Dan Bittman, Antonio Passarelli şi Vasile Calofir, gazdele "Dănutz SRL" vorbesc despre bătrâneţe.
"Dănutz SRL" de la TVR 1 intră în cel de-al optulea an, moment ce nu putea trece neobservat. Le-am întâlnit pe cele trei gazde, Dan Bittman, Antonio Passarelli şi Vasile Calofir şi le-am rugat să facă un bilanţ. "Au trecut opt ani de multă satisfacţie", spune cunoscutul bucătar italian Antonio Passarelli, care locuieşte de 20 de ani în România. "Nici nu mi-am dat seama când", se miră Bittman. "Eu i-am lăsat vreo şase ani jumate să văd cum merge emisiunea", adaugă actorul Vasile Calofir, veşnic pus pe glume.
Ediţia aniversară din 13 noiembrie şi-a ales ca temă "Gazdele «Dănutz SRL» peste 20 de ani", iar echipa a "îmbătrânit" ajutată de machiaj. "Vă e frică de bătrâneţe?". "Mie, sincer, îmi e frică de bătrâneţe", răspunde Bittman.
"Mereu m-am luat la trântă cu viaţa. În momentul acesta simt că mă învinge încetîncet şi nu mai ştiu de unde s-o apuc şi să-i spun «NU, eu sunt mai puternic». Nu-mi convine faptul că nu mai am atâta energie. Asta e viaţa. La un moment dat trebuie să stingem cu toţii lumina. Dar sincer, da, mă enervează foarte tare".
"Nu mi-e frică de bătrâneţe pentru că eu mă simt deja bătrân", îi replică Antonio, iar Vasile Calofir se miră: "Eu nu-l înţeleg pe Dan, cum vorbeşte de oboseală? Are concerte, turnee şi de multe ori vine mai fresh decât mine".
Întrebat dacă se simte bătrân pe scenă, Bittman spune: "Muzica e dată de inspiraţie, dar eu am altă părere. Nu-mi doresc să ajung ca Mick Jagger, de la Rolling Stones. Aş fi preferat să fiu un Kurt Cobain, un Janis Joplin sau Jimi Hendrix decât să fiu Mick Jagger, nu e genul meu. Deşi îi admir pe cei care o fac - chiar trebuie să vină Tom Jones şi abia aştept, am luat bilete în primul rând. Am de multe ori senzaţia că muzica e legată de energie, de tinereţe, de prospeţime şi la un moment dat trebuie să mă retrag. Vin dinurmăoamenitalentaţi, frumoşi, care au multe de spus. Tu ai avut şansa ta, ai spus 10, 20, 30 de ani, gata. Pot să le arăt şi în continuare drumul, dar din spatele scenei. Nu trebuie să te dai la o parte de tot, poţi să o faci şi în altfel", spune cântăreţul care însă ne asigură că "Holograf" nu se retrage, iar la primăvară lansează un nou album. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/BSyvelz3ags" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> "Mă întreb cum de mai sunt în viaţă la câte tâmpenii am făcut." DAN BITTMAN, cântăreţ