Deși premierul Emil Boc a promis că până azi datoria de 200 de milioane de euro, sumă restantă către Bechtel va fi achitată, acest lucru nu s-a întâmplat.
La începutul acestui an, compania americană avea de recuperat de la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) suma de 200 de milioane de euro, aferentă lucrărilor executate în 2009 la tronsonul de autostradă 2B, Turda- Gilău. Datorii de 80 de milioane de euro Suma restantă a fost eșalonată în cursul lunii februarie 2010, iar premierul Emil Boc și-a luat angajamentul că toți banii vor fi plătiți până la sfârșitul lunii aprilie. „Am avut o discuție foarte serioasă cu Bechtel și am convenit un grafic de eșalonare a plății datoriilor, prin care în luna februarie se va plăti o parte importantă a datoriilor, iar restul în luna aprilie. Până la sfârșitul lunii aprilie statul își va achita toate datoriile față de Bechtel, iar acest lucru a fost transmis oficial Bechtel, și prin prezența mea, și printr-o hârtie scrisă adresată companiei”, susține premierul într-un interviu acordat Hotnews.ro, în luna februarie. La termenul scadent, adică astăzi, Bechtel mai are încă de recuperat de la CNADNR suma da de 80 de milioane de euro. „Încă mai sunt de achitat restanțe de aproximativ 80 de milioan de euro”, a declarat, azi, Bogdan Sgârcitu, director de comunicare în cadrul Bechtel. Lipsa banilor, invocată și de Berceanu Lipsa finanțărilor pentru proiectul Autostrăzii Transilvania este privită de ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, ca fiind una critică. Într-un răspuns la o interpelare parlamentară adresată de un parlamentar clujean, Berceanu susține că pentru continuarea lucrărilor la un nivel corespunzător, pentru anul 2010, ar fi fost nevoie de 3.160 milioane lei, adică aproximativ 760 milioane de euro. Din această sumă pentru anul 2010, din bugetul statului au fost alocați doar 700 de milioane de lei, sumă care nu acoperă nici măcar datoriile restante către Bechtel, care se ridicau la începutul acestui an la suma de 903,92 milioane de lei. În aceste condiții, susține Radu Berceanu, proiectul autostrăzii Transilvania se află în impas. „Se impune suplimentarea urgentă a a alocației bugetare pentru anul 2010, astfel încât să fie asigurată măcar finanțarea celor două secțiuni aflate în lucru, (Turda-Gilău și Suplacu de Barcău-Borș - n.r.) și să se evite încetarea lucrărilor sau concedierea colectivă a personalului angajat”, arată Berceanu, în răspunsul trimis parlamentarului clujean.