Mai puțin fotbal la TV. O televiziune din România renunță la un contract important

Mai puțin fotbal la TV. O televiziune din România renunță la un contract importantSursă Dreamstime

Un cunoscut post TV nu a mai prelungit contractul pentru competițiile aflate sub egida Federației Române de Fotbal, iar microbiștii nu au mai putut viziona Cupa României și meciurile din Liga 2.

Sezonul 2023/2024 din SuperLiga României va fi transmis, la fel ca anul trecut, de toate cele trei mari televiziuni sportive, Prima Sport, Orange Sport și Digi Sport. Noua înțelegere agreată în 2023 între LPF și deținătorul drepturilor TV prevede extinderea parteneriatului atât cât durează și mandatul actualului președinte al Ligii, Gino Iorgulescu, până în 2027.

Contractul nou vine cu bani în plus pentru LPF și cluburile sportive. De la 28 de milioane, cât e în prezent, la 30 de milioane de euro. Este vorba despre o indexare de 7%, care se va aplica începând cu primul campionat de după expirarea actualului contract, potrivit GSP.

Dar, Orange Sport nu va mai transmite meciurile din Liga 2 și Cupa României, competiții organizate de FRF.

Orange_Sport_logo.svg

Sursă Wikipedia

Sepsi a cucerit Supercupa României

Sepsi Sfântu Gheorghe a câștigat Supercupa României, după ce a învins campioana Farul Constanța, scor 1-0, într-un meci disputat pe Stadionul Ilie Oană din Ploiești.

Gruparea din Covasna a câștigat Supercupa României, grație golului înscris de Ion Gheorghe, în minutul 47. În ciuda eforturilor făcute, echipa lui Gheorghe Hagi a fost învinsă. La finalul stagiunii trecute, echipa lui Gheorghe Hagi a devenit campioană pentru a doua oară în istorie. În vremea când se numea FC Viitorul, gruparea și-a adjudecat trofeul în sezonul 2016 – 2017. De partea cealaltă, Sepsi s-a impus în ultimul act al Cupei României, în fața celor de a „U” Cluj, după executarea loviturilor de departajare, scor 5-4.

Echipele de start:

Farul: Aioani - Kiki, Boli, Queiros, Borza - Nedelcu, Vînă, Artean - Ad. Mazilu, Alibec, Sali. Antrenor: Gheorghe Hagi

Rezerve: Buzbuchi - M. Popescu, N. Popescu, Doukoure, Rivaldinho, Borgnino, Vianna, Sîrbu, V. Dumitrache

Sepsi: Niczuly - D. Ciobotariu, Bălașa, Ninaj, Oteliță - N. Păun, J. Rodriguez - M. Ștefănescu, C. Matei, I. Gheorghe - Safranko. Antrenor: Liviu Ciobotariu

Rezerve: D. Moldovan - M. Tamas, Damașcan, Oroian, A. Dumitrescu, Kallaku, Aganovic, R. Varga, Rondon.

„Sunt crescut să câștig tot!”, a spus antrenorul Farul Gică Hagi. De partea cealaltă, Liviu Ciobotariu a declarat: „Trebuie să mă ridic la nivelul performanțelor făcute aici”.