În condiţiile acutizării crizei din zona euro, Comisia Europeană şi BCE vorbesc despre nevoia unei scheme de garantare a depozitelor din zona euro. Însă, dacă aceasta ar fi instituită şi nu s-ar aplica şi în statele membre care nu fac parte din eurozonă, există riscul ca populaţia să-şi mute banii din aceste ţări către cele care participă la schema colectivă de garantare, susţine profesorul de economie Daniel Dăianu, într-o analiză.

Potrivit acestuia, criza din zona euro se acutizează. "Este tot mai în atenţie acum Spania, care intră în altă categorie prin dimensiunea economiei; la ea se vede mai bine îngemănarea crizei datoriilor suverane cu cea a sectorului bancar, cu îndatorarea sectorului neguvernamental. Deşi au fost susţinute de Guvern direct şi indirect (vezi şi preluarea Bankia) situaţia celor mai multe bănci spaniole devine tot mai dificilă în condiţiile unei consolidări fiscale ce adânceşte recesiunea; au loc mişcări de lichidităţi ce ilustrează aversiunea faţă de risc şi fragmentarea sistemului bancar în zona euro pe aliniamentul performanţei economice şi percepţiei de către pieţe", explică Dăianu. Conform acestuia, există un pericol mare ca lichidităţi să plece masiv din economiile periferice către altele, cu bonitate superioară. Din Grecia s-a întâmplat deja, iar acum se simte şi în Spania.

BCE încearcă să prevină o "fugă" a lichidăţilor

Integrarea financiară este atât de profundă în zona euro, în Uniune în general, încât gestionarea crizei reclamă măsuri care să prevină o "fugă" a lichidăţilor ce nu ar mai putea fi stăpânită, comentează fostul europarlamentar. Acesta este motivul pentru care Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană vorbesc despre posibilitatea ca Facilitatea pentru Stabilitate Financiară (EFSF)/ESM să asiste grupuri bancare ce au nevoie de capitalizare, despre nevoia instituirii unei scheme de garantare a depozitelor în zona euro, care să depăşească graniţele naţionale –şi care ar face parte din mersul spre o uniune bancară.

"Intervenţia BCE, prin împrumuturi acordate băncilor la dobânzi minuscule şi achiziţii de obligaţiuni suverane sunt alte măsuri utilizabile pentru a se evita scenariul cel mai rău", susţine Dăianu. Trebuie menţionat că emisiuni de euro-obligaţiuni nu sunt încă acceptate de Berlin, nici măcar în formula propusă de grupul de consilieri economici ai Cancelarului.

Problema ţărilor non-euro

Dacă se va recurge la o schemă de garantare colectivă a depozitelor, apare o problemă care priveşte ţările ce nu fac parte din zona euro, avertizează economistul. "Aversiunea faţă de risc a atins cote foarte înalte şi au loc mişcări de lichidităţi căre economiile percepute ca sigure. Această stare este ilustrată de cotaţiile la poliţele de asigurare (CDS-uri); astfel randamentele pentru bunt-urile germane pe doi ani au devenit negative. Germania este ţara cu cel mai mic risc în zona euro şi plateşte foarte puţin, sau nimic (la obligaţiuni suverane pe termen scurt). Ţările periferice suportă costul aversiunii faţă de risc în creştere. În afara zonei euro, ţările care plătesc puţin sunt cele ce au peformanţă economică solidă şi care nu suferă de euroizare înaltă (ceea ce conferă eficacitate politicii monetare); mă refer la Suedia şi Danemarca", explică acesta.

Interesul României

România este afectată de gradul înalt de euroizare şi de performanţa mai slabă în schimburile externe, având deficit extern încă semnificativ, susţine Daniel Dăianu. Ţările din afara zonei euro, cu economii mai vulnerabile, ar suferi mult dacă mişcarea lichidităţilor s-ar transforma într-o "fugă". În fapt, o fugă a lihidităţilor ar ameninţa funcţionarea întregului sistem bancar european. Nici Germania nu ar putea să-şi limiteze stricăciunile în mod adecvat; leverage-ul (raportul între capital propriu şi active) este înalt în băncile germane, care au expunere mare pe celelalte ţări din Uniune, adaugă acesta.

Fostul europarlamentar spune că, dacă o schemă de garantare a depozitelor va fi aplicată, ea trebuie să nu se limiteze la ţările din zona euro; toate statele membre ale UE ar trebui să fie prinse în ea, mai ales că cele mai multe din aceste ţări au semnat Tratatul Fiscal.

"Garanţiile acordate de autorităţi naţionale ar trebui să fie suplimentate de o schemă colectivă. Altminteri, ar creşte probabilitatea să se producă o migraţie de lichidităţi din ţări ce nu fac parte din zona euro (care nu ar beneficia de schema colectivă) şi care sunt percepute a fi mai fragile; aceasta ar stresa enorm sistemele bancare locale", argumentează acesta.

Rezerve valutare considerabile ajută o bancă centrală să facă faţă atacurilor speculative pe moneda proprie, dar contracararea unei migraţii de lichidităţi induse de asimetrie în garantarea depozitelor intră într-un alt registru de acţiune. Astfel, conchide Dăianu, "ţările UE ce nu fac parte din zona euro se cuvine să articuleze o poziţie comună privind garantarea colectivă a depozitelor, care să fie exprimată în Consiliu, la BCE şi la Comisie".