De ce a fost reținut "Stăpânul trenurilor private". DNA: "A acţionat sistematic pentru eliminarea SNTFM CFR Marfă de pe piaţa serviciilor de transport de sare"

De ce a fost reținut "Stăpânul trenurilor private". DNA: "A acţionat sistematic pentru eliminarea SNTFM CFR Marfă de pe piaţa serviciilor de transport de sare"

Procurorii DNA au dispus reţinerea omului de afaceri Călin Mitică, care controlează SC Remarul 16 Februarie şi SC Transferoviar Grup, a lui Teodor Gavriş, şef Serviciu Automotoare şi ulterior director de tracţiune în cadrul SNTFC CFR Călători, şi a altor cinci persoane într-un dosar de corupţie privind activităţi de transport feroviar.

Printre persoanele reţinute se află şi Laurenţiu Seceleanu, directorul CNCF CFR SA - Sucursala Regională de Căi Ferate Galaţi, acuzat de luare de mită şi complicitate la spălare de bani, ambele în formă continuată.

  • Ceilalţi patru inculpaţi reţinuţi sunt: Kinga Mădărăşan, director general SC Transferoviar Grup, Adriian Ştefan, director de infrastructură al aceleiaşi firme, Georgel Mihuţ, directorul Salinei Ocna Dej, Dumitru Bărbăcuţi, director general SC Remarul 16 Februarie.

Cei şapte vor fi prezentaţi miercuri la Tribunalul Cluj cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit unui comunicat al DNA, Călin Mitică este acuzat de constituire de grup infracţional organizat şi mai multe infracţiuni de dare de mită, spălare de bani, instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă, complicitate la cumpărare de influenţă, la dare de mită şi la spălare de bani, majoritatea în formă continuată, şi Teodor Gravriş, pentru luare de mită, abuz în serviciu şi complicitate la spălare de bani, toate în formă continuată.

  • DNA arată că omul de afaceri Călin Mitică ar fi coordonat un grup infracţional organizat, pe care l-a constituit împreună cu Mădărăşan şi Ştefan, pentru a acţiona în mod coordonat, în scopul comiterii unor infracţiuni cu scopul coruperii unor funcţionari publici cu funcţii de conducere din cadrul unor structuri subordonate CNCF CFR SA, din SNTFC CFR Călători SA şi din cadrul Societăţii Naţionale a Sării Salrom SA, pentru procurarea unor avantaje economice ilegale în favoarea SC Remarul 16 Februarie şi SC Transferoviar Grup.

Acuzațiile procurorilor

Procurorii susţin că grupul infracţional ar fi fost sprijinit sistematic de Georgel Mihuţ, care ar fi furnizat în mod repetat informaţii din interiorul Salrom şi a indicat funcţionarii din conducerea societăţii care trebuie corupţi pentru obţinerea de către SC Transferoviar Grup a unor lucrări şi servicii punctuale.

El ar fi acţionat, conform DNA, pentru influenţarea conducătorilor Salrom în vederea favorizării ilegale a intereselor SC Transferoviar Grup, ar fi intermediat contactele dintre aceşti conducători şi membrii grupului infracţional organizat şi ar fi avertizat reprezentanţii firmei cu privire la funcţionarii Salrom percepuţi ca fiind ostili intereselor operatorului economic privat.

 

  • Anchetatorii au constatat că aceste avantaje economice ilegale ar fi constat, în principal, în următoarele: obţinerea atribuirii, de la autorităţile publice contractante SNTFC CFR Călători, Salrom, CNCF CFR - Sucursala Regională de Căi Ferate Galaţi, Salina Ocna Dej şi de la alte structuri ale companiilor şi societăţilor naţionale menţionate, a unor contracte de lucrări şi servicii, pe criterii clientelare, prin fraudarea procedurilor de achiziţie publică, în condiţiile în care firmele controlate de Călin Mitică nu deţineau capacitatea tehnică şi economică de a efectua lucrările şi serviciile contractate; obţinerea decontării unor lucrări şi servicii neefectuate; atribuirea, în favoarea firmelor controlate de Călin Mitică, a unor lucrări şi servicii supraevaluate sau care nu prezentau nicio utilitate pentru autorităţile contractante; obţinerea protecţiei şi sprijinului unor funcţionari publici cu funcţii de conducere, pentru împiedicarea efectuării oricăror verificări şi constatări privitoare la neconformităţile existente; acapararea unei cote de piaţă cât mai mari, pe criterii clientelare şi prin corupţie, în ceea ce priveşte lucrări şi servicii atribuite de companiile şi societăţile naţionale menţionate.

În acest sens, au reţinut procurorii, membrii grupului au acţionat sistematic pentru fraudarea procedurilor de achiziţie publică şi pentru obţinerea de informaţii confidenţiale privitoare la ofertele şi capacitatea tehnică a firmelor concurente.

'Membrii grupului infracţional au acţionat sistematic pentru asigurarea obedienţei funcţionarilor cu funcţii de conducere, din Salrom, în scopul de a îi determina pe aceştia să atribuie o cotă cât mai mare din serviciile de transport feroviar în favoarea Transferoviar Grup, prin dezavantajarea flagrantă a concurentului SNTFM CFR Marfă SA, în pofida faptului că, în numeroase situaţii, societatea practica preţuri mai avantajoase decât cele propuse de firma controlată de Călin Mitică', se arată în comunicat.

Sursa citată menţionează că afaceristul Călin Mitică, împreună cu Mădărăşan şi Ştefan, au acţionat sistematic pentru eliminarea SNTFM CFR Marfă de pe piaţa serviciilor de transport de sare, urmărind constant limitarea accesului operatorului naţional de transport feroviar de marfă la astfel de servicii, prin mijloace frauduloase.

'În situaţiile în care membrii grupului nu reuşeau să determine descalificarea abuzivă a ofertelor SNTFM CFR Marfă, aceştia au acţionat pentru a-i coopta pe conducătorii Salrom, în încercarea de perfectare a unor înţelegeri neconcurenţiale cu reprezentanţii operatorului naţional de transport feroviar de marfă, pentru împărţirea volumelor de transport, cu ştiinţa şi acordul conducătorilor Salrom, cu nerespectarea normelor legale privind achiziţiile publice. Călin Mitică a efectuat demersuri sistematice pentru a obţine atribuirea, în condiţii total nelegale, a unor servicii de reparaţii şi recondiţionări, atribuite de SNTFC CFR Călători, în favoarea SC Remarul 16 Februarie, deşi operatorul economic privat nu deţinea capacitatea tehnică şi economică de a efectua serviciile. În acest sens, Călin Mitică a acţionat pentru coruperea funcţionarilor publici însărcinaţi cu atribuirea contractelor', se spune în document.

Potrivit DNA, Călin Mitică a determinat mai mulţi funcţionari publici din cadrul AFER să efectueze recepţii şi omologări abuzive, nelegale, pentru a ascunde incapacitatea Remarul 16 Februarie de a efectua serviciile respective, precum şi lipsa dotărilor tehnice necesare.

'În perioada 22 iunie 2012 - 2 august 2013, Călin Mitică ar fi dispus remiterea repetată a unor sume de bani către Georgel Mihuţ. Remiterea sumelor de bani ar fi fost efectuată indirect, într-o formă disimulată, prin decontarea de către SC Transferoviar Grup a unor facturi fictive, emise de SC Micdali SRL. Destinatarul real al acestor sume de bani nu a fost SC Micdali, ci Georgel Mihuţ. Transferarea sumelor, ca mită, a fost efectuată în legătură cu îndatoririle de serviciu ale lui Mihuţ, respectiv pentru ca acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să urgenteze îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu, sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri, toate aceste demersuri vizând avantajarea ilicită a intereselor de afaceri ale SC Transferoviar Grup', se arată în comunicat.

Astfel, din probele administrate rezultă că, în repetate rânduri, SC Transferoviar Grup a virat în acest cont mai multe sumele de bani, în total fiind peste 66.000 lei.

O altă acuzaţie se referă la faptul că inculpatul Călin Mitică ar fi dispus remiterea repetată a unor sume de bani către Teodor Gavriş, indirect, într-o formă disimulată, prin decontarea de către SC Remarul 16 Februarie a unor facturi fictive, emise de SC Tevpag Plan SRL.

'Transferarea sumelor ca mită a fost efectuată în legătură cu îndatoririle de serviciu ale lui Gavriş, respectiv pentru ca acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să urgenteze îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu, sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri, toate aceste demersuri vizând avantajarea ilicită a intereselor de afaceri ale SC Remarul 16 Februarie', menţionează DNA, adăugând că valoarea plăţilor în contul firmei respective este de aproximativ 488.000 lei.

Anchetatorii au constatat că inculpaţii Călin Mitică şi Dumitru Bărbăcuţi l-ar fi determinat pe Gavriş să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu, cauzând prin aceasta o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale SNTFC CFR Călători, respectiv că, la instigarea acestora, ar fi participat la atribuirea, în condiţii nelegale, a unor servicii de revizie în valoare maximă de peste 220 milioane lei, către Remarul 16 Februarie.

Teodor Gavriş este acuzat că ar fi determinat, în mod repetat, recepţionarea unor automotoare ale căror reparaţii nu fuseseră efectuate în conformitate cu prevederile contractuale şi obligaţiile din caietul de sarcini.

Procurorii susţin că SC Remarul 16 Februarie nu deţinea capacitatea tehnică şi economică de a efectua revizia respectivă, nici la momentul atribuirii serviciilor, nici pe parcursul derulării raporturilor contractuale, fapt cunoscut de către Gavriş.

'Gavriş ar fi negociat o înţelegere ilegală între SC Remarul 16 Februarie şi SC Service Faur SA Bucureşti (disimulată prin încheierea unor acte fictive între cele două firme), conform căreia firmă din Bucureşti a executat, parţial, serviciile contractate de operatorul economic din Cluj Napoca. În acest sens, Gavriş a încasat sume de bani, prin intermediul SC Tevpag Plan SRL şi de la SC Service Faur, suma totală fiind de aproape 17.000 lei', se menţionează în document.

În cazul lui Adriian Ştefan, procurorii au reţinut că ar fi dispus remiterea repetată a unor sume de bani către Laurenţiu Seceleanu, cu complicitatea lui Călin Mitică şi Kinga Mădărăşan, atât direct, în numerar, cât şi indirect, într-o formă disimulată, prin decontarea de către SC Transferoviar Grup a unor facturi fictive, emise de SC Elipsoid SRL Galaţi şi prin plata unor servicii fictive.

'Transferarea şi remiterea sumelor, ca mită, a fost efectuată în legătură cu îndatoririle de serviciu ale lui Seceleanu, respectiv pentru ca acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze, sau să întârzie îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu, sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri, toate aceste demersuri vizând avantajarea ilicită a intereselor de afaceri ale SC Transferoviar Grup. (...) În intervalul de timp 16 aprilie 2013- 3 octombrie 2014, SC Transferoviar Grup a efectuat un număr de 13 plăţi, prin circuit bancar, către SC Elipsoid SRL, în sumă totală de 84.657 lei. La 29 octombrie 2013, Adriian Ştefan i-a remis suma de 20.000 lei, în numerar, prin intermediar, inculpatului Seceleanu', se mai precizează în comunicat.

De asemenea, în 10 decembrie 2013, Adriian Ştefan i-a remis 25.000 lei, într-o parcare din municipiul Bucureşti, în numerar, lui Laurenţiu Seceleanu.

Există indicii, susţine DNA, conform cărora Ştefan şi Mădărăşan au remis, în 2013, bunuri şi foloase materiale necuvenite, unor funcţionari aflaţi în conducerea Salrom, pentru ca aceştia să facă demersuri care să ducă la avantajarea ilicită a intereselor de afaceri ale SC Transferoviar Grup.

Călin Mitică ar fi pretins şi a primit, în mod direct, foloase necuvenite în favoarea firmei controlate, de la o persoană din conducerea Salrom, care au constat în decontarea preferenţială a unor facturi emise de SC Transferoviar Grup.

'Pentru obţinerea acestor foloase necuvenite, Călin Mitică a lăsat să se creadă, în perioada ianuarie - februarie 2013, că are influenţă asupra unor funcţionari publici cu funcţii de conducere din cadrul Ministerului Economiei, promiţând că-i va determina pe aceştia să dispună menţinerea şi definitivarea în funcţie a persoanei respective. Discuţiile şi întâlnirile dintre Călin Mitică şi reprezentantul Salrom au fost intermediate şi organizate de Ştefan şi Mihuţ. Adrian Ştefan a acţionat în sensul promiterii şi remiterii unor foloase materiale necuvenite către o persoană din conducerea CNCF CFR SA', mai susţin anchetatorii.

DNA subliniază că promiterea şi remiterea foloaselor materiale necuvenite a fost efectuată, la 10 şi 11 decembrie 2012, în considerarea influenţei avute de persoana respectivă asupra angajaţilor CREIR Timişoara, pentru a-i determina pe aceşti funcţionari să îndeplinească acte contrare îndatoririlor lor de serviciu, respectiv să accepte preluarea Secţiei de circulaţie Caransebeş - Bouţari - Haţeg - Subcetate (de la chiriaşul SC Transferoviar Grup), în condiţii nelegale şi cu încălcarea prevederilor contractuale.

Totodată, persoana din conducerea CNCF CFR SA şi-a traficat şi influenţa asupra unor funcţionari din conducerea SNTFM CFR Marfă SA, pentru a-i determina pe aceştia să accepte încheierea unei înţelegeri neconcurenţiale (privind împărţirea volumelor de transport), între SNTFM CFR Marfă SA şi SC Transferoviar Grup, la solicitarea lui Adriian Ştefan şi Călin Mitică.

'Faptele s-au petrecut în decembrie 2012, iar folosul material necuvenit a constat într-un abonament conţinând 10 călătorii dus - întors, cu avionul, pe relaţia Bucureşti - Iaşi, în valoare totală de 1.870 euro, Adriian Ştefan, cu ajutorul lui Călin Mitică, a remis suma de 10.000 lei, ca mită, către o persoană din conducerea CREIR Cluj - Napoca, la data de 30.10.2013, pentru ca aceasta să permită utilizarea, de către SC Transferoviar Grup, a secţiei auxiliare de circulaţie Salonta - Kotegyan, pe relaţia de transport România - Ungaria. La plănuirea faptei a participat şi Mădărăşan care, alături de Călin Mitică şi Ştefan Adriian, a întocmit o listă cu funcţionarii care urmau să fie mituiţi de către SC Transferoviar Grup', mai precizează DNA.

Totodată, Călin Mitică şi Dumitru Bărbăcuţi au determinat pe persoane din conducerea Autorităţii Feroviare Române AFER, Organismului Notificat Feroviar Român ONFR, din cadrul AFER, din cadrul SNTFC CFR Călători, să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu, cauzând prin aceasta o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale acestora.

'În concret, la instigarea lui Călin Mitică şi a lui Dumitru Bărbăcuţi, funcţionarii publici au participat, cu ştiinţă, la efectuarea demersurilor ilegale care au condus, în final, la obţinerea, de către SC Remarul 16 Februarie, a câştigării licitaţiei privind 'Servicii de reparaţii tip RR la locomotivele electrice 5100 KW, dotate cu ICOL (38/ 2014 c)'. În cadrul procedurii, deschiderea ofertelor a fost programată la data de 22.09.2014, valoarea lucrărilor fiind de peste 55 milioane lei. În vederea participării la licitaţie, era obligatorie omologarea SC Remarul 16 Februarie, de către AFER. Omologarea a fost efectuată în condiţii abuzive, în cursul lunii septembrie 2014, în condiţiile în care SC Remarul 16 Februarie nu îndeplinea obligatorii, conform caietului de sarcini', au mai reţinut anchetatorii.