Directorul onorific al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului  (INFP) a avut o intervenţie telefonică la România TV şi a lămurit că românii nu au nici un fel de motiv să fie panicaţi din cauza ultimelor seisme:

„Cutremure de acest gen se întâmplă în toată lumea. Noi avem un centru la Viena unde se controlează tot ce se întâmplă în lume. Lucrurile sunt, din punctul nostru de vedere, normale.

Tot ce se produce în această parte a lumii sunt datorate mișcărilor din Marea Adriatică. În România nu poate fi vorba de un cutremur puternic la acest moment pentru cel puțin următorii 15-20 de ani”, a declarat Mărmureanu.

De altfel, şi în trecut specialistul a declarat că nu există motive de îngrijorare cu privire la un mare cutremur care poate lovi în plin România.

Concluziile lui Mărmureanu se bazau pe un studiu în urma căruia acesta a pretins că a studiat seismele din ultimii 600 ani.

„Zona subcrustala Vrancea (VR)

Regiunea Vrancea este o zona seismica complexa de convergenta continentala, situata la contactul a 3 unitati tectonice: placa Est – Europeana, subplacile Intra – Alpina si Moesica (Constantinescu et al., 1976).

Cea mai puternica activitate seismica pe teritoriul Romaniei se concentreaza la adancimi intermediare (60 – 200 km), intr-un corp litosferic mai rece, in coborare gravitationala, orientat aproape vertical. Activitate ridicata a fost observata in doua domenii de adancime – intre 80 si100 km, si respectiv intre 120 si 160 km . Cutremurele puternice din secolul XX s-au produs in ambele segmente: seismele din 1977 (Mw 7.4) si 1990 (Mw 6.9) in segmentul superior, iar evenimentele din 1940 (Mw 7.7) si 1986 (Mw 7.1) in cel inferior.

Rata de producere a cutremurelor puternice – intre unu si sase evenimente cu magnitudine Mw > 7.0 pe secol – intr-un volum focal extrem de restrans implica un nivel inalt al ratei deformarii relative/specifice (~3.5×10-7 an-1). Procesul tectonic la adancime apare ca decuplat, in mare masura, de tectonica in crusta.

In ceea ce priveste mecanismul focal al cutremurelor vrancene de adancime intermediara, falierea inversa – cu axa extensiilor (T) aproape vericala si axa compresiilor (P) cvasi-orizontala – caracterizeaza toate evenimentele majore (Mw > 6) si, de asemenea, peste 90% din evenimentele studiate, indiferent de magnitudinea lor (Enescu, 1980; Oncescu si Trifu, 1987; Enescu si Zugravescu, 1990; Radulian et al., 2000). Relativ la orientarea planelor de falie, s-au evidentiat doua solutii tipice: (I) planul de falie orientat aprox. NE – SV si inclinat spre NV, iar axa P perpendiculara pe Arcul Carpatic; si (II) planul de falie orientat aprox. NV – SE, iar axa P paralela cu arcul muntos. Datele disponibile – atat macroseismice cat si instrumentale – indica solutii de tip (I) pentru toate cutremurele cu Mw > 7.

Mecanisme de tip faliere normala sau alunecare laterala/ in directie au fost rar observate, pentru evenimente localizate cu precadere la marginea superioara si respectiv inferioara a volumului seismogen (Radulian et al., 2000).

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE