Cutremur în statul francez! Președintele Adunării Naționale, inculpat pentru corupție

Cutremur în statul francez! Președintele Adunării Naționale, inculpat pentru corupție

Moment delicat pentru președintele francez, Emmanuel Macron.

Moment delicat pentru președintele francez, Emmanuel Macron: unul dintre aliații săi în politică, șeful Adunării Naționale (Camera inferioară a Parlamentului francez), care este al patrulea om în stat, a fost inculpat pentru corupție.

Jurnaliștii francezi comentează deja că ar fi cazul, ca în situația de față, Richard Ferrand să își depună demisia.

El a fost inculpat în cursul nopții de miercuri spre joi, la Lille, pentru obținere ilegală de foloase în cadrul dosarului Mutuelles de Bretagne, a anunțat Parchetul din Lille, anunță francetvinfo.fr.

Ferrand a fost audiat de trei judecători de instrucție în cadrul unui prim interogatoriu, timp de aproape 15 ore la tribunalul de mare instanță din orașul francez.

Este vorba despre un caz de favoritism față de o companie de asigurări de sănătate.

Acest caz, cunoscut şi ca ”Mutuelles de Bretagne”, după numele companiei, l-a determinat pe Ferrand să părăsească guvernul în iunie 2017.

Abia fusese numit ministru pentru Coeziunea teritoriilor, când presa a fost cea care a scos la iveală problemele.

Publicaţia de satiră Le Canard enchaîné a dezvăluit că în 2011 Mutuelles de Bretagne, pe care Ferrand o conducea atunci, a decis să închirieze spaţii comerciale aparţinând partenerei acestuia. Ferrand a contestat orice ilegalitate.

Procurorul din Brest a deschis o anchetă preliminară în iunie 2017, clasată fără urmări în octombrie. El a invocat prescrierea faptelor și a apreciat că infracțiunile de abuz de încredere și escrocherie nu se constituiseră.

Asociația anticorupție Anticor a depus atunci o a doua plângere, constituindu-se parte civilă.

După ce a condus grupul deputaților La République en Marche (LREM), partidul lui Emmanuel Macron, Richard Ferrand a preluat postul lui Francois de Rugy la președinția Adunării Naționale, în septembrie 2018.

Imediat după numirea lui în funcție, el a avertizat că nu va demisiona, în caz că va fi inculpat.

Acum, după ce acest lucru s-a întâmplat, a spus, într-un comunicat, că este hotărât să își continue misiunea la conducerea Adunării Naționale și că se va folosi de această procedură pentru a se apăra, declarându-se încrezător că acest caz va fi închis.

Conform legislaţiei din Franţa, a fi pus sub investigaţie oficială înseamnă că există "dovezi serioase şi substanţiale" care indică o implicare probabilă a unui suspect într-o faptă penală. Această lovitură dură pentru majoritatea prezidenţială survine în contextul în care, coincidenţă de calendar, alte două persoane cu greutate, liderul de centru François Bayrou şi fosta eurodeputată Marielle de Sarnez, au fost audiate în aceeaşi zi de poliţia judiciară în cadrul unui caz de angajări presupus fictive ale unor asistenţi de eurodeputaţi ai partidului MoDem (centru).

Marți, poliţia judiciară din Franţa a audiat-o pe Sylvie Goulard, viitor comisar european pentru piaţa internă, în dosarul angajărilor fictive.

Goulard a fost audiată la Oficiul Central de Combatere a Corupţiei şi a Infracţiunilor Financiare şi Fiscale din Nanterre, în regiunea pariziană.

Sylvie Goulard a fost desemnată oficial marţi în Comisia Europeană de preşedinta Ursula von der Leyen, odată cu alţi 26 de comisari. Portofoliul ei urmează să acopere politica industrială, piaţa unică digitală, industria de apărare şi spaţială.

Goulard a fost nominalizată ca reprezentantă a Franţei în CE de preşedintele Emmanuel Macron în ciuda suspiciunilor că a fost implicată în angajări fictive, ca eurodeputată din partea partidului de centru Modem în perioada 2009-2017. Ca urmare a scandalului, în 2017, ea a demisionat după numai trei luni din funcţia de ministru al apărării în guvernul francez condus de premierul Edouard Philippe.

Parlamentul European a închis ancheta împotriva ei la sfârşitul lui august, constatând - conform declaraţiei unei purtătoare de cuvânt - doar nereguli administrative "minore, nesistematice şi neintenţionate" din partea eurodeputatei. Presa franceză a dezvăluit ulterior că Goulard a returnat 45.000 de euro, echivalentul salariilor şi cheltuielilor asistentului său parlamentar Stephane Therou din iulie 2014 până în februarie 2015.

În Franţa, însă, ancheta privind aceleaşi suspiciuni continuă. Înainte de Goulard au fost audiaţi foşti asistenţi parlamentari şi mai mulţi eurodeputaţi.

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News