Pentru cine nu știe, probabil aceștia sunt din ce mai mulți, Veaceslav Mihailovici Molotov a fost unul dintre cei mai iluștri bolșevici. Participant important la Revoluția Socialistă din Octombrie din 1917, colaborator apropiat al lui Lenin și apoi al lui Stalin, de numele său este legat Pactul Ribbentrop-Molotov și bomba incendiară artizanală, alcătuită dintr-o sticlă umplută cu lichid puternic inflamabil, astupată cu o cârpă pe post de fitil, care are rolul de inițiere a aprinderii lichidului, atunci când sticla odată lansată se sparge.

Bolșevicul Veaceslav Molotov a rămas așadar în istorie pentru că a dat nume la două nenorociri. Despre Cocktailul Molotov nu sunt multe de povestit, este o armă care a omorât sau mutilat doar Dumnezeu știe câți oameni. În privința Pactului Ribbentrop-Molotov, cele care au stat la baza semnării lui sunt ceva mai complicate, au ținut de strategia tragerii de timp și pe sfoară reciproce a autorilor lui, Adolf Hitler și Iosif Stalin. Nu voi intra în detalii, pentru că nu cele două botezuri alcătuiesc subiectul propus.

Așadar, Molotov a fost una dintre cele mai importante figuri ale perioadei staliniste. A ocupat funcții de prim rang în aparatul sovietic de partid și de stat. A fost Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, între 16 martie 1921 și 3 aprilie 1922, premier al URSS, între 19 decembrie 1930 și 6 mai 1941, calitate în care a negociat și iscălit Pactul cu Germania lui Hitler, prim-viceprim-ministru al URSS, între 16 august 1942 și 29 iunie 1957 și ministru al Afacerilor Externe al URSS, între 5 martie 1953 și 1 iunie 1956. Ce să mai vorbim, indispensabil lui Lenin, mâna dreaptă a lui Stalin.

Dintr-o mulțime de surse istorice știam însă un fapt pe care întotdeauna mi-a fost imposibil să-l înțeleg: indiscutabil din ordinul lui Stalin, în anul 1949, pe când soțul ei era ministru de Externe al URSS, Polina Semionovna Jemciujina, soția lui Viaceslav Molotov, a fost arestată sub acuzația de trădare. La ordinul lui Stalin cuplul a divorțat, iar Polina Semionovna și-a petrecut următorii ani în lagăr, până la moartea Tătucului, în 1953.

Cu toate astea, deși într-o ușoară dizgrație, Molotov a rămas la vârful puterii comuniste din URSS, iar la cel de-al XIX-lea Congres al PCUS din 1952, a fost ales în Prezidiul lărgit al partidului. Cum, mă întrebam eu ori de câte ori dădeam peste această informație, Stalin îți aruncă nevasta în beciurile MGB(KGB), apoi în pușcărie, iar tu continui să-l servești pe călău și cauza lui, în calitate de al doilea om în statul sovietic? Nu te îneacă furia, până acolo unde să încerci să-i tragi un glonț în cap Tătucului, după care fie ce-o fi? Cum să te comporți ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, cu atât mai mult cu cât, este clar că Molotov nu a perceput arestarea soției sale ca pe o eliberare, din moment ce după moartea lui Stalin și revenirea Polinei Semionovna din lagăr, cei doi s-au recăsătorit?

Nu am găsit niciodată un răspuns la întrebările astea. De aceea l-am căutat cu mare curiozitate în cartea lui Feliks Ciuev, Conversații cu Molotov, apărută în 2017 la Editura Corint. Este imposibil, mi-am spus, ca pe parcursul celor 139 de întâlniri, petrecute de-a lungul a 17 ani, între 1969 și 1986, din care au rezultat 5000 de pagini de transcrieri ale convorbirilor, Molotov să nu fi dat o explicație a acestui eveniment major din viața sa, una în măsură să-mi elucideze acest mister. Am căutat, așadar, cu înfrigurare relatarea modului în care Molotov a trăit episodului arestării soției sale. L-am găsit palid și scurt pomenit, ascuns pe undeva, prin capitolul Despre represiuni.

Am avut mare noroc că a fost soția mea. Și frumoasă, și deșteaptă, și, lucrul cel mai important, un bolșevic adevărat, un adevărat om sovietic. Viața i-a fost defavorabilă, pentru că a fost soția mea. A suferit în timpurile grele, dar a înțeles tot și nu numai că nu l-a ocărât pe Stalin, dar nici nu voia să audă când era ocărât, căci cel care îl ponegrește pe Stalin o să fie cu timpul aruncat ca un element străin de către partidul și poporul nostru.

Când la ședința Biroului Politic a citit materialele pe cere cekiștii i le aduseseră referitoare referitoare la Polina Simionovna, au început să-mi tremure picioarele. Dar cazul fusese făcut pe numele ei, nu poți să scormonești. Cekiștii au făcut eforturi. De ce a fost acuzată? De legături cu o organizație sionistă, cu ambasadorul Israelului, Golda Meir. Că au vrut să facă din Crimeea o regiune autonomă evreiască... Ea avea relații bune cu Mihoels... Au considerat că e străin de partid.

Iar când a fost arestată, în 1949, au spus că ea pregătește un atentat împotriva lui Stalin. Vîșinski a spus-o mai târziu. Înainte de fi demis de la Ministerul Afacerilor Externe, Stalin a venit la mine la CC: „Trebuie să te desparți de soția ta!” Iar ea mi-a spus: „Dacă asta e de folos partidului, atunci o să ne despărțim”. La sfârșitul anului 1948 ne-am despărțit. Iar în 1949, în februarie a fost arestată.”

Sigur că ea trebuia să aibă mai multă grijă în privința cunoștințelor. A fost dată afară de la serviciu, o vreme nu a fost arestată. Au arestat-o după ce au chemat-o la CC. Printre mine și Stalin, cum se spune, a trecut pisica neagră. Ea a stat peste doi ani la închisoare și a fost mai mult de trei ani deportată. Beria, la ședințele Biroului Politic, când trecea pe lângă mine, spunea, mai bine zis îmi șoptea la ureche: „Polina trăiește!” A fost la închisoarea Liubianka, iar eu nu am știut.

• Și dumneavoastră ați continuat să fiți al doilea om în stat(n.m. întrebare Feliks Ciuev)?
• Formal, da, dar numai pentru presă, pentru opinia publică(n.m. răspuns Viaceslav Molotov).

A fost eliberată a doua zi după înmormântarea lui Stalin. Ea nici nu știa că murise Stalin și prima ei întrebare a fost: „Ce face Stalin?”, ajunseseră la ea zvonuri despre boala lui. Ne-am întâlnit în biroul lui Beria, unde mă chemase el. Nici nu am apucat să mă apropii de ea, când Beria, luându-mi-o înainte, s-a năpustit la ea: „Eroină!” A suferit mult, dar, repet, nu și-a schimbat relațiile cu Stalin, mereu l-a apreciat foarte mult.

Iar când a fost arestată, în 1949, au spus că ea pregătește un atentat împotriva lui Stalin. Vîșinski a spus-o mai târziu. Înainte de a (n.m. mă) fi demis de la Ministerul Afacerilor Externe, Stalin a venit la mine la CC: „Trebuie să te desparți de soția ta!” Iar ea mi-a spus: „Dacă asta e de folos partidului, atunci o să ne despărțim”. La sfârșitul anului 1948 ne-am despărțit. Iar în 1949, în februarie a fost arestată.

Nicio reacție omenească! La mai bine de 20 de ani de la moartea lui Stalin, Molotov își învinovățea soția și îi găsea scuze lui Stalin. Mai mult, la fel și victima Tătucului, soția sa i-a apărat memoria lui Stalin, până când a închis ochii, în anul 1970.

Fragmentul citat, în loc să mă dumirească, mai mult m-a încețoșat. Ce era cu oamenii ăștia, ce făcuse bolșevismul din ei, până la ce nivel îi cuprinsese boala, m-am întrebat după ce am recitit pasajul de mai multe ori. Nu am găsit un răspuns satisfăcător, unul care să conțină vreo urmă de substanță din gama trăirilor omenești, pentru că îl căutam aplicând valori care l-au ridicat pe om de la condiția de batracian la aceea de biped înzestrat cu rațiune, emoție și tresărire metafizică, unora pe care marxismul îi decăzuse la absolut din condiția umană. Aceea în care nimic din ceea ce este omenesc nu mai contează.

Ceea ce mă înspăimântă, este că oricând astfel de veaceslavi și de poline, astfel de molotovi, pot reapărea. De fapt,  au și reapărut. Ne explică deja că toate relele ni se trag de la Familie, de la Biserică, de la Proprietate, de la cinstirea Țării, a Neamului și a Tradițiilor, de la absolut tot ceea ce, cum spuneam mai sus, ne-a ridicat în poziție bipedă. Le zice neomarxiști. Au și un partid, USR, unul în care soții Molotov, dacă s-ar fi născut cu un veac mai târziu, s-ar fi grăbit să se înscrie, pentru că este pe gustul lor: unul fără Dumnezeu.