Curiosul caz al românului care a lucrat pentru Trump. Familia nu l-a mai văzut din 2018

Curiosul caz al românului care a lucrat pentru Trump. Familia nu l-a mai văzut din 2018

Un român a intrat în centrul atenției presei de peste Ocean. Conexiunile cu Donald Trump și problemele cu legile americane l-au transformat pe acesta într-o vedetă de nivel internațional.

Românul, care a lucrat ca șofer pentru familia lui Donald Trump, se află în detenţia Autorităţii pentru imigraţie şi vămi din SUA (ICE), la un an după ce a primit o amânare a expulzării.

Potrivit The Daily Mail, Zoltan Tamas nu şi-a văzut familia din iulie 2018, după ce o acuzaţie de fraudă în domeniul asigurărilor în România a atras atenţia agenţilor ICE.

Tamas, care împreună cu familia sa a participat la loteria vizelor şi a câştigat drept de rezidenţă în SUA, urma să fie expulzat în aprilie 2019, dar avocatul său, Mario Urizar, a obţinut o amânare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aflat în arest de un an și jumătate

Zoltan Tamas a rămas în arestul ICE pentru 19 luni. În această perioadă, a lipsit de la ziua de naştere a fiului său, care a împlinit 12 ani, şi de la cea a fiicei sale grav bolnave, ce a împlinit opt ani, a declarat soţia sa, Alina Rogozan, pentru publicaţia Palm Beach Post.

Fiica lui Tamas, Rania Tamas-Rogozan, s-a născut cu o malformaţie a inimii şi medicii i-au declarat familiei că nu are mult de trăit.

Potrivit avocatului lui Zoltan Tamas, acesta este ţinut în arest din cauza acuzaţiei de fraudă în domeniul asigurărilor, formulată în România. Atunci când agenţii ICE au văzut istoricul lui Tamas, ei l-au convocat pentru un interogatoriu în iulie 2018 şi de atunci familia sa nu l-a mai văzut.

Urizar a afirmat că înaintea mandatului lui Trump un imigrant care nu prezenta pericol şi îşi susţinea familia ar fi fost eliberat. ''Detenţia sa este nejustificată. Durează mult prea mult'', a spus avocatul.

Zoltan Tamas, care în 2011 a cumpărat o locuinţă de 60.000 dolari în districtul Palm Beach, a lucrat pentru Donald Trump.

Potrivit Palm Beach Post, Tamas a lucrat temporar ca paznic înarmat la Mar-a-Lago (Palm Beach) şi Trump National (Jupiter), ambele locuri fiind situate în statul Florida. De asemenea, Tamas a lucrat ca şofer pentru familia Trump.