Protest la Tribunalul București. Nemulțumiții aflați în stradă au afișat bennere pe care se putea citi: „Vrem vinovaţii pentru Jandarmiada 10 august”, „România, stat poliţienesc”, sau „Ruşine, justiţia română”. Sau, „Peste tot Miliție, nicăieri Justiție”

S-a strigat în stradă: „Ne vedem la CEDO”

Aceștia solicită ca vinovaţii pentru violenţele din Piaţa Victoriei să fie traşi la răspundere şi afirmă că se vor adresa la CEDO.

Pe clădirea Tribunalului a fost proiectat mesajul „Judecăm şi noi ceva?”. Din zeci de piepturi a răsunat: „Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie”, sau „Jandarmeia să-nfunde puşcăria”,  ori „Ne vedem la CEDO”.

În fața instanței, protestatarii au dus un elefant roz, în mărime naturală. Adică cam ce vede justiția noastră, în multe cazuri.

Tribunalul București a respins marți cererea DIICOT de redeschidere a Dosarului 10 August. Decizia este definitivă și aparține judecătorului Daniela Isabela Miheţ, de la Tribunalul Bucureşti. Prin această măsură, șefii Jandarmeriei care au coordonat intervenția din Piața Victoriei scapă definitiv de răspunderea penală.

Protestatarii se consideră umiliți de justiția română

Protest la Tribunalul București. Procurorii DIICOT susțineau, la acea vreme, că nu există probe că a fost vorba despre o tentativă de lovitură de stat. Așa cum a susținut Jandarmeria Română. DIICOT susținea și că nu ar fi fost pregătită din timp reprimarea protestului, așa cum au afirmat o parte dintre manifestanții care au făcut plângeri penale împotriva jandarmilor. Astfel, conducerea Jandarmeriei de la acea vreme a fost scoasă de sub urmărire penală.

Protestul a fost organizat de organizațiile civice Declic, Corupția Ucide, Evoluție în Instituție, Geeks for Democracy, Inițiativa România, Rezistența, Reset Iași și Brașovul Civic. Ei au anunțat că vor contesta decizia de clasare, care aparține judecătoarei Daniela Isabela Miheț. Mai miult, vor sprijini deschiderea unui proces la CEDO, considerându-se umiliți de justiția română.

Protestatarii reiterează ideea că peste 800 de persoane au fost rănite în confurnările cu jandarmii. Ei au depus plângere penală împotriva comportamentului abuziv al jandarmilor care au intervenit brutal, pe 10 august, în Piața Victoriei.