CUTREMUR la Vatican: Nr. 3 din Biserica Catolică a fost INCULPAT pentru PEDOFILIE

CUTREMUR la Vatican: Nr. 3 din Biserica Catolică a fost INCULPAT pentru PEDOFILIE

Cardinalul George Pell, vistierul Vaticanului, face obiectul unei anchete a poliției privind abuzuri sexuale asupra unui copil. Ierarhul dezminte categoric.

În vârstă de 76 de ani, cardinalul Pell este cel mai mare în rang vizat de acuzații de pedofilie din lunga istorie a acestor scandaluri care zguduie Biserica Catolică.

George Pell a fost inculpat joi pentru mai multe abuzuri asupra unor copii și a fost citat pentru data de 18 iulie în fața unui tribunal australian. Pell este numărul 1 în ierarhia catolică australiană și nr. 3 în ierarhia Sfântului Scaun, fiind ministrul Economiei din 2014.

Ancheta care îl vizează a demarat în 2016, iar cardinalul George Pell a fost audiat în octombrie trecut la Roma de poliția australiană și a negat categoric acuzațiile ce i se aduc.

„Poliția statului Victoria l-a inculpat pe George Pell pentru delicte de agresiuni sexuale vechi”, a declarat presei comisarul adjunct al poliției, citat de Le Figaro, adăugând că „există numeroși reclamanți legați de aceste acuzații”.

Ofițerul nu a făcut nici o precizare privind faptele pentru care cardinalul a fost inculpat, invocând integritatea procedurii judiciare.

George Pell va trebui să se prezinte pe 18 iulie în fața unui tribunal de primă instanță din Melbourne. „Sunt nevinovat, aceste acuzații sunt false”, a declarat el în fața presei imediat după ce inculparea sa a fost făcută publică. „Sunt nerăbdător să am în sfârșit ocazia de a merge în fața unui tribunal.”

Vaticanul a anunțat că a acceptat concediul solicitat de cardinalul Pell fără a-i cere acestuia demisia. Într-un comunicat, Sfântul Scaun afirmă că Papa Francisc a fost informat de solicitarea (de concediu) exprimată de cardinalul australian și că, pe durata absenței acestuia, Secretariatul Economiei de la Vatican va continua să funcționeze normal.

Acuzațiile la adresa lui Pell au fost dezvăluite în vara lui 2016, după difuzarea parțială a unui raport al poliției de către canalul australian ABC.

„Este o afacere în legătură cu care am făcut investigații și facem în continuare”, declara atunci comisarul principal de poliție din statul Victoria.

ABC a afirmat că a obținut opt procese verbale ale audierilor unor reclamanți, martori și apropiați, legate de acuzațiile aduse cardinalului.

Ancheta poliției s-ar baza între altele pe acuzațiile a doi bărbați, astăzi cu vârste în jurul a 40 de ani, care afirmă că au fost pipăiți în mai multe rânduri de cardinal în vara 1978-1979.

O altă mărturie a evocat o scenă în care George Pell s-ar fi înfățișat dezbrăcat în fața a trei băieți cu vârste între 8 și 10 ani, în vestiarul unui club de surf din Torquay, în vara 1986-1987.

Cu câteva luni înaintea acestor dezvăluiri, George Pell fusese audiat într-o lungă videoconferință, de la Roma, în fața unei comisii de anchetă regale australiene. Aceasta se interesa de modul în care biserica australiană a reacționat la scandalurile de pedofilie vizând prelați, majoritatea datând din anii 1970.

Audiat de trei ori în acest cadru, Pell a dezmințit că are cunoștință de astfel de cazuri, dar a recunoscut că Biserica a „eșuat” și a cunoscut o perioadă de „infracțiuni și disimulări”.

Hirotonit preot în 1966 la Roma și a revenit în Australia în 1971, unde a urcat treptele ierahiei catolice, fiind numit arhiepiscop de Melbourne în 1996 și apoi de Sidney, în 2001.

În 2002 a fost acuzat de abuzuri sexuale pentru fapte mai vechi dar a fost declarat nevinovat imediat.

În 2014, a fost ales de Papa Francisc pentru a pune ordine și transparență în afacerile financiare ale Vaticanului.

Avocatul celor doi bărbați care au depus plângere împotriva Monseniorului Pell, Ingrid Irwin a declarat pentru Melbourne Herald Sun că cei doi clienți ai săi, care doresc să rămână anonimi, sunt „încântați”.

„A acuza pe cineva care pentru unii nu este decât locțiitorul lui Dumnezei le-a produs multe probleme.”

Anunțul inculpării lui George Pell coincide cu sfârșitul activității comisiei de anchetă în fața căreia depusese mărturie cardinalul și care își începuse lucrările în 2013, înregistrând mărturiile a mii de victime.

Avocatul care a prezidat aceste lucrări, Gail Furness, a anunțat în februarie că 4444 de fapte de pedofilie au fost semnalate autorităților Bisericii australiene și că între 1950 și 2010 „7% dintre preoți au fost suspectați” de abuzuri sexuale asupra unor copii.