google News

Medicul care le bătea

Sora medicală își ținea un jurnal de activitate pentru a vedea dacă ceea ce făcut întro zi la spital a fost corect, explică ea. Își nota absolut tot ce face. Pentru Fevronia, obiceiul făcea parte din firesc, pentru că o ajuta să fie cea mai capabilă asistentă medicală, să fie stâlpul de care avea nevoie orice medic să se sprijine în gărzile grele. „Am fost o persoană foarte corectă. Seara, după ce ajungeam acasă, treceam în revistă activitatea mea, pentru a vedea dacă am greșit undeva. Îmi notam activitatea întrun caiet”, mărturisește aceasta. Chiar dacă îi era foarte greu de multe ori, chiar dacă stătea și câte 72 de ore în gardă, niciodată nu s-a gândit să renunțe. „Aveam o șefă, medicul Oprica, care ne bătea. Trebuia să fim cu uniforma perfectă. Se ținea foarte mult cont de aspectul asistenului sau al medicului. Trebuia să avem halatul fără cută. Mai ales că veneau soțiile de generali să îi viziteze și trebuia să arătăm exemplar”, rememorează sora medicală. De asemenea, aceasta a mărturisit că atunci când a venit la Spitalul Brâncovenesc, să dea examen, a trecut prin teste pe care gerenația de astăzi le-ar considera un abuz suprem: „Ne-au controlat... Să vadă care sunt fete... Și care nu sunt fete”.

Spărgeau fiole de glucoză pentru a le mânca

Personalul medical mânca la cantină. Aceeași mâncare care li se dădea și la pacienți, spune femeia despre vremurile de atunci. „În curtea spitalului era cantina și mâncam de acolo. În general mâncam paste. Macaroane cu brânză sau macaroane cu pesmet. Medicii mai spărgeau fiolele de glucoză, le puneau pe pâine și le mâncau. Ne era foame și nu aveam ce mânca”. Amprenta acelor experiențe se manifestă prin gesturile pe care le are și astăzi. Nu risipește nimic și gătește rețetele învățate în copilărie, în urmă cu mai bine de 80 de ani. „Soțul meu mi-a lăsat o carte cu rețete, un catastif, cu bucătăria românească. Și de acolo improvizez. Legume multe, sare mai puțină. Eu, în viața mea, carne am mâncat foarte puțin. În mod special mâncam la sărbători. Acum nici măcar nu îmi mai place. Iar înainte... Nu erau astfel de boli (și își duce mâna către față, arătând jurnaliștilor operația). Lumea era mai ponderată, chiar și în alimentație”.

Un pacient model

În fiecare dimineață nu uită să își facă patul și are grijă ca totul să fie bine aranjat în jurul ei. Respectă cu strictețe indicațiile medicilor care i-au salvat viața după cum mărturisește aceasta. „Cred că nu există aparat unde să nu mă fi dus. Până și la tomograf m-au dus. Am făcut toate tipurile de analize”, spune ea cu uimire. „Computer tomograf”... Ce termen interesant pentru fosta asistentă medicală. „Ce aparatură, ce seringi...”, se minunează femeia. Medicul primar chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, dr. Mihaela Zaharia a declarat pentru EVZ că fosta soră „s-a prezentat la camera de gardă, prezentând la nivelul feței o tumoră, de dimensiunea unui mango.

Tumora îi sângera, îi crea un disconfort și era ulcerată în mare parte cu țesut necrotic. Împreună cu șefa UPU, dr. Adriana Nica, am decis să îi facem un Computer Tomograf în regim de urgență. După acest pas, am constatat că tumora nu invadează vasele mari, nu este prinsă de ramul mandibular și am contactat unicul chirurg uro-maxilo-facial, medicul Bogdan Bănică din Spitalul Universitar. Am stabilit de comun acord o intervenție chirurgicală în echipă mixtă. Am vorbit și cu medicul anestezist dr. Liviu Dan Stan și în a treia zi de la internare am efectuat această întervenție complexă. S-a înlăturat această tumoră de țesuturile din jur și i-a fost aplicată o grefă de piele de la nivelul abdomenului”.

 

Decorată de Emil Constantinescu

În 1998, președintele României de la acea vreme, Emil Constantinescu, a decorat-o cu însemnul „Crucea Comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial, 1941-1945”, pentru serviciile militare aduse statului român. Fevronia Breahnă a fost și este o persoană credincioasă și spune că în Dumnezeu și-a găsit puterea de a îndura atrocitățile vremurilor de atunci. „Am fost așa cum am putut. De sărbătorile mari, de Paște, de Crăciun, eram de gardă. Sărbătoream așa cum puteam. Rugăciunea noastră era prin ajutorul pe care îl ofeream celorlalți. Medicii, la sărbători, trăgeau la sorți care să facă de gardă”, a mărturisit aceasta pentru EVZ.