Curtea Constituțională, aviz pozitiv pentru referendumul pro-UE din Republica Moldova

Curtea Constituțională, aviz pozitiv pentru referendumul pro-UE din Republica MoldovaAlegerile europarlamentare. Sursa foto: Arhiva EVZ

Curtea Constituțională din Republica Moldova a avizat pozitiv inițiativei fracțiunii parlamentare PAS de modificare a Legii supreme printr-un referendum privind aderarea Basarabiei la Uniunea Europeană. Maia Sandu, liderul de la Chișinău, a salutat acest verdict.

În avizul ce a fost dat publicității marți, 16 aprilie, Curtea a constatat că „inițiativa de revizuire a Constituției nu afectează caracterul suveran, independent și unitar al statului Republica Moldova”, și nici „statutul de neutralitate permanentă” al acesteia.

De asemenea, conținutul inițiativei de revizuire a Constituției „nu presupune suprimarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor sau ale garanțiilor acestora”, se mai spune în aviz.

Aviz pozitiv de la Curtea Constituțională, pentru referendumul din Republica Moldova

Curtea consideră că „o eventuală accedere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană nu va submina supremația Constituției, în sistemul de drept național”. Republica Moldova „va rămâne o entitate suverană, menținându-și dreptul de a denunța tratatele internaționale, al căror membru nu mai dorește să fie”, se constată în aviz.

Majoritatea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a propus organizarea unui plebiscit constituțional la data de 20 octombrie, la care cetățenii ar urma să răspundă la întrebarea: „Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.

Totodată, un proiect de lege al PAS propune ca în preambulul Constituției să fie proclamată „ireversibilitatea parcursului european al Republicii Moldova”, iar „integrarea în Uniunea Europeană” să fie declarată drept „obiectiv strategic al Republicii Moldova”.

Proiectul mai prevede introducerea unui nou capitol în Legea supremă numit „Integrarea în Uniunea Europeană”, care stipulează aderarea la tratatele constitutive ale UE și supremația normelor europene asupra legislației moldovene.

Pe 9 aprilie, 46 deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate au cerut Curții Constituționale să avizeze cele două proiecte de decizii.

Când va fi organizat

Executivul de la Chișinău ar vrea să organizeze referendumul, cel mai probabil, în aceeași zi cu alegerile prezidențiale, la care șefa statului, Maia Sandu, a anunțat deja că va candida pentru un nou mandat.

Într-un mesaj pe Facebook, președinta Maia Sandu a salutat decizia Curții Constituționale din 16 aprilie, îndemnând cetățenii, dar și toate formațiunile politice și organizațiile civice, să se implice în organizarea referendumului pro-UE.

Inițiativa organizării unui referendum pro-european a fost lansată de președinta Maia Sandu, în decembrie 2023. În scurt timp, majoritatea parlamentară PAS a modificat Codul Electoral așa încât referendumul să poată avea loc în aceeași zi cu alegerile prezidențiale și parlamentare, conform moldova.europalibera.org.