"Ibraileanu. Catre o teorie a personalitatii", eseul lui Antonio Patras, aparut la Cartea Romaneasca, vine dupa o teza de doctorat cu totul remarcabila despre Ion D. Sirbu si un volum de cronici literare bine scrise, dar prea participative.
Spre deosebire de colegii lui ceva mai tineri de la Bucuresti, Mihai Iovanel, Bianca Burta-Cernat ori Teodora Dumitru, cronicari care aproape ca jubileaza in momentele „executiei”, Antonio Patras se investeste afectiv in paginile sale critice, scriind preponderent despre carti si oameni care i-au placut.
Tonul e de o civilitate absoluta, iar punctele nevralgice ale unei opere sunt ocolite cu gratie perifrastica. Textul ia mai degraba forma prefetei sau a studiului ce-si propune sa sustina, nu sa dinamiteze un autor. Si, cu cat autorul este mai valoros, cu atat receptarea lui critica e mai bogata in intuitii si definitii.
S-ar spune ca Ibraileanu fiind un critic inclinat catre autoobservatie si analiza ne este relativ usor sa ajungem la concluzii in ceea ce-l priveste. Departe insa de a se livra sub forma unei ecuatii simple, mentorul „Vietii Romanesti” infatiseaza desenul complicat al unei personalitati complexe si adanci, cu suprafete si profunzimi, fata si revers, sentimentalisme reprimate si luciditati amare.
Citindu-i cu atentie pe marii nostri critici, vom constata ca sub masca seninatatii imperturbabile exista impulsuri si convulsii omenesti, prea omenesti... Nici Ibraileanu, nici adversarul sau de idei, Lovinescu, nu scapa acestei polaritati, pe care fiecare o „rezolva” cum poate: Lovinescu, in „Memorii” si in „Agende”, Ibraileanu, in „Privind viata” si in „Adela”. Romanul, fara sa fie citit strict in cheie biografica, spune ceva esential despre etapele existentiale ale scriitorului.
Critica analitica practicata de Antonio Patras este una de varf; iar un atu important al autorului il constituie si cultura bine asimilata. Nu numai ca tanarul exeget iesean se misca dezinvolt printre carti, scoli si curente modern-contemporane, dar el are si un background de studii clasice pe care (cu exceptia Alexandrei Ciocarlie) nu-l prea vad reliefat in critica de astazi.