Delectabilă, incitantă şi folositoare iniţiativa Editurii Nemira de a ne oferi într-un ritm susţinut (şase apariţii în două, trei luni) seria „Ghidul xenofobului”,coordonată de Dana Miroiu.
Se înţelege de la sine că umorul comprehensiv, picanteria benignă, ironia învăluitoare şi ghiduşia isteaţă a autorilor conduc - dacă nu neapărat la xenofilie de-a dreptul - în orice caz la o mai justă, mai naturală înţelegere şi acceptare a Celuilalt. În plină globalizare, e de la sine înţeles că naţionalismul (înce conţine el bun şi peren, adică mândria identităţii etnice, şi nu puseurile rasiste, altericide) se întăreşte pretutindeni, astfel încât orice efort de reciprocă frăgezire se cuvine salutat şi sprijinit.
Sigur că oamenii au fost, sunt şi vor fi pretutindeni aceiaşi, cu aceleaşi vicii şi virtuţi, cu acelaşi amestec de idealism şi demonism, însă nimeni nu poate nega sau minimaliza notele specifice, în funcţie de seminţie, geografie, istorie, climă, demografie, alimentaţie etc. Din cât le asimilezi mai temeinic şi mai firesc, dintr-atât vei accepta mai senin (şi mai pragmatic) dialogul, tensiunile şi chiar conflictele interetnice. American dream, Russian Vodka, French kiss, Latin lover, Deutsche Ordnung, Chinese food şi altele asemenea - cine nu foloseşte atari embleme (clişee) sau nu acceptă ca pe nişte truisme zgârcenia irlandezilor, ceafa bulgarilor,dezbinarea românească, workahoolismul japonezilor, logoreea italienilor, calmul britanic, pasionalitatea hispanică ş.a.m.d., ca să nu mai spun de hachiţele dinlăuntrul aceleiaşi ţări, precum bavarezii şi münchenezii, milanezii şi sicilienii, ardelenii şi regăţenii, catalunii, bascii, corsicanii, sefarzii, kurzii etc.
Ei bine, tonul accesibil, de ironică alfabetizare cu specificul Celuilalt, ne amuză educativ, ne întăreşte prejudecăţile, dar ne relativizează orice impuls absolutist. Până acum au apărut : Englezii (de Antony Myall şi David Milsted), Germanii (de Stefan Zeidenitz şi Ben Barkow), Americanii (Stephanie Faul), Francezii (Nick Yapp, Michael Syrett), Israelienii (Aviv Ben Zeev) şi Spaniolii (Drew Launay). Vor urma cât de curând austriecii, irlandezii, polonezii.
Dacă pentru spanioli „zilele sunt pentru sieste, iar nopţile pentru fieste”, sexul fiind „cea mai amuzantă activitate omenească”, germanii au cultul disciplinei şi curăţeniei („un german nespălat reprezintă o contraducţie în termeni”), al etichetării şi compartimentării, „sunt fericiţi să râdă de alţii, dar lipsa de încredere în ei înşişi nu le permite să se autoridiculizeze”.
Dacă englezii, în tradiţionalismul lor flegmatic, cinico-pragmatic şi eurosceptic „sunt percepuţi ca fiind rigizi şi conservatori”, în schimb nombrilismul şi rafinamentul francezilor - în modă, bucătărie, senzualitate, l’art de vivre - este înşelător: „Sub aparenta lor eleganţă spilcuită, se lasă conduşi de impulsuri atavice şi primitive” (teroarea din Vandeea şi cruzimile din 1945-’46 sunt dovezi arhisuficiente).
Ei „se consideră singurii oameni cu adevărat civilizaţi de pe lume”, „sunt rasişti, şovini şi xenofobi”, „obsedaţi de Tour de France, de starea sănătăţii lor, de Loteria Naţională, de bac, baricade şi revoluţii, adică de tot ceea ce ţine de ei, prin naştere”. „Americanii sunt aidoma copiilor: gălăgioşi, curioşi, incapabili să păstreze un secret, nehârşâiţi în subtilităţi şi predispuşi la comportamente neplăcute în public”. Fiind un popor „format la origini din neadaptaţi, condamnaţi, aventurieri şi fanatici religioşi, americanii păstrează o pregnantă aură de noncooperare intransigentă”, fiind extrem de mobili, adaptabili, frivoli, excesivi, mercantili, mimetici, infantili. Dacă „israelienii încearcă să nu se vadă prea des unii pe alţii”, „încercând să se păcălească unul pe altul şi târguindu-se cu oricine pentru orice”, în schimb „când sunt cu spatele la zid vor fi uniţi ca niciun alt popor. Uneori tânjesc în secret să aibă spatele la zid, doar pentru a se putea simţi uniţi. Prevalează principiul: eşti fie cu noi, fie împotriva noastră”.
Astfel de formulări ludicopicante se găsesc la tot pasul. Mai e cazul să spun cât de frumos le-ar sta şi românilor o atare prezenţă în peisaj?
Recomandările noastre
