Metroul bucureștean, simbol al ambițiilor industriale ale perioadei comuniste, a fost unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură inițiate sub regimul lui Nicolae Ceaușescu. Dorind să modernizeze rapid capitala și să creeze un sistem de transport eficient pentru o populație în continuă creștere, Ceaușescu a impus construirea unui metrou 100% românesc, fără implicarea sovieticilor, un demers unic în blocul est-european.

Inaugurat oficial pe 16 noiembrie 1979, metroul bucureștean a devenit rapid o componentă esențială a transportului public din București. Încă de la mijlocul secolului trecut, Bucureștiul era într-o continuă expansiune, cu o populație care crescuse semnificativ, ajungând la peste un milion de locuitori, conform recensământului din 1948.

Transportul public era insuficient, iar autobuzele, troleibuzele și tramvaiele erau supraaglomerate. S-a simțit astfel nevoia unei soluții moderne, asemănătoare cu cele din alte capitale europene, precum Londra, Budapesta sau Paris.

Deși construcția metroului s-a realizat în perioada lui Nicolae Ceaușescu, ideea în sine datează încă din secolul al XIX-lea. Inginerii Elie Radu și Dimitrie Leonida au fost printre primii români care au propus acest proiect. Totuși, două războaie mondiale și lipsa de dezvoltare urbană au împiedicat realizarea lui la acea vreme.

În anii 1950, s-a încercat un parteneriat cu URSS pentru a construi metroul, dar proiectul a fost abandonat. Sovieticii doreau un metrou care să fie folosit și ca adăpost antiatomic. Abia în 1975 a început construcția propriu-zisă a metroului, sub coordonarea Întreprinderii Metroul București.

Ambiția lui Nicolae Ceaușescu, un metrou 100% românesc

Nicolae Ceaușescu a vrut un proiect exclusiv românesc, fără implicarea sovieticilor, cum s-a întâmplat în alte capitale din blocul comunist. Metroul bucureștean urma să fie un simbol al independenței tehnice. Cu toate acestea, primul metrou românesc a fost „copiat puțin” după cel din Viena, conform inginerului Octavian Udriște.

Construcția tunelurilor a fost realizată cu ajutorul minerilor din Valea Jiului și a utilajelor românești, produse la atelierele Faur. Primele probe s-au realizat în 1977, iar în timpul acestora au avut loc și incidente.

Octavian Udriște povestește cum „am luat și foc la un moment dat, în Eroilor.

„Am luat și foc la un moment dat, în Eroilor. Ardea ceva pe sub noi. Am cerut deconectarea tensiunii și un impiegat de mișcare riguros a venit agale cu condica de dispoziții pe peron. Noi ardeam și el voia să îi cer în scris deconectarea tensiunii, că așa era instruit. Până la urmă am deconectat noi cu scurtcircuitoarele, că există posibilitatea asta”, a povestit Udriște.

În ciuda presiunilor de a finaliza rapid proiectul, metroul a fost inaugurat pe 16 noiembrie 1979, cu doar câteva zile înainte de cel de-al XII-lea Congres al Partidului Comunist Român. În acea zi, 175.000 de bucureșteni au călătorit cu metroul. Cu toate acestea, Nicolae Ceaușescu nu a participat la inaugurare, fiind prezent doar pe 19 decembrie, pentru a tăia oficial panglica.

Astăzi, metroul bucureștean se întinde pe cinci magistrale, cu o lungime totală de 77 de kilometri și 63 de stații, fiind esențial pentru transportul public al capitalei.