Ca o parte a jocului murdar montat de SUA, Grecia, care în ultima perioadă a prins aripi, visează din nou. Sfidând pe toată lumea prin nesăbuinţele din ultimile zile, planurile viclene şi instigările la război, precum urmărirea radar a avioanelor turceşti F-16 aflate în misiune NATO şi folosirea sistemului de apărare aeriană de provenienţă rusă S-300 în acest scop, greşeşte din ce în ce mai mult. Şi în acest sens există indicii că are probleme de inteligenţă. De exemplu, ce spune purtătorul de cuvânt al guvernului grec?
"Aliaţii noştri pot trece la acţiune împotriva Turciei". Cine sunt aceşti aliaţi? Ţările membre NATO, în primul rând SUA şi Franţa, şi unele ţări membre UE. Adică, Grecia, aflată în situaţia de legitimă apărare faţă de instigări, de atacuri, va spune "Turcia ne atacă" şi SUA, şi Franţa cu care are un acord bilateral de apărare, vor sări repede în ajutorul ei! De fapt, ţările aliate NATO vor îndrepta armele una împotriva celeilalte. Da, atitudinea, ceea ce au făcut, şi în special sprijinul făţiş acordat organizaţiei teroriste PKK/YPG/PYD (Unităţile de Apărare a Poporului, aripa militară a PYD//Partidul Uniunii Democratice, aripa siriană a PKK-n.trad.) până astăzi de Statele Unite nu sunt deloc în spiritul de alianţă din cadrul NATO, iar dublul standard în privinţa sistemelor de apărare ruseşti este inacceptabil, însă o situaţie subită de război între aliaţi, este cu totul altceva. Mai există şi avertismentul secretarului general NATO, Jens Stoltenberg, adresat Franţei şi Greciei legat de acordul bilateral, în care se spune: "Divizaţi NATO, o slăbiţi, nu poate fi vorba de încheierea unui acord între două ţări membre NATO împotriva unei alte ţări membre NATO". Deci, declaraţia purtătorului de cuvânt al guvernului grec este la nivelul de stângăcie al unui student în primul an de studiu. Dacă studentul ar fi spus aşa ceva, ar fi rămas repetent. Dar purtătorul de cuvânt al guvernului grec vorbeşte fără teamă. Iar asta datorită faptului că ieşirea secretarului general NATO a fost lipsită de fermitate şi pentru că acum a tăcut. Atâta lipsă de măsură deranjează. Fostul reprezentant permanent al Turciei la NATO, fostul ambasador Onur Öymen spune:
"NATO nu ar fi trebuit să tacă. Există articolul 4 din Tratatul NATO. Atunci când există o situaţie care ameninţă securitatea unei ţări, se poate cere convocarea unei reuniuni a Consiliului NATO, iar dacă acolo partea adversă nu are nimic de spus, se consemnează opinia dvs., se consemnează oficial. Nu spun nimic Greciei. Ceea ce trebuie spus este: Care este ţara care are un spaţiu aerian mai extins decât apele teritoriale? Regula în lume este ca dimensiunea spaţiului aerian să fie aceeaşi cu cea a apelor teritoriale. Acum, în Egee, Grecia are 6 mile marine de ape teritoriale, dar spune că spaţiul ei aerian este de 10 mile. Atunci când avioanele turceşti zboară între 6 şi 10 mile, /Grecia/ anunţă de fiecare dată NATO şi reclamă că 'Turcia a încălcat spaţiul nostru aerian'. Iar ţările care nu cunosc prea mult amănunte, consideră că Grecia are dreptate. Şi bineînţeles mai sunt şi alte cauze."
Precum?
"Au interese. De ce francezii nu spun nimic, pentru că /grecii/ au cumpărat 18 avioane Rafale, este atât de limpede. Acum negociază atât cu Franţa, cât şi cu Germania, să cumpere submarine. Gândiţi-vă la aceste lucruri ca la un fel de mită. Dând mită /Grecia/ încearcă să atragă statele de partea ei, acordă facilităţi pentru instalarea de baza militare. SUA au baze militare acolo. Deci, şi acele acele ţări se situează tot timpul lângă Grecia. Turcia este prezentată în problemele în care are dreptate ca şi când nu ar avea. Adică ei sprijină Grecia pentru că aşa le cere interesul, dar trebuie să prezentaţi care este adevărata problemă. Ca membră NATO dispuneţi de posibilităţi pentru a urmări traseul avioanelor; nu există altă cale decât să consemnaţi că aveţi dreptate spunând câte dintre avioanele noastre au zburat în interiorul celor 6 mile."
Dar şi secretarul general NATO tace?
"Nu trebuie să consideraţi relaţiile internaţionale drept un tribunal, voi vă veţi susţine teza şi dacă nu va exista o declaraţie contrară, atunci şi secretarul general vă va sprijini. De exemplu, în problema Suediei şi Finlandei v-a susţinut. Pentru că se putea contrariul. Adică, tu să protejezi teroriştii, iar apoi eu trebuie să votez în favoarea ta, pentru ca tu să devii membră NATO. Se poate aşa ceva?"
Acum ce poate spune secretarul general?
"Dacă secretarul general va face vreo declaraţie, ar fi suficient să spună: "Spaţiul aerian ar trebui să fie de aceeaşi dimensiune cu apele teritoriale, noi ca NATO nu avem posibilitatea să sprijinim partea care face o nedreptate."
Toate acestea sunt bune şi frumoase, dar este cunoscută şi poziţia de lider a Statelor Unite în NATO, precum şi atitudinea ei de partea Greciei. Într-o asemenea situaţie, ar spune, ar putea spune secretarul general NATO toate acestea?
Öymen continuă:
"Dosarul nostru este foarte solid. Dacă într-o problemă în care avem dreptate, secretarul general NATO va adopta o poziţie contrară vouă numai pentru că SUA o sprijină, atunci NATO va pierde foarte multe lucruri. Nu poate să facă aşa ceva. Niciun secretar general NATO nu a putut susţine în mod deschis o aşa nedreptate. Ar putea spune ca 'părţile să rezolve între ele acest subiect de dispută'. Iar în momentul în care ar spune 'Turcia nu are dreptate în această problemă, Grecia are dreptate', NATO ar avea mult de pierdut. Nu poate să facă aşa ceva. Chiar dacă marile state vor sau nu vor, sunt lucruri care nu se fac. Dacă veţi apăra pe nedrept interesele unei ţări împotriva intereselor altei ţări, NATO îşi va pierde reputaţia.", notează milliyet.com.tr.
Adică, pentru ca NATO să spună ceva trebuie, în primul rând, să discutaţi problema în interiorul NATO. Altfel NATO nu va interveni de la sine. De altfel, asta face Turcia în acest moment. Să vedem ce se va schimba?..
(Articol de Tunca Bengin- Traducerea Rador)