De ce nu a reușit reinstaurarea monarhiei după Revoluție? Regele Mihai nu a putut replica succesul politic al regelui Simeon al Bulgariei. VIDEO

De ce nu a reușit reinstaurarea monarhiei după Revoluție? Regele Mihai nu a putut replica succesul politic al regelui Simeon al Bulgariei. VIDEO

John Florescu, realizatorul mai multor filme despre Casa Regală, a fost invitatul special al unei ediții de colecție a emisiunii EVZ Istoric, cu ocazia împlinirii unui centenar de la nașterea regelui Mihai. Regele a simțit că e nevoie de el în țară și a făcut mai multe vizite imediat după Revoluție, dintre care cea de Paște din anul 1992 - când se estimează că un milion de români l-a aclamat - a rămas în istorie. John Florescu a oferit explicații despre un eșec al celui în care mulți români și-au pus speranțele: monarhia nu a mai reușit să se impună după ´89, deși regele era foarte iubit, iar monarhiștii erau numeroși.

„Am simțit că am un scop", a declarat monarhul, citat de John Florescu. Mihai nu a admis niciodată legalitatea documentului de abdicare de la tron, a precizat John Florescu.

Odată cu revenirea în țară, Mihai știa că noua epocă „nu-l va readuce pe tron, dar îl va transforma într-un sfătuitor al vieții politice noi într-un arbitru", a remarcat moderatorul Alecu Racoviceanu.

Mihai a căutat un rol pentru el în România. A vrut să fie util"

„În 1992 a fost un acord că vine câteva zile și atât. A fost foarte dificil să negocieze cu regimul psotcomunist, doar după 96, în regimul Constantinescu, a putut ajuta mai ales cu NATO. Mi se pare că România nu are acum mari eroi.

Chestionat de cercetătoarea Alice Barbu dacă regele a avut un vis neîmplinit, producătorul a precizat că, în opinia sa, monarhul regreta că nu a putut juca un rol mai mare după Revoluție. „Regele Mihai a venit înapoi ca rege, era un fel de voce. Era ideea că poate să fie util pentru țară, dar nu a fost o idee clară. A căutat un rol pentru el în România. Când a venit pentru NATO a fost un moment foarte util pentru el.

Știa că ratase momentul. Nu a avut o ușă"

Dacă a fost un moment bun pentru el, a fost cu 20 de ani mai devreme. România e o țară modernă, o republică europeană. Sunt prea mulți care sunt împotrivă (n.r. - reinstaurării monarhiei). Știa că rolul său e vechi, ratase momentul. Nu a fost ca regele Simeon în Bulgaria. (n.r. - devenit premier după căderea comunismului în fosta țară comunistă. În timpul mandatului său, Bulgaria a aderat la NATO și a semnat Tratatului de aderare la Uniunea Europeană). Acum suntem într-o altă lume. Mihai a plecat la 23 de ani, toată viața a fost afară. Nu a avut o ușă", a declarat John Florescu, fiul istoricului Radu Florescu și descendent al unei vechi familii boierești din Țara Românească.

Ședința solemnă comună a Camerei Deputaților și Senatului organizată cu prilejul aniversării a 90 de ani de viață a Majestății Sale Regele Mihai I.

Emisiunea a abordat, de asemenea, și tema grupurilor de susținere a regelui din exil. A existat o grupă de exilați români în Italia, dar ajunseseră și în Portugalia unde era Carol al II-lea. Potrivit lui John Florescu, regele nu a coagulat în jurul lui diaspora. Au fost două grupuri de exil românesc la New York și Washington. Filmul „Regele Mihai: Drumul spre casă”, produs de John M. Florescu, preia povestea dramatică a exilului unui tânăr adesea solitar, ținut la mjiloc în jocul de șah dintre Vest și Rusia Sovietică.

Ediția integrală a emisiunii poate fi vizionată aici:

Ne puteți urmări și pe Google News