De ce l-a demis președintele Klaus Iohannis pe George Scutaru, consilierul prezidențial pe probleme de securitate națională. De ce NU VA FI NUMIT la SIE. O înregistrare explozivă și câteva posibile explicații

De ce l-a demis președintele Klaus Iohannis pe George Scutaru, consilierul prezidențial pe probleme de securitate națională. De ce NU VA FI NUMIT la SIE. O înregistrare explozivă și câteva posibile explicații

George Scutaru a fost demis din funcția de consilier prezidențial pe probleme de securitate națională. O mișcare a președintelui Iohannis învăluită în mister. Un comunicat sec și cam atât. O înregistrare video ne dă însă o nouă dimensiune a conflictului de la Cotroceni.

FLUX 24 a prezintat o înregistrare video de miercuri de la începutul sedinței CSAT care în contextul demiterii/demisiei lui George Scutaru din funcția de șef al Departamentului pentru Securitate Națională al Administrației Prezidențiale devine extrem de interesantă.

Pe scurt, descrierea înregistrării: Președintele Klaus Iohannis dă mâna cu cei prezenți. 

O ia de la stânga de la premierul Ponta în jurul mesei  de la ședința CSAT.

Fiecăruia i se adresază în parte: Domnule prim ministru, Domnule ministru, Domnule Director, Domnule director adjunct, Domnule consilier în cazul de exemplu al lui George Scutaru, la aceea vreme consilier pe probleme de securitate națională și șeful Departamentului de Securitate Națională de la Cotroceni. 

Pe un singur personaj, Iohannis îl ignoră, nu îi întinde mâna, nu îl salută: generalul Ion Oprișor. Trece pe lângă el în mod ostentativ, dând mâna cu următorul general. Generalul Oprișor pocnește din câlcâie, dar o face cu ochii-n jos. Klaus Iohannis trece mai departe, dând mâna cu toți cei prezenți. 

Vineri, la 48 de ore de la sedința CSAT, președintele Iohannis semnează decretul de revocare din funcția de consilier prezidențial pe probleme de securitate națională a lui George Scutaru și numirea în această funcție a lui Ion Oprișor.

Și, de aici, încep speculațiile. ÎNTREBĂRILE: De ce a fost demis Scutaru? Știa Iohannis cu 48 de ore înainte că va trebui să îl numească pe Oprișor și a vrut să-și exprime public nemulțumirea? I-a fost băgat pe gât Oprișor? Cine i l-a băgat? A fost curățat Scutaru și de cine?

Înregistrarea integrală o puteți vedea aici: https://www.youtube.com/watch?v=6vTjhdcrZqE

Cam acestea sunt opiniile exprimate de Andrei Bădin. Este prima tentativă de explicare a demiterii lui George Scutaru. Explicațiile au lipsit cu desăvârșire, iar în absența unor surse oficiale momentul scos în evidență de Andrei Bădin merită analizat cu atenție.

Aș da însă o cu totul altă dimensiune imaginilor de la Cotroceni, care într-adevăr și eu cred că sunt relevante pentru descifrarea evenimentelor care au dus la demiterea principalul sfătuitor al președintelui Iohannis.

S-a spus că George Scutaru ar urma să fie numit la SIE, în postul vacant de director. Aceasta era speculația cea mai la îndemână, numai că analogia cu Eduard Hellvig nu este suficientă. În primul rând, din punct de vedere politic lui Klaus Iohannis îi va fi greu să numească un al doilea om din PNL în fruntea unui serviciu de informații. Ar risca să dea senzația unui regim de autoritate personală, bazat pe numiri politice, o soluție destul de proastă în contextul anchetelor DNA privind finanțarea partidelor politice în campanie electorală, de care suntem convinși că vor fi afectate PNL și (vechiul) PDL, deopotrivă.

În al doilea rând, o asemenea numire o faci, nu o pregătești zile-n șir și în nici un caz nu începi cu o demitere din funcția de consilier prezidențial pe probleme de securitate națională. Cazul Hellvig are, din nou, relevanța lui. Atunci Klaus Iohannis s-a străduit să facă o mișcare-fulger: zvonul aruncat pe piață de dimineață, confirmarea UNPR după câteva ore, alte declarații politice pe la prânz și o conferință de presă la ora 18.00 cu o confirmare scurtă și un laudatio la adresa lui Hellvig, viitorul director al SRI. Concluzia: nu sunt semne că demiterea lui George Scutaru ar fi un pas înainte. Spre SIE. Ba chiar dimpotrivă.

A mai apărut speculația potrivit căreia George Scutaru ar fi fost demis în urma vizitei-fulger pe care a făcut-o directorul FBI la București. Nu aș da crezare acestor speculații, care pun accent pe studiile la Moscova ale fostului consilier prezidențial, pentru că orice bănuială i-ar fi fost comunicată președintelui României înaintea numirilor consilierilor prezidențiali, nu ar fi fost lăsați să stea în post încă 2-3 luni până să fie devoalate eventualele dovezi. Mai ales în cadrul unei vizite protocolare a șefului FBI. Există numeroase alte canale de comunicare prin care un șef de stat, aliat important al SUA, să fie avertizat în cazul unor nominalizări dubioase. Deci pică și ipoteza unor suspiciuni ce vizau lipsă de loialitate față de statul român.

Totuși ce s-a întâmplat?

Mai curând, în acest caz am asistat la un conflict în interiorul Palatului Cotroceni ai căror protagoniști au fost George Scutaru și gen Ion Oprișor. Un conflict instituțional în care președintele Iohannis i-a dat credit, în prima fază, lui George Scutaru și l-a tratat cu dispreț pe generalul Ion Oprișor. Pentru un militar, gestul lui Klaus Iohannis, președintele României și șeful CSAT, este echivalent cu o mustrare publică. Ceea ce a cam fost, iar Klaus Iohannis s-a dovedit a fi un om politic atent la semnificația simbolică a gesturilor ce însoțesc Puterea. Numai că în acest conflict, balanța s-a schimbat rapid: George Scutaru a fost demis, iar generalul Ion Oprișor pus în locul lui! Ceea ce înseamnă că cel care a trădat încrederea Președintelui României a fost George Scutaru. Devenit în 48 de ore un simplu particular. 

Un moment interesant din începutul carierei de președinte al României pentru Klaus Iohannis la care merită privit cu atenție.