

În decursul procesului, reprezentanţii primarului au susţinut că drapelele în culorile verde-roşu-alb sunt cadouri primite din partea localităţilor înfrăţite cu Odorheiu Secuiesc, fiind arborate în semn de respect, împreună cu drapelele primite de la localităţi înfrăţite, din state ca Polonia sau Slovacia. Potrivit sentinţei judecătoreşti, singurele care trebuie îndepărtare sunt simbolurile maghiare.
În 2019, ADEC a reuşit să obţină, tot prin instanţă, şi îndepărtarea drapelului secuiesc şi a celui al oraşului, de pe faţada Primăriei Odorheiu Secuiesc. Totodată, asociaţia a dat în judecată primăria şi pentru faptul că pe afişul cu zilele oraşului, denumirea evenimentului a fost trecută doar în limba maghiară. Acţiunea din urmă a fost, însă, respinsă – atât de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), cât şi de instanţă.
Din 2018 încoace, primarul din Odorheiu Secuiesc a fost amendat, de către prefectul judeţului Harghita, în fiecare an – pentru folosirea steagurilor maghiare cu ocazia zilei de 15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, scrie hirado.hu.