Dan Voiculescu, pe mâna judecătorilor din Germania

Dan Voiculescu, pe mâna judecătorilor din Germania

Verişoara mogulului, Paraschiva Silaghi, cere ca procesul în care se judecă cu preşedintele onorofi c al PC să fi e strămutat în ţara în care locuieşte ea. Femeia se simte hărţuită şi îl acuză că încearcă să câştige "pe uşa din dos".

Prins în chingi de Justiţia Română, Dan Voiculescu are şanse să ajungă şi pe mâna judecătorilor din Germania. Paraschiva Silaghi, verişoara mogulului, vrea ca procesul în care acesta îi cere daune morale de 136.000 de euro să fie mutat în această ţară. Femeia, care are cetăţenie germană, spune că procesul durează deja de aproape patru ani, iar Voiculescu continuă să îl tergiverseze. "Sunt hotărâtă să îl mut în Germania, pentru faptul că domnul Voiculescu cere instanţei să intervină la diferite emisiuni ca să facă rost de aceste dovezi şi consider că asta este o intimidare a presei libere", susţine Paraschiva Silaghi. Răzbunarea lui "Felix" Preşedintele fondator al PC îi cere verişoarei sale daune morale pentru că a depus mărturie împotriva lui, în procesul în urma căruia magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis că Dan Voiculescu a colaborat cu Securitatea, cu numele de cod "Felix" şi "Mircea". Procesul îndreptat împotriva Paraschivei Silaghi a început în 2011. Femeia a spus în faţa instanţei că se simte hărţuită de Voiculescu. Fostul senator a fost deranjat de mai multe declaraţii ale verişoarei sale, printre care şi cea în care l-a comparat cu personaje din vremea lui Hitler. La rândul ei, femeia îi cere lui Voiculescu despăgubiri de milioane de euro, pentru că mogulul a turnat-o la Securitate. "Ca de obicei, procesul s-a amânat, ăsta e modul de lucru al lui Voiculescu, încearcă sa câştige pe uşa din dos, întotdeauna amână procesele. Avem un nou termen acum, pe 4 aprilie, şi am spus că, dacă nu se judecă procesul, atunci îl mut în Germania, pentru că este dreptul nostru să avem un proces corect", a declarat Paraschiva Silaghi. Verişoara preşedintelui de onoare al Partidului Conservator susţine că, prin procesul îndreptat împotriva ei, singurul scop al lui Voiculescu este de a o şicana. Magistraţii Curţii de Apel au decis în septembrie, anul trecut, condamnarea lui Voiculescu la 5 ani de închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi civile în dosarul de privatizare a Institutului de Cercetări Alimentare. Acesta este acuzat de spălare de bani şi prejudicierea statului cu 60 milioane euro.

  • Dosarul lui Dan Voiculescu ar putea fi mutat în Germania, la cererea verișoarei sale. "Este o intimidare a presei libere"