Prea ocupați cu criza coronavirusului, am uitat de criza refugiaților, care atinsese niveluri explozive cu doar câteva săptămâni în urmă.

Guvernatorul provinciei Edirne din vestul Turciei a anunțat pe 17 martie că 147.132 de migranți au intrat pe teritoriul UE din această provincie după 28 februarie. La această dată, Ankara declarase că nu îi va mai opri pe refugiați să pătrundă în Europa.

Anunțul guvernatorului din Edirne ar fi trecut poate neobservat, dacă aceasta nu ar fi fost o declarație implicită că „operațiunea” Turciei de a trimite migranți în Europa via Grecia a luat sfârșit în mod tacit, arată o analiză Al-Monitor.

Președintele Recep Tayyip Erdogan confirma pe 29 februarie că operațiunea este în desfășurare:

„Am spus cu luni în urmă că vor fi nevoiți să deschidem porțile dacă lucrurile continuă în acest mod. Nu ne-au crezut. Și atunci ce am făcut noi ieri? Chiar am deschis porțile. Numărul (de migranți care trec frontiera) a atins 18.000 în această dimineață.”

Și liderul turc a dat asigurări în ceea ce privește determinarea sa:

„Vom păstra porțile deschise în perioada următoare și lucrurile vor continua.”

În dimineața de 28 februarie, autobuze gratuite, închiriate de organizatori necunoscuți, au început să transporte sute de refugiați de la Istanbul la frontiera cu Grecia.

Scene cu migranți entuziaști care se suiau în autocarele aliniate pe un bulevard larg din centrul Istanbulului, vizavi de direcția poliției, au fost difuzate în direct de numeroase canale de televiziune, care fuseseră în mod evident informate despre evenimentul ce urma să se petreacă.

În regiunea de frontieră, forțele de securitate turce au luat măsuri pentru a facilita trecerea migranților în Grecia, în vreme ce forțele de securitate elene au folosit toate mijloacele din dotare pentru a bloca afluxul.

Confruntarea a durat zile în șir.

Și totuși de ce declarația din 17 martie a guvernatorului din Edirne, care afirma că peste 147.000 de refugiați au trecut frontiera, echivalează cu recunoașterea că operațiunea a luat de facto sfârșit?

Pentru a afla răspunsul la această întrebare, trebuie să ne întoarcem pe 1 martie și să revedem derularea evenimentelor care a urmat.

Pe 1 martie, amintește Al-Monitor, ministrul turc de Interne, Suleiman Soilu, a scris un mesaj pe Twitter:

„Numărul de migranți care au părăsit țara via Edirne a atins 100.577 la ora 19.40.”

Era primul dintr-o serie de mesaje cotidiene, prin care Soilu îi informa pe urmăritorii săi câți migranți au „părăsit” Turcia prin Edirne.

Numărătoarea ministrului a ajuns la 13.469 pe 3 martie și la 135.844 în ziua următoare.

Faptul că Soilu avea capacitatea de a furniza zilnic cifre atât de precise echivalează cu o recunoaștere implicită că vânzoleala de la frontiera cu Grecia s-a derulat cu cunoștința și sub atenta supraveghere a statului turc.

Ultimul mesaj pe Twitter al ministrului pe marginea acestui subiect dădea cifra 142.175, pe 6 martie.

Ținând cont de cifra oferită de guvernatorul din Edirne pe 17 martie, înseamnă că doar circa 5000 de persoane au trecut în Grecia în cele 11 zile de după 6 martie.

Această diferență sugerează că afluxul de imigranți în Grecia aproape s-a oprit.

Încă din start, Grecia a contestat cifrele Turciei, calificându-le „total false și mincinoase”. Pe 1 martie, cu câteva ore înainte ca Soilu să avanseze cifra de 100.577, ministrul grec de Externe a acuzat pe Twitter Ankara că duce o „campanie de dezinformare”, afirmând că 10.000 de persoane au fost împiedicate să pătrundă pe teritoriul Greciei în ultimele 24 de ore și că 73 de persoane – fără legătură cu provincia siriană Idlib – care au reușit să treacă ilegal frontiera, dar au fost arestați.

Urmărind desfășurarea evenimentelor din teren, nu este greu de înțeles că Turcia pregătise de multă vreme o „operațiune” pentru a trimite refugiați în Europa via Grecia.

Mișcarea de migranți la graniță nu ar fi putut atinge asemenea proporții fără participarea directă a statului turc la organizare, coordonare și comunicare.

Atitudinea dură pe care a adoptat-o partea greacă imediat ce au apărut primele grupuri de migranți arată și că Atena era și ea pregătită pentru a respinge o asemenea invazie.