De câți bani e nevoie ca să trăiești la Milano? Salariile sunt mai mari decât în restul Italiei, dar și prețurile sunt piperate
- Ovidiu Drugă
- 12 iunie 2021, 21:15
Mulți dintre tinerii români, dar nu numai ei, visează să lucreze în străinătate măcar pentru o perioadă
Salariile din Occident sunt incomparabil mai mari ca în România, dar și prețurile sunt pe măsură. Așa că ar fi bine, înainte de a vă încerca norocul în Occident, să vă faceți bine calculele.
Cât costă pe lună să trăiești la Milano?
Toată lumea știe că Milano este unul dintre cele mai scumpe orașe italiene, dacă nu chiar cel mai scump. E drept și posibilitățile de a căștiga bani frumoși sunt mai mari. Nu vă așteptați, însă, să găsiți foarte repede serviciul mult visat. E posibil să fiți nevoiți să vă descurcați o perioadă cu bani de acasă.
Salariul ține seama de specializîrile angajatului
La Milano, un chelner câștigă 10 euro pe lună. Sunt, însă, destul de puține joburile în care nu sunt necesare diplomele care să ateste o specializare. În acest sens, mulți români au o problemă. Potrivit Ambasadei italiene, persoanele care au obținut o diplomă profesională în România trebuie sa obtina recunoașterea acesteia din partea autorităților competente din Italia (ministerele competente), dacă vor să exercite legal profesia respectivă. Dacă rezolvați această problemă, iată la ce câștiguri vă puteți aștepta
Internship: un stagiar câștigă 500 de euro net pe lună, dar, dacă firma este generoasă, salariul poate ajunge chiar și la 1000 de euro. Junior cu diplomă (mai puțin de 2/3 ani de experiență în profesie): 20 000-27 000 € brut / an, evident în funcție de domeniul în care operează compania. Senior cu diplomă (de la 3 la 7 ani de experiență): 28 000 - 45 000 brut / an Manager: aproximativ 50 000- 60 000 euro brut / an. Pentru angajații fără studii sau ale căror diplome nu au fost recunoscute din diverse motive, salariile lunare nu prea depășesc 1200/1300 € net / lună/
Autorul blogului smartadc.it de pe care am preluat și informațiile anterioare susține că la Milano sunt mai ușor de obținut bani frumoși, nu atât pentru că salariile medii sunt mai mari decât în restul Italiei, ci pentru că sunt necesare competențe specifice pentru care companiile sunt dispuse să plătească.
Chiriile variază mult
Chiriile diferă destul de mult. O cameră într-un apartament închiriat alături de alte persoane (utilități neincluse, cheltuieli comune incluse) costă de la 300 de euro în zonele mărginașe până la 500-5600 de euro în zonele centrale, dacă acceptați să locuiți în cameră cu altă persoană. Dacă vreți o cameră doar pentru dumneavoastră, trebuie să achitați între 400 de euro (în suburbii) și peste 700 euro (în centru). O garsonieră costă de la 500 euro (zone periferice) la 1000 euro, iar un apartament cu două camere: de la 600 (zone periferice) la 1400 euro (în centru).
Un singur abonament pentru toate mijloacele de transport
Abonamentul de transport, la Milano, include include atât metroul, autobuzele, cât și trenurile care leagă centrul orașului de suburbii (pentru aceste trenuri numai zona orașului este inclusă în costul abonamentului obișnuit). Prețul este 39 de euro pe lună și este foarte avantajos, pentru că un singur bilet costă 2 euro.
Car sharing: cel mai cunoscut serviciu se numește Enjoy și costă 20 de cenți pe minut, prețurile celorlalte companii sunt asemănătoare,
Prețurile la mâncare, mai mari decțt acasă
Un prânz în oraș costă în jur de 15 euro. O pizza și o băutură ajung până la 15/20 euro. Brunch-ul este 25, iar o cină într-o tavernă (milaneză, romană etc.): 30/35 euro cu o sticlă de vin O cană de cafea e 1 euro, iar un Cappuccino 1,40 €euro. O bere mică ajunge, însă, la 4-5 euro, Până și supermaketurile sunt mai scumpe la Milano decât în restul Italiei Supermarketurile precum Esselunga, Unes, Carrefour, Pam sunt cu 20% mai mari decât în Veneto. Lidl sau Penny, au prețuri mai mici (la fel în toată Italia) Abonamentul la o sală de sport: aproximativ 50/60 euro pe lună (vestiar pentru echipament și intructor), dar poate crește spre 80/100 euro pe lună dacă sala de sport are piscină și spa.
De ce salariu e nevoie pentru a trăi confortabil?
Un tânăr are nevoie de un salariu de 1500 € pe lună pentru a trăi bine, într-un apartament comun. Își poate permite chiar și unele capricii. Pentru a trăi singur într-o garsonieră și a nu face sacrificii în alte privințe, are nevoie, însă, de cel puțin 2000 de euro pe lună. Alte site-uri spun că pentru a duce viașa de lux pe care o poți obține la București cu 1900 de euro, la Milano e nevoie de peste 4000 de euro pe lună. Merită să trăiești și să muncești la Milano? Pentru persoanele cu competențe deosebite, care au posibilitatea să-și negocieze salarii mari, Milano e locul potrivit. Pentru cei care nu au asemenea atuuri, orașul e, însă, cam scump, iar viața destul de grea.