Daraban, CCIR: Parteneriatele dintre România și Iran ar susține dezvoltarea competitivității

Daraban, CCIR: Parteneriatele dintre România și Iran ar susține dezvoltarea competitivității

Relansarea relaţiilor politico-diplomatice, cooperarea economică şi cea sectorială în domeniile de interes comun au fost principalele teme abordate la forumul economic româno-iranian ce a avut loc astăzi, 1 martie 2016, la Camera de Comerţ, Industrie, Mine şi Agricultură a Republicii Islamice Iran, în Teheran.

Delegația  a fost condusă de Mihai Daraban, Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR).

Potenţialul comercial şi investiţional pe care îl deţin cele două economii trebuie cât mai bine exploatat, a subliniat președintele CCIR. „România îşi doreşte parteneriate şi proiecte comune, care să susţină dezvoltarea competitivităţii. Sunt prezenţi aici reprezentanţi ai 49 de companii româneşti care vor să descopere potenţialul investiţional iranian şi care şi-au exprimat interesul pentru crearea de noi parteneriate şi pentru intrarea pe pieţe externe. Consider că acest Forum este un prim pas către întărirea relaţiilor economice şi a cooperării dintre ţările noastre”, este de părere Mihai Daraban.

În cadrul Forumului Economic România – Iran a avut loc o sesiune de întâlniri B2B, cu scopul de a facilita crearea contactelor de afaceri şi a parteneriatelor între cele două comunităţi de afaceri.

Ne puteți urmări și pe Google News

Delegaţia CCIR face parte din delegaţia Guvernului României, condusă de Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, din care fac parte înalţi oficiali din ministerele cu competenţe ecnonomice - Ministerul Energiei şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri.

Schimburile comerciale dintre cele două state însumau, la nivelul lunii octombrie 2015, 166,6 milioane euro. Exportul României este în valoare de 157,88 milioane euro, iar importul 8,72 milioane euro.

Conform informaţiilor oferite de ONRC, la data de 31 decembrie 2015, Iranul nu se regăseşte în clasamentul top 50 pe ţări de rezidenţă a investitorilor cu participare străină la capitalul social.

La 25 februarie 2016, conform SNIA, în România se regăsesc 164 de companii active cu cifra de afaceri mai mare de 1000 RON cu capital majoritar iranian ce au un total capital social subscris iranian de 2 milioane euro.

Iran deţine rezerve semnificative de hidrocarburi (locul al II-lea la nivel mondial la rezerva de gaze naturale şi locul al IV-lea la nivel mondial la rezervele de petrol), acestea constituind principala resursă de venituri a statului. Cea mai importantă ramură constructoare de maşini iraniană este reprezentată de industria automobilelor şi, totodată, industria iraniană este bine reprezentată în zona mineritului.