De ce este în pericol proiectul de construire a metroului din Drumul Taberei. Autoritățile știau de problemă de anul trecut

De ce este în pericol proiectul de construire a metroului din Drumul Taberei. Autoritățile știau de problemă de anul trecut

În timp ce șeful Metrorex dă vina pe constructori, Executivul și șefii Companiei au tăiat bugetul alocal pentru construirea metroului în Drumul Taberei, iar constructorul, Astaldi, spune că dacă nu își primește banii percepuți pentru lucrările de până acum- nu mai lucrează. Cert este că firma cere mai mulți bani pe motiv că au făcut lucrări suplimentare. De la începutul proiectului și până în prezent, schța de construire a noii magistrale de metrou a fost schimbată. Anul trecut, când lucrările erau blocate la metrou, șeful nabab de la Metrorex, Aurel Radu, petrecea în Alpi, într-o stațiune de lux.

În timp ce în august, grupul din Peninsulă, Astaldi, a anunțat că lucrările ar urma să fie gata în 2017 la metroul din Drumul Taberei, la finalul primului semestru a lui 2014 fiind gata 45% din lucrări, acum firma și-a retras o parte din utilaje și amenință că abandonează șantierul, potrvit șefilor Metrorex. Cum s-a ajuns în această situație? Italienii nu și-au primit banii ceruți pentru lucrările în plus efectuate.
 
Astaldi cere 45 milioane de euro în plus pentru executarea lucrărilor faţă de valoarea stabilită prin contract în 2011, respectiv 266 milioane euro, susține directorul general Metrorex, Aurel Radu. Astaldi solicită suplimentarea de fonduri pentru că a executat pereţii mulaţi mai groşi şi au intrat mai multe materiale.
 
Negocieri de aproape un an

Șeful Metrorex susține că a fost un contract făcut înainte de accesarea fondurilor europene şi acolo Astaldi şi-au asumat un preţ fix, nemodificabil, pe toată perioada contractului. Totodată acesta recunoaște că problema aceasta există de aproape un an, ea nefiind rezolvată nici în prezent, iar autoritățile nu au spus nimic până acum.

"Noi suntem în negocieri cu ei de un an, am analizat foarte atent revendicările lor şi nu am fost de acord să le dăm nimic peste proiect până acum. Dânşii au făcut o serie de studii geo şi au făcut pereţii mulaţi mai groşii. Am analizat ce au făcut, am făcut şi noi o expertiză şi în urma negocierilor am acceptat să le dăm în plus circa 54 milioane lei. După întâlnirea de azi (n.r. joi) cu constructorii ni s-au făcut promisiuni ca de luni vor lucra din nou la capacitate maximă", a explicat Aurel Radu pentru Hotnews.

EVZ a atras atenția că nu mai sunt bani din februarie 2013

Muncitorii de pe șantierul noii linii de metrou Drumul Taberei - Universitate au început să nu mai lucreze în ritmul normal din februarie 2013. Stațiile au intrat în „conservare" atunci, iar oamenii din zonă erau disperați: nu vroiau să locuiască într-un șantier ani de zile, ne povesteau oameni de pe șantier la acea vreme. Surse EVZ au povestit atunci că se așteapta trecerea metroului în subordinea primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, și apoi vor fi terminate lucrările care sunt gata în proporție de 60-70%.

DanTrifu, consultantul proiectului, spunea la acea vreme că trebuie alocați în regim de urgență aproximativ 100 de milioane de euro pentru continuarea lucrărilor la Magistrala 5 și alți 100 de milioane de euro pentru Magistrala 4. ”Nu înțeleg ce se întâmplă. Lucrările au început bine, oamenii au acceptat circulația îngreunată, iar acum s-a blocat tot. Nu se poate așa ceva. Toate stațiile sunt în conservare de la începutul lunii februarie. Constructorii nu mai pot lucra pe banii lor. TBM-urile au fost trase pe dreapta”, a explicat Dan Trifu.

Pentru anul 2013, au fost alocate 200 de milioane de lei pentru acest proiect, în timp ce anul trecut Executivul a redus bugetul pentru lucrările la metroul din Drumul Taberei la 178 milioane lei de la 360 milioane lei. Lucrările au început în 2011 şi aveau ca termen iniţial de finalizare anul 2014, însă acestea au fost tergiversate după ce finanţarea pentru proiect a fost redusă. Termenul anunţat de Astaldi în raportul semestrial avansează astfel o nouă dată de finalizare, după ce auto­rităţile române spuneau că metroul ar putea fi gata în semestrul al doilea din 2016.

Citiți și: