Curtea constată că, la data introducerii sintagmei criticate în lege, era în vigoare Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, care în art. 49 şi 50 prevedea că asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, terţelor persoane păgubite prin accidente de autovehicule şi excludea expres conducătorul autovehiculului de la beneficiul despăgubirilor.
Acelaşi cadru normativ a fost menţinut prin prevederile art.11 alin.(1) şi ale art.13 lit.b) din OUG 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie, precum şi prin dispoziţiile art.10 alin.(2) şi ale art.12 lit.b) din Legea nr.132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.
Schimbare radicală de optică a legiuitorului
În concluzie, Curtea reţine că sintagma criticată, astfel cum a fost redactată, nu este circumstanţiată în niciun fel la daunele care se acordă în caz de accident de autovehicul, ci se referă la toate tipurile de autoaccidentări, indiferent de natura lor. Pentru ca excluderea de la dreptul la repararea prejudiciului să vizeze numai situaţia accidentelor rutiere, legiuitorul ar fi trebuit să modifice Legea nr.136/1995 - legea specială ce reglementa asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, iar nu Legea nr. 95/2006, legea - cadru în domeniul asigurărilor de sănătate. Astfel, Curtea apreciază că în privinţa dreptului la repararea prejudiciului al persoanelor care prin faptele lor aduc daune sănătăţii propriei persoane a avut loc o schimbare radicală de optică a legiuitorului, care s-a întemeiat pe o raportare incorectă la realitatea normativă, efectul fiind vulnerabilizarea situaţiei juridice a persoanelor asigurate prin eliminarea totală a dreptului la repararea prejudiciului în privinţa daunelor antereferite, declară CCR.
Curtea precizează că art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 prevede ca persoana asigurată să răspundă faţă de furnizorul de servicii medicale pentru daune aduse sănătăţii propriei persoane 'din culpă', adică indiferent de forma de vinovăţie, răspunderea urmează să fie angajată atât pentru săvârşirea faptelor cu intenţie şi din culpă gravă, cât şi pentru culpă uşoară şi cea mai uşoară culpă.
Autorul faptei ilicite are obligaţia să repare integral prejudiciul cauzat prin fapta sa, independent de faptul că a acţionat cu intenţie sau din culpă
Recomandările noastre
