Reporterul care îl însoțea relata că toate femeile frumoase din București dăduseră năvală în Gara de Nord pentru a-l saluta: „I-au aruncat flori, s-au înghesuit, s-au strivit, şi l-au înspăimântat pe omul acela înalt şi frumos – bărbat în toată accepţiunea cuvântului.

Atât de formidabil a fost elanul frumoaselor noastre, încât şeful de gară, ne-a sfătuit să nu coborâm şi să mergem înapoi, la halta Griviţa, la triaj, pentru a descinde acolo.

În mijlocul unei veritabile bătăi de flori, garoafe albe, trandafiri roşii – trenul porneşte din nou. Coborâm la triaj, dar nici aci nu scăpăm de m ulţimea care se agăţase de tampoane, de scări, spre a-1 întovărăşi pe idol.

Cu greu ne suim în maşină, cu greu pătrundem în hotel. Peste tot suntem întâmpinași de aceleaşi zâmbete, de aceleaşi flori, de aceleaşi cereri de autografe…

Idolul este obosit. Este obosit de glorie, de lume, ar vrea să fie singur… în baie.

Îl lăsăm deci şi plecăm să aşternem destăinuirile pe care ni le-a făcut în tren, de la Sinaia la Bucureşti.

Mărturisirile obicinuite – naştere, debut, carieră, film – desigur că nu vă interesează. Ele sunt povestite mereu, matematic, obsedant, şi devin din ce în ce mai plictisitoare.

Altceva doriţi fără îndoială să aflaţi dela un idol de talia lui Petrovich. Vreţi să ştiţi intimităţi din viaţa lui şi intimităţi din viaţa acelora cu care vine în contact. Să-l lăsăm deci pe Petrovich să ne spue lucrurile pe care nu le-aţi ştiut şi pe care de atâta vrem e doriţi să le aflaţi…

Despre femei

Ivan Petrovich, amorezul prin excelenţă, vorbeşte despre femei, cu un zâmbet, aproape melancolic, cu o privire aproape deşartă, în licărirea căreia joacă amintirile.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE