De ce se sărbătoresc Dragobetele pe 24 februarie. Legenda Zilei Îndrăgostiților la români

De ce se sărbătoresc Dragobetele pe 24 februarie. Legenda Zilei Îndrăgostiților la româniSursa foto: Arhiva EVZ

Astăzi, 24 februarie, îndrăgostiții sărbătoresc Dragobetele, dar puțini știu cum legenda acestei zile. Totul a pornit de la un zeu de care s-au îndrăgostit toate tinerele.

Dragobetele, care se sărbătorește pe 24 februarie, ar fi fost una dintre cele mai vechi ființe magice din tradițiile și obiceiurile românești. „Dragobetele sărută fetele” spune o vorbă populară care a păstrat această sărbătoare ani de zile.

Se spune că astăzi este ziua iubirii și a logodnei. Tradiția mai zice că de Dragobete se unesc destine.În lumea veche a satului, Dragobetele era întotdeauna așteptat în ultimele zile de februarie, înaintea lui Mărțișor.

Dragobetele mai este numit și Granguru, Năvalnicul, Logodnicul Păsărilor, Dragomiru-Florea sau Sânt Ion de primăvară. Imediat după Aflarea Capului Sf. Ioan Botezătorul, care se ține pe 23 februarie, pe data de 24 februarie țăranii își pregăteau plugurile și sapele, ieșeau la câmp și prin grădini să încerce pământul. Astăzi, tinerii dansau până dimineața.

Zeul care făcea orice femeie să se îndrăgostească

După 24 februarie se spunea că începe nunta păsărilor, că își găsesc pereche și noi cuiburi. În prezent, ziua de Dragobete este asociată cu Ziua Îndrăgostiților de pe 14 februarie, dar adevărata poveste este mai complexă decât atât.

Sursa foto: Pixabay

Dragobetele era un fel de ființă mitologică, un zeu protector al iubirii și al tinerilor. Acesta le fura inima băieților și îi ajuta pe flăcăi să își găsească iubirea, așa cum făcea Eros în legendele grecilor antici. El a mai fost comparat și cu Cupidon, din mitologia romană, un fel de gardian al dragostei, care putea face pe oricine să se îndrăgostească dacă îi trimitea o săgeată plină de iubire direct în inimă.

Dragobetele nu făcea doar tinerii să se îndrăgostească. El dădea și tonul din văzduh la nunta păsărilor și a animalelor, trezea natura la viață și răspândea căldura soarelui să iasă florile și să înmugurească pomii, potrivit Libertateapentrufemei.

Conform calendarului creștin ortodox la 24 februarie se sărbătorește Întâia și a doua aflare a Capului Sf. Ioan Botezătorul, sărbătoare numită în spațiul slav Glavo-Obretenia. Denumirea de Dragobete provine de la cuvintele slave vechi „dragu-” ‒ drag și „bîti” – a fi (deci a fi drag).

Ne puteți urmări și pe Google News