Chiar dacă imaginile cu abuzurile jandarmilor au inundate rețelele de socializare, prim-ministrul României s-a axat pe o scindare a societății după protestul din 10 august. Dăncilă susține că trebuiesc așteptate probele concludente pentru ca cineva să fie acuzat.

"Există tendințe ca această scindare să fie iremediabilă. Pornind de la evenimentele din 10 august, am văzut în acest zile un asalt împotriva unor instituții ale statului, iar prima țintă e Jandarmeria. Nu vreau să apăr sau să absolv pe cineva de vină, dar consider că o persoană sau o instituție poate să fie acuzată doar în baza unor probe concludente. Apelul meu la toți miniștri și toți șefii de instituții este să evite această spirală a conflictului în care încearcă să ne atragă cei care nu au fost capabili să câștige Puterea prin alegeri și înceracă să o dobândească această Putere prin mijloace nedemocratice", a spus Viorica Dăncilă.