Curtea de Apel Cluj oprește o investiție strategică, la presiunea ecologiștilor radicali

Curtea de Apel Cluj oprește o investiție strategică, la presiunea ecologiștilor radicaliSursa foto: taradornelor.ro

Curtea de Apel Cluj a decis, miercuri, să suspende Hotărârea de Guvern nr. 327/2025, care permitea scoaterea definitivă a peste 30 de hectare de pădure din fondul forestier pentru finalizarea hidrocentralei Răstoliţa.

Instanța oprește defrișarea din Parcul Național Călimani

Decizia a venit în urma unei cereri formulate de Asociaţia Declic şi Asociaţia Bankwatch România- Filiala Cluj. Instanța a precizat că această hotărâre este suspendată „până la soluționarea definitivă a acțiunii pe fond”. Fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, anunța în aprilie că proiectul va deveni funcțional în 2025

„Un vis devenit realitate după 36 de ani”. Burduja spunea că lucrările „au început în 1989” dar au fost blocate din cauza „birocraţiei, a unor procese şi a nepăsării”, fiind în prezent „terminate în proporţie de 89%”. Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în termen de cinci zile.

Sebastian Burduja

Sebastian Burduja. Sursă foto: Facebook

 Organizațiile de mediu obțin a doua victorie în instanță

Asociațiile reclamante au susținut că hotărârea nu avea la bază un acord de mediu valid. „Hotărârea Guvernului nu avea la bază niciun acord de mediu apt să producă efecte juridice, acordul 6/2024 fiind suspendat în mod definitiv de Curtea de Apel Cluj. Salutăm hotărârea Curţii”, a declarat Roxana Mândruţiu, avocata Declic. Cu toate acestea, organizațiile susțin că defrișările au continuat ilegal, în ciuda deciziilor judecătorești.

„Conform fotografiilor din Inspectorul Pădurii, zeci de camioane au continuat să transporte materialul lemnos recoltat în mod ilegal. Comunitatea Declic cere ministrului Mediului, Diana Buzoianu, să trimită corpul de control la Răstoliţa pentru a constata şirul halucinant de ilegalităţi şi abuzuri care au continuat în zonă şi după suspendarea acordului de mediu. Pădurea a fost tăiată ilegal, cineva va trebui să răspundă pentru asta”, a declarat Roxana Pencea Brădăţan.

 Proiectul Răstolița, cu impact major asupra mediului

Organizațiile de mediu atrag atenția că proiectul aduce daune semnificative naturii și are un aport nesemnificativ la producția energetică. „Unul dintre cele mai controversate proiecte energetice din România, resuscitat recent cu sprijin politic transpartinic”, Răstolița ar contribui cu doar „0,081% anual” la producția de electricitate, „în timp ce ar sacrifica un ecosistem unic, situat în arii naturale protejate și situri Natura 2000”.

„Este a doua decizie judecătorească ce demonstrează clar că procedurile legale nu au fost respectate (...). Cu toate acestea, noi rămânem fermi pe poziţii şi vom apăra oamenii şi natura în faţa abuzurilor. Un viitor mai sănătos şi mai curat este posibil doar dacă protejăm mediul şi democraţia.”, a spus Viviana Stoica, coordonator campanie hidroenergie pentru Bankwatch România. Răstolița ar presupune defrișarea a 39 de hectare de pădure și ar afecta grav habitatul lostriței, specie rară de somon de Dunăre.