Evenimentele se precipită cu o rapiditate uluitoare: asistăm la un război al civilizațiilor desfășurat în paralel cu o năvălire a globalismului peste națiunile suverane.
„Suntem cu toții conștienți, cred, că am intrat într-un moment al istoriei cum nu a mai fost niciodată. Un moment în care tirania globalistă, «Statul Paralel» speră să triumfe, sprijinit, vai, de «Biserica Paralelă» a unui papă antihrist.”
Aceste cuvinte, de o gravitate fără precedent, au fost rostite de părintele Joseph, călugăr din ordinul capucinilor, în cadrul unei manifestații la Paris, pe 22 noiembrie, împotriva interzicerii slujbelor în biserici din cauza restricițiilor COVID.
Venit de pe un alt front, cel din Nagorno-Karabah, filosoful francez, Michel Onfray, face niște afirmații asemănătoare într-un interviu pentru Nouvelles d’Armenie, publicație a comunității armene din Franța.
Onfray afirmă că trăim o ciocnire a civilizațiilor, în care Papa Francisc joacă rolul de aliat al demolatorilor civilizației creștine.
Iată mai joc un interviu cu filosoful care, nota bene, este departe de a fi un conservator.
În câteva cuvinte, cum puteți caracteriza ce se petrece în Artsakh (alt nume pentru Nagorno-Karabah)?
Este urmarea genocidului din 1915 cu mijloacele acestui început al secolului XXI: drone și bombe cu fosfor ca hiper-tehnologie ucigașă venită din cer și vândută mai ales de Canada și de Israel, dar și la sol, prin jihadiștii reveniți din Siria.
Este, de asemenea, un război al civilizațiilor între creștinism, Armenia fiind primul stat care l-a îmbrățișat, și islam, care, după hegira, nu își mai ascunde dorința de a se instala pe toată planeta prin cuceriri războinice.
Văd în aceasta confirmarea tezelor susținute de Samuel Huntington în Ciocnirea civilizațiilor (1996). Armenia, care din punct de vedere geografic este situată în Asia, dar din punct de vedere cultural face parte din Europa, se află pe o linie de ruptură în logica tectonică a plăcilor civilizaționale.
Din ceea ce ați văzut, ce v-a surprins sau v-a impresionat cel mai mult?
Demnitatea oamenilor… Am văzut vieți zdrobite: un tată fără vești de la fiul său de săptămâni întregi: fiica sa revenită să trăiască la el după ce casa ei, cumpărată cu patru zile înainte, a fost spulberată de o bombă azeră; soldați în uniforme de camuflaj în căutarea unui act de eroism într-un sat părăsit; combatanți pe un front unde există schimburi de focuri pentru recucerirea unui cimitir armean căzut în mâinile azerilor; o tânără și splendidă femeie locotenent care spune surâzând că ultimul glonț îl păstrează pentru ea, dar până atunci toate celelalte sunt rezervate invadatorilor; un preot care afirmă că nu își va părăsi mănăstirea oricare ar fi prețul; soldați în uniforme de camuflaj ieșind dintr-o biserică în care au aprins lumânări cu ochii înroșiți de lacrimi; armeni bătrâni care, în zori, ca o armată a lui Sisif, strângeau cioburile de sticlă ale geamurilor spulberate de explozii pentru a le pune într-un camion… Și nici o manifestație de ură.
Doar regretul că această expediție punitivă, care este urmarea genocidului planificat de Azerbaidjan, nu a fost un război adevărat în care poporul armean ar fi putut să-și demonstreze bravura și temeritatea.
Acest război merge dincolo de ciocnirea între integritatea teritorială și dreptul la autodeterminare, concepte oficiale revendicate de fiecare dintre părți?
Da, desigur, el este din punctul meu de vedere prima bătălie dintr-un război al civilizațiilor pe care imperialismul islamist al lui Erdogan, între alți șefi, îl duce împotriva unei civilizații iudeo-creștine degradate, care, prin ura de sine activată de islamo-stângiști și de o parte din stânga franceză, urmată în aceasta de o parte a dreptei, face o parte din treaba dușmanilor săi.
Ceea ce se întâmplă în Armenia trebuie pus în legătură cu atentatele care se tot adună pe pământul european de zeci de ani.
Data de naștere a acestui război contemporan al civilizațiilor este în mod evident 1989, când Salman Rushdie a fost condamnat la moarte printr-o fatwa iraniană pentru că a publicat un roman pe care ayatollahul Khomeiny l-a blamat fără măcar să-l citească: ce a făcut Occidentul pentru a riposta? Nimic. Au existat chiar intelectuali francezi care au găsit justificări pentru condamnarea la moarte.
Se vorbește despre o ciocnire a civilizațiilor, dar nu este și o ciocnire între o entitate democratică și două enități statale autoritare, chiar dictatoriale, în ceea ce privește Azerbaidjanul?
Una nu o exclude pe alta: democrația este etimologic puterea poporului. De la Revoluția Franceză, care a abolit teocrația și a decretat republica, democrația se opuză în mod evident teocrației, care este puterea lui Dumnezeu.
Islamul este funciar și esențial teocratic. Or, o formulă democratică a islamului ar presupune adoptarea a numeroase libertăți față de textul coranic, deci o ruptură totală cu sharia!
Toate progresele democratice din unele țări islamice au avut loc doar prin plasarea în plan secund a religiei.
Dacă este vorba de o ciocnire a civilizațiilor, unde se situează lumea occidentală în acest război? Cum se poate explica această lașitate a creștinilor din Franța și a unui ziar precum La Croix? Și ce poate aștepta Armenia de la Occident?
Occidentul este laș. Se teme de amenințări și nu răspunde amenințărilor islamiste decât cu lumânări, poezii și cântece. În timp ce un popor este masacrat, șeful statului subscrie acestei îngrizitoare mantre a supunerii, reluată în cor de presa obedientă: „Nu veți avea ura mea”.
Însă o țară care afirmă că va răspunde la ura față de ea cu sărutări de amor este deja moartă! Emmanuel Macron se lasă insultat personal de către Erdogan, care pune la îndoială sănătatea sa mentală, nu face nimic și nu spune nimic.
Țara se lasă amenințată de același Erdogan; nu face nimic și nu spune nimic.
Europa este prezentată de către ca un teatru de război în viitor, unde se va instala teroarea jihadului. Europa nu mișcă un deget, nu face nimic, nu spune nimic. Franța este supusă, Houellebecq a povestit deja asta foarte bine în romanul său omonim.
În ceea ce privește La Croix, nu îl citesc, este un ziar catolic de stânga, care este mai mult de stânga decât catolic. Subscrie ideologiei Papei Francisc, despre care, dacă nu aș fi creștin, aș spune că este Antihristul!
Nici un papă nu a făcut atâtea pentru a accelera descompunerea creștinismului. Benedict XVI, care a spus lucruri corecte despre relația dintre islam și creștinism, nu a ales ușa de ieșire fără motiv, dacă nu cumva i s-a indicat cu fermitate direcția ieșirii…
Islamo-stângismul și catolicismul ecumenic al conciliului Vatican II sunt tovarăși buni de drum. Este suficient să ne referim la recentele declarații elogioase ale lui Mélenchon (șeful extremei stângi din Franța) la adresa ultimei enciclice a Papei Francisc, „Fratelli Tutti”.
Nu știu ce să răspund la ultima întrebare a dvs. Dacă Franța ar fi condusă de un gaullist capabil să se așeze în fruntea unei coaliții democratice europene, în numele valorilor civilizațiilor noastre, ar acționa pentru crearea unui front democratic care să vină imediat în ajutor Armeniei, căci aceasta este vârful de lance al civilizației noastre.
Dacă aceasta din urmă nu este apărată, va fi poarta de intrare pentru sfârșitul nostru…
Dar nu avem un șef de stat gaullist. Ba este chiar un antigaullist emblematic, adept al unei Franțe diluate într-o Europă de piață, menită să servească drept trambulină pentru o guvernare planetară.
Această diluată este un atu suplimentar pentru islamiștii care îi doresc sfârșitul.