OTV spală imaginea de pedofil a lui Iuga cu povești despre copii răpiți

OTV spală imaginea de pedofil a lui Iuga cu povești despre copii răpiți

Dan Diaconescu n-a lăsat adevărul să-i strice o ştire bună. A găsit martori care au văzut maşini albe culegând copii de pe străzi.

România a intrat în panică. "Se răpesc copiii!" a devenit subiect principal, iar reţeaua de pedofilie din care făcea parte Doru Iuga, fost şef la OTV, a intrat în ceaţă. De asta se ocupă intens Dan Diaconescu, în direct şi în reluare, de câteva zile încoace. Şi, pentru că subiectul face rating, au ţinut hangul televiziunile de ştiri.

Joi seară, în jurul orei 20.00, poliţiştii bucureşteni au fost alertaţi printr-un apel la 112: "Lângă Biserica Armenească, un bărbat a ademenit un copil şi încearcă să-l răpească". Între timp, câţiva oameni n-au mai aşteptat poliţiştii şi i-au aplicat o corecţie fizică "răpitorului".

Florin Ioniţă, de 32 de ani, a fost dus la secţia de Poliţie cu ochii vineţi şi buza spartă. Bărbatul a spus că îl cunoştea pe copil. Mai mult, afirmaţiile lui au fost confirmate de mama micuţului, care a precizat că Ioniţă e un apropiat al familiei.

Femeia care a văzut două filme pe sticlă: unul la televizor, altul pe geam

La scurt timp, un car al OTV a întins fire, camere şi microfoane şi s-a apucat de făcut reconstituirea presupusei răpiri. S-au adunat şi "martori", oameni care "au auzit ce s-a întâmplat", răpiţi şi ei din faţa grătarului cu mici sau de lângă un pet de bere.

La un moment dat a intrat şi tatăl puştiului care urma să fie furat de Florin Ioniţă şi a demontat subiectul de la OTV. Dan Diaconescu nu lăsa adevărul să-i strice o ştire bună: "Dacă nu sunteţi dumneavoastră tatăl copilului, de unde ştim?".

Pe o altă linie telefonică, reprezentanţii poliţiei insistau că nu a dispărut niciun copil în zonă. "Am stat o oră jumate la telefon să-l fac pe Dan Diaconescu să înţeleagă că nu e vorba despre o răpire", a declarat comisarul şef Diana Sarca, ofiţerul de presă din cadrul Poliţiei Capitalei. În zadar, după miezul nopţii, o femeie aprindea un alt fitil: "Pe strada unde locuiesc, o maşină culege copii. Chiar acum, în acest moment a luat unul, am văzut pe geam."

Post-mortem, Alfred Hitchcock toarnă filme horror la Vedea

Zilele trecute, tot OTV-ul i-a făcut pe poliţişti să scotocească pădurile din comuna Snagov, după ce oamenii lui Dan Diaconescu au aflat "pe surse" că în zonă sunt îngropate "bucăţi de cadavre şi copii spintecaţi". Apoi, lista a crescut, şi, pentru că aşa le cere datoria, poliţiştii au căutat printre copacii din Bragadiru, Măgurele, Voluntari, Otopeni şi Ciolpani. Senzaţional: n-au găsit nimic.

Dacă ar fi trăit, Alfred Hitchcock şi-ar fi dorit să toarne un film la Vedea de Teleorman. Prin telefonul fără fir, doi poliţişti care au bătut la uşa primăriei din comună au fost înmulţiţi de cel puţin zece ori. Aşa s-a ajuns la povestea că în pădurea de la marginea satului au fost descoperiţi doi micuţi morţi, iar zona a fost vreo două zile sub asediul anchetatorilor crimi nalişti.

"Nu e nimic adevărat. Era vorba de un copil de la un centru de plasament, care venise în vizită la soră-sa, luată în grijă de o familie de la noi din Vedea. Şi au venit poliţiştii pentru că nu anunţase unde pleacă", a desfiinţat mitul primarul din Vedea, Aurel Drăghici.

În Prahova, părinţii unei fetiţe au intrat în panică după ce au văzut că le dispăruse copilul. Erau fermi convinşi şi le spuneau poliţiştilor că fetiţa lor a fost răpită pentru prelevarea de organe. După câteva ore au găsit-o, o furase un pui de somn şi a dus-o în debara.

"Pentru transplant se caută în general organele celor între 21 şi 32 de ani"

Anchetatorii spun că mailul care a declanşat isteria a fost trimis în luna februarie, iar Serviciul de Investigare a Fraudelor Informatice din Poliţia Română face verificări pentru a-l descoperi pe cel care a transmis mesajul pe internet.

Oamenii legii au precizat că nu a fost înregistrat niciun caz de răpire şi nici reclamaţii în acest sens. Poliţiştii din Ilfov, unul dintre judeţele în care se spunea că au fost furaţi mai mulţi copii, spun că n-au avut niciun caz.

"Au dispărut 20 de copii de la începutul anului. Majoritatea au plecat singuri de acasă. Dintre aceştia, 19 au fost găsiţi şi doar unul, fugit dintrun centru de reeducare din Bucureşti, este căutat în continuare", a declarat inspector principal Claudia Burada, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Ilfov.

Poliţiştii susţin că isteria aceasta este pentru necunoscători. "Copiii nu pot fi răpiţi «la ghici». Pentru orice transplant trebuie făcute analize de compatibilitate care durează două săptămâni. Organele copiilor se potrivesc doar la copii nu şi la adulţi. De obicei, pentru transplant sunt folosite organe de la persoane cu vârste cuprinse între 21 şi 32 de ani", a explicat un specialist din Poliţia Română.

Ambulanţa, victima zvonurilor

Victime ale acestei paranoia au căzut şi lucrătorii de pe Ambulanţa Bucureşti. Una dintre ipoteze spune că cei care răpesc copii pentru organe folosesc maşini de salvare false. Ieri, medicii au spus că unele ambulanţe au fost atacate cu pietre în mai multe cartiere, iar cei din maşină au fost agresaţi. De două săptămâni, în zonă circulă mai multe poveşti.

Una dintre ele spune că a fost găsit un copil mort, tăiat în zona pieptului şi cu 1.500 de lei la el. Alta vorbeşte de un puşti descoperit după câteva zile la mall, fără un organ şi plimbând o perfuzie după el. Poveşti numai bune pentru postul lui Dan Diaconescu.

"Toate aceste mesaje sunt false şi induc panică nejustificată. N-au fost găsite cadavre sau persoane în comă fără organe“ VASILE VIOREL, chestor, şef al Poliţiei Capitalei

TEORIE

Cum s-a ajuns la o isterie generală de la un mail

Sociologii sunt de părere că răspândirea zvonului a fost gândită, iar mesajele au fost alimentate perioadic. Şeful Biroului de Cercertări Sociale (BCS), Ştefan Bruno, spune că şi soţia sa a primit respectivul mail, iar la scurt timp a aflat că şi o prietenă care locuieşte în apropiere.

"Există o carte care se cheamă Zvonuri, e scrisă de Jean Noel Kapfere şi vorbeşte exact despre astfel de situaţii. Cel care a făcut acest lucru a respectat toţi paşii pe care trebuie să-i urmeze cineva atunci când îşi doreşti un asemenea efect. Există câteva teme care produc emoţii puternice şi panică în societate: bătrâni maltrataţi, sechestraţi sau copii care sunt abuzaţi sau agresaţi. După ce a cules tot felul de poveşti şi mituri, a lansat zvonul şi apoi l-a alimentat până s-a ajuns aici", a declarat expertul BCS, Ştefan Bruno.

Sociologul e de părere că respectiva persoană a ales internetul, pentru că e un mediu foarte greu de controlat, iar zvonul se răspândeşte foarte repede.

Ne puteți urmări și pe Google News