Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > De ce trebuie să-şi dea demisia Victor Ponta
De ce trebuie să-şi dea demisia Victor Ponta

De ce trebuie să-şi dea demisia Victor Ponta

În momentul de cumpănă prin care trece stătulețul nostru de drept – folosesc un diminutiv pentru că suntem încă departe de o deplină înțelegere a ceea ce înseamnă, de fapt, această expresie –, cred că toată lumea de bună credință poate cădea de acord asupra unui singur lucru. Anume, că punerea sub acuzare a premierului și refuzul său de a demisiona ne împing într-o criză politică foarte asemănătoare verii anului 2012.

N-o să intru aici în detaliile dosarului penal pe care i l-a deschis DNA. În ultimele zile, am demontat și eu, ca și alți jurnaliști a căror conștiință nu e de vânzare, manipulările ieftine ale aparatului său de propagandă. Le știți deja: că nu este urmărit penal – ba este!; că nu sunt fapte de corupție – ba sunt!; că e o găinărie – n-are a face!; că nu trebuia pus sub acuzare – ba trebuia!; că nu sunt probe – ba sunt!; că n-are motive să demisioneze – ba are!

Cert este că nici această criză nu este de natură politică, decât în măsura în care vorbim despre anchetarea penală a unui politician și despre asaltul declanșat de aliații și susținătorii săi din partidele aflate la guvernare împotriva justiției. La fel ca în 2012. Putem spune, deci, că istoria se repetă.

Ceea ce am criticat, în urmă cu trei ani, nu a fost suspendarea președintelui, în sine, acțiune perfect constituțională, câtă vreme respectă litera și spiritul Constituției. În fond, a mai existat o suspendare în 2007 și nimeni n-a țipat atunci „lovitură de stat”!

Ceea ce s-a întâmplat în 2012 a fost diferit prin modul brutal în care, pentru a-și atinge scopul, adversarii lui Traian Băsescu au încercat să pună pe butuci câteva instituții fundamentale ale statului. Să ne reamintim: trecerea Monitorului Oficial în subordinea Guvernului, decapitarea celor două Camere ale Parlamentului și schimbarea Avocatului Poporului, restrângerea atribuțiilor Curții Constituționale, apelurile pentru desființarea Direcției Naționale Anticorupție și a Agenției Naționale pentru Integritate sau pentru demiterea conducerii Înaltei Curți.

Toate acestea se încadrau perfect în definiția loviturii de stat: „acțiune rapidă urmărind răsturnarea regimului politic existent și preluarea, prin forță, a puterii politice”.

Dacă ne întoarcem în prezent, observăm că anchetarea primului ministru reprezintă doar pretextul pentru formarea unei noi coaliții anti-justiție. În Parlament sunt vânturate peste 20 de proiecte de modificare a Codului Penal, cele mai multe în favoarea pușcăriabililor, nu a ideii de dreptate. Baronii locali au început să ridice iarăși capul, cerând pe la colțuri o replică dură la „abuzurile” celor care-i cercetează pentru diverse afaceri. Președintele Senatului amenință cu o comisie parlamentară pentru „evaluarea democrației” (sic!), iar alți lideri de seamă fac turul televiziunilor pentru a ne convinge că ei luptă pentru „drepturile fundamentale ale cetățenilor”. Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns!

Ce concluzie putem trage din toate acestea? În mod cert, că o majoritate zdrobitoare a politicienilor – vedeți scorul de la votul de marți – reia lovitura de stat eșuată în 2012!

Cât despre Victor Ponta, e naiv să ne închipuim că un om cu un obraz atât de gros ar putea să-și dea demisia de bună voie. N-a făcut-o când a fost dovedit că a plagiat la doctorat sau că și-a inventat un masterat, n-a făcut-o când i-a fost arestat cumnatul sau când socrul i-a fost pus sub urmărire penală, n-a făcut-o când cei mai buni prieteni ai săi au dobândit calitatea de învinuiți sau inculpați, n-a făcut-o nici măcar după ce a pierdut rușinos alegerile prezidențiale. De ce-ar ceda tocmai acum, când în joc e propria-i soartă?

Fondul problemei este însă altul. Nu poți să-ți clamezi nevinovăția și, în același timp, să te cramponezi de funcție. E nu doar un nonsens logic, ci și o gravă atingere adusă democrației.

Cei care n-au studiat dreptul cu metoda copy-paste înțeleg că refuzul lui Victor Ponta de a pleca înseamnă mai mult decât simpla speranță de supraviețuire a unui politician. Sau chiar decât dorința celor din spatele său de a-și păstra puterea și privilegiile. Anticii spuneau că una dintre regulile de bază ale unei societăți democratice este ceea ce ei numeau „isonomie”. Adică egalitate în fața legii. Cine nu acceptă acest principiu elementar e fie sărac cu duhul, fie ticălos! În ambele variante, n-are ce căuta în fruntea țării!

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.