Dacia nu mai e "maşina românului". Cu cât au scăzut înmatriculările în ultimul an

Dacia nu mai e "maşina românului". Cu cât au scăzut înmatriculările în ultimul an

Dacia rămâne marca de maşină nouă cu cele mai multe înmatriculări din România, dar numărul acestora este în continuă scădere. În septembrie, s-au înmatriculat doar ceva mai mult de jumătate din Daciile înmatriculate în aceeaşi lună a anului trecut, cea mai mare scădere dintre mărcile cu vânzări mari în ţara noastră. Un motiv posibil este mersul prost al programului "Rabla", care avantaja producătorul de la Mioveni în anii trecuţi.

Aproape 6.500 de vehicule noi, dintre care peste 4.700 de unităţi pe segmentul autoturismelor, au fost înmatriculate în septembrie, în scădere cu 28% comparativ cu perioada similară din 2011, conform datelor Direcţiei Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), preluate de Agerpres.

Astfel, în decursul lunii septembrie, au fost înmatriculate 6.476 vehicule noi, echivalentul unei scăderi de 28% faţă de septembrie 2011.

În ceea ce priveşte înregistrările de autoturisme, scăderea a fost de 31,11%, de la 6.875 unităţi, în luna septembrie, anul trecut, la 4.736 unităţi în 2012.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cea mai vândută marcă, în septembrie, a continuat să fie Dacia, cu 1.049 unităţi (scădere cu 45,84% faţă de perioada similară din 2011), urmată de Volkswagen - cu 524 unităţi (-29,95%), Skoda - cu 404 unităţi (-37,65%), Ford - cu 391 unităţi (-1,51%) şi Renault - cu 355 unităţi (-40,13%).

Potrivit datelor DRPCIV, în septembrie, cele mai rare mărci nou înmatriculate au fost Jeep (6 unităţi), Lexus şi Smart (câte 3 unităţi), Alfa Romeo (2), Bentley şi Ferrari (câte o unitate).