De ce mi se bat liberalii pe funcții în Capitală - Exclusiv EVZ

De ce mi se bat liberalii pe funcții în Capitală - Exclusiv EVZ

În mai multe filiale din țară a fost scandal între liberali, unii dintre ei contestând corectitudinea alegerilor interne sau acuzându-se de blat cu PSD de-a lungul anilor. Nota discordantă este la București, în organizația de aici fiind liniște și pace. Competiția este nulă la șefia organizației, singurul candidat înscris în cursă fiind actualul lider al filialei, Cristian Bușoi.

În opinia prim-vicepreședintele PNL, actual deputat de București, Adriana Săftoiu, motivul principal pentru care competiția internă în organizația din Capitală este lipsită de energie este blazarea. 

"Chiar dacă eu la nivel personal apreciez foarte mulți colegi de la București, am o părere bună despre ei și avem o relație bună, asta nu înseamnă că nu trebuie să recunosc că ceva e în neregulă la nivelul organizației de București, în condițiile în care aproape conservăm aceeași formulă care s-a arătat, cel puțin în ultimii doi ani total neperformantă. Bucureștiul a trecut deja prin două alegeri din care a ieșit destul de prost, a trecut prin niște alegeri interne, cele de vara trecută, care de fapt n-au făcut decât să confirme aceeași formulă în mare parte, formulă care nu și-a arătat prea mult succesul, nici la locale, nici la parlamentare. Lucrurile merg la fel. Cred că pur și simplu în cazul Bucureștiului este foarte multă blazare", a declarat, pentru EVZ, Adriana Săftoiu. 

Întrebată de EVZ despre propunerea lui Ciprian Ciucu, consilier general în Primăria Capitalei, prin care vrea p separare a discursului pe București de cel național, "pentru că până acum filiala București s-a confundat în discurs cu PNL național", Săftoiu a avut completări la ideile colegului ei de partid.

"Ideea nu este atât să schimbi, cel puțin la nivelul mesajului, ci să adaugi. Pentru că trebuie să recunoaștem, noi am avut un mesaj pe București, inclusiv în campania d-lui Cătălin Predoiu, foarte centrat pe Primăria Capitalei. Dar în egală măsură, eu cred că pe lângă un discurs prin care să monitorizăm foarte obiectiv activitatea domnei Firea, mai trebuie să vorbim și despre ce putem să facem noi sau ce știm noi să face pentru bucureșteni, în afară de a arăta cu degetul spre partea adversă. Bucureștenii trebuie să vadă și ce le oferim noi", a explicat Adriana Săftoiu, pentru EVZ.

Organizația liberală din Capitală vrea să recâștige pe bucureșteni printr-o schimbare a strategie de comunicare, a spus, pentru EVZ, consilierul general în Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, care s-a înscris în cursa alegerilor interne pentru funcția de vicepreședinte al PNL București.

"Trebuie să separăm puțin lucrurile. PNL la nivel național se concentrează pe guvern, parlament și pe președinție, iar la București se concetrează exclusiv pe primăria generală și pe cele de sector. Trebuie să mergem mult mai direct către oameni cu viziunea noastră, către bucureșteni. Trebuie să fim congruenți cu PNL, dar să avem un mesaj specific pentru primărie și să atacăm PSD", a spus, pentru EVZ, Ciprian Ciucu.

În ultimele săptămâni, procesul alegerilor interne a creat scântei în interiorul PNL, partidul fiind măcinat de scandaluri în mai multe filiale din țară. Astfel, liberalii din Craiova au strigat fraudă, cei din Sighet au cerut ajutorul președintelui interimar, Raluca Turcan, căreia i-au solicitat demiterea liderilor organizației, iar cei Constanța și-au spălat rufele în public, acuzând că organizația liberală a fost "asistatul social al PSD". La PNL Craiova a fost reales, duminică, actualul lider al organizației, senatorul Mario Oprea. 

Alegerile interne ale PNL se fac de sus în jos, în filialele județene, urmând ca președintele PNL să fie ales de 5.000 de delegați la Congresul din 17 iunie. Alegerea liderului PNL București va avea loc pe 8 aprilie. În cursa pentru șefia PNL s-au înscris oficial Cătălin Predoiu și Ludovic Orban. O posibilă candidatură ar putea veni și din partea actualului secretar-general interimar Cristian Bușoi și a fostului secretar general Ilie Bolojan.