Dan Petrescu, planuri pentru CFR Cluj. Ce jucători are în vizor

Dan Petrescu, planuri pentru CFR Cluj. Ce jucători are în vizorCFR Cluj. Sursa foto: Facebook

CFR Cluj a realizat un transfer important pe piață, ajungând la un acord cu Stipe Juric, un atacant bosniac în vârstă de 26 de ani, rămas liber de contract după despărțirea de Oțelul Galați. Juric urmează să semneze un contract valabil pe o perioadă de un an și jumătate. Mai mult, antrenorul Dan Petrescu este interesat de transferul lui Christopher Ibayi, un atacant congolez de 29 de ani care joacă pentru Ajaccio, echipă din Ligue 2.

Juric, oficial la CFR Cluj

Pe 4 ianuarie, Juric a plecat de la Oțelul Galați, fiind nevoit să rezilieze contractul din cauza problemelor financiare pe care le avea echipa antrenată de Ovidiu Burcă.

În vara anului 2024, sportivul a ajuns în România și a marcat 3 goluri în 20 de meciuri din Superliga pentru Oțelul Galați. Jucătorul se afla în ultimele 6 luni de contract și a părăsit echipa imediat după demisia lui Dorinel Munteanu.

Oțelul Galați

Sursa foto: Facebook/ Bogdan Ovidiu Rusu

Pe site-ul de specialitate Transfermarkt este cotat la 450.000 de euro și va lupta pentru un post de titular la CFR cu Virgiliu Postolachi și Louis Munteanu.

Două alte echipe la care Juric a mai jucat în trecut sunt Siroki Brijeg și LKS Lodz.

Negocieri cu Christopher Ibayi

Un alt jucător pe care Dan Petrescu vrea să-l aducă la CFR Cluj este Christopher Ibayi. În prezent, nu este o certitudine dacă sportivul va juca pentru Petrescu, cei doi aflându-se la stadiul de negocieri.

Dan Petrescu

Dan Petrescu. Sursa foto: Instagram

Poziția congolezului este de atacant, iar în prezent joacă la Ajaccio, locul 17 din Ligue 2. Ulimul meci oficial al acestuia a avut loc pe 3 ianuarie. În acest sezon, a reușit două goluri în 17 meciuri.

De-a lungul carierei sale, acesta a mai jucat pentru echipe precum Bastia, Tours, FC Lucciana, US Granville, Trelissac, FC Versailles și Rouen, înainte de a ajunge la fosta echipă a lui Adrian Mutu.

Ajaccio, mari probleme financiare

În contextul în care Ajaccio se confruntă cu mari probleme financiare, această mutare ar fi realizabilă pentru CFR Cluj. Chiar dacă clubul semnase un acord cu mai mulți cumpărători, au renunțat în ultimul moment.

Clubul francez a fost deja sancționat cu retrogradare administrativă la finalul sezonului. În urmă cu câteva zile, conducerea a emis un comunicat oficial în care a oferit explicații cu privire la situația actuală a clubului.

„Contractul de sponsorizare semnat în mod corespunzător cu un grup portughez nu a fost onorat! Au fost pierdute 5 milioane de euro prevăzute în buget”, se arată în comunicat.

Ne puteți urmări și pe Google News