Încălzire globală sau piromani? Focul din Franța, pus de pompieri. Incendiul din Grecia, pornit de un piroman

Încălzire globală sau piromani? Focul din Franța, pus de pompieri. Incendiul din Grecia, pornit de un piroman

Recentele incendii de vegetație din Europa au stârnit teamă, dar și aprecieri pentru cei care luptau împotriva flăcărilor. În Franța doi pompieri voluntari au fost acuzați de incendiere premeditată.

În decurs de câteva zile, autoritățile au reținut doi pompieri voluntari pe care îi acuză de incendiere premeditată. Unul dintre ei este un bărbat de 27 de ani suspectat că a incendiat 230 de hectare în apropierea lacului Vouglans, în estul Franței, pe 10 august. Foștii săi colegi au venit să asiste la proces.

La Grenoble, un alt pompier voluntar, de 35 de ani, este deja de câteva zile la în închisoare. De asemenea, și el este suspectat că a provocat mai multe incendii în orașul Vif, în departamentul Isère. La sfârșitul lunii iulie, în regiunea Hérault, un pădurar, tot pompier voluntar, a recunoscut în arestul poliției că este autorul mai multor incendii. El și-a explicat faptele prin nevoia de acțiune, dar și de a i se recunoaște rolul în societate.

Psihiatrii care se ocupă de astfel de cazuri spun că pompierii piromani vor să se simtă indispensabili. Ei apar astfel în postura de salvatori și devin eroi în numai câteva ore. Ministerul francez de interne anunță că de la începutul verii au fost arestați 34 de incendiatori, informează Euronews.

Ne puteți urmări și pe Google News

Piromanul din Grecia

Pompierii din Franța nu sunt singurii piromani din această vară. Un bărbat din Grecia, îmbrăcat în negru, a fost filmat în timp ce se apropie de un tufiș, iar la câteva secunde, se vede cum acesta fuge și în momentul respectiv izbucnesc flăcările. Acestea au fost purtate de vânt pe toată zona, pe câțiva kilometri, mistuind case, mașini și toată zona de verdeață.

Departamentul de Investigații al Pompierilor a solicitat ajutorul poliției elene în identificarea piromanului necunoscut, a cărui față a fost surprinsă de camerele de securitate. Imaginile au ajuns deja la Direcția de Investigații Criminale pentru prelucrare digitală și apoi se va încerca identificarea acestei persoanei.

Franța a fost lovită de incendii în această vară

La începutul lunii august, peste 1.000 de pompieri francezi s-au luptat să stingă un incendiu de proporții de lângă Bordeaux, în sud-vestul Franței, care a distrus deja peste 7.000 de hectare de teren. Pompierii români au fost trimiși și ei în ajutorul Franței, aceștia urmând să intre sub coordonarea autorităților franceze pentru stingerea incendiilor. Incendiul din apropierea orașului Bordeaux a forțat 10.000 de locuitori să-și părăsească casele și să fugă din calea dezastrului.

De asemenea, la jumătatea lunii august, aproximativ 8.000 de persoane au fost evacuate preventiv din două cartiere, din Franța. Este vorba despre la Teste-de-Buch, în bazinul Arcachon, în departamentul francez Gironde (sud-vest), care este afectat de două incendii uriașe.