Operațiunea cu migranți a Ankarei a fost în asemenea măsură sincronizată cu războiul din Idlib încât data ultimului mesaj pe Twitter al lui Soilu – 6 martie – nu a fost întâmplătoare. Cu o zi înainte, Rusia și Turcia ajunseseră la un acord de încetare a focului în Idlib.

Dezescaladarea din Islib s-a reflectat în disiparea tensiunilor la granița cu Grecia.

„Criza refugiaților”, pe care regimul Erdogan a aprins-o pe 28 februarie avea un dublu scop. Cel mai important era de a escamota „agenda Idlib” și de a o înlocui în ochii opiniei publice cu „criza refugiaților sirieni”, scrie Al-Monitor.

Însă, profitând de ocazie, Erdogan s-a gândit să pună o presiune suplimentară pe UE, după cum arătau cuvintele ministrului de Externe, Mevlut Cavlușogu, care a vorbit despre necesitatea unei revizuiri a acordului Turcia-UE, semnat în 2016.

Este posibil ca regimul de la Ankara să fi reușit într-o oarecare măsură ca, folosind „criza migranților”, să distragă atenția de la pierderile suferite în Idlib. Dar criza nu a ușurat cu nimic povara refugiaților sirieni.

Aceasta, deoarece sirienii reprezentau doar o mică minoritate a gloatei de migranți care s-au îmbulzit la frontiera cu Grecia. Reporterii de la fața locului au relatat că majoritatea erau afgani, urmați de iranieni, pakistanezi și irakieni.

Prin contrast, imigranții care au invadat Europa în 2015, când Turcia a deschis frontierele în mod tacit, erau într-o majoritate zdrobitoare sirieni.

Ce s-a schimbat în cinci ani, încât sirienii au devenit astăzi reticenți să plece?

Răspunsul, arată analiza Al-Monitor, este că sirienii s-au stabilit în Turcia și și-au făcut, de bine, de rău, o viață aici.

Statisticile arată că numărul refugiaților sirieni stabiliți în Turcia s-a stabilizat la 3,5 milioane din 2017. Astfel că, atunci când au primit șansa de a decide pentru ei înșiși, par să prefere să rămână în Turcia în loc să încerce o aventură nesigură într-o Europă care nu îi mai dorește, așa cum au arătat-o confruntările de la granița cu Grecia.

Și Al-Monitor conchide:

Criza refugiaților aprinsă de Ankara pe 28 februarie a arătat două realități.

1. Sirienii nu mai doresc să plece din Turcia, deci orice amenințare a lui Erdogan de a revărsa sute de mii de migranți asupra Europei nu va mai avea același efect de acum încolo.

2. O Grecie vigilentă a pus în aplicare măsuri stricte la frontieră, împiedicând Turcia să își utilizeze eficient „Cartea refugiaților”. Încercând să își folosească din nou această carte, Ankara a arătat Occidentului că este vorba de o cacealma.