Cupa Asiei: Succes vital pentru Qatar

Cupa Asiei: Succes vital pentru Qatar

Golurile marcate de Yusef Ahmed au adus Qatarului victoria cu scorul de 2-0 în faţa Chinei la Cupa Asiei, iar selecţionata ţării gazdă păstrează şanse de calificare în faza următoare a competiţiei.

Qatarul era cu spatele la zid înaintea partidei jucate ieri pe Stadionul Khalifa din Doha, doar o victorie în faţa chinezilor menţinându-i pe oamenii francezului Bruno Metsu în cursa pentru depăşirea Grupei A. Ahmed a marcat câte un gol în fiecare repriză, iar calificarea se va decide în ultima etapă, când Uzbekistanul, care a obţinut şase puncte până acum, dă piept cu China, iar Kuweit (fără puncte, dar cu şanse de calificare) întâlneşte Qatarul - echipă care a mai trecut o singură dată de faza grupelor la Cupa Asiei.

Uzbekistanul, sfert-finalistă la precedentele două ediţii ale turneului final asiatic, a învins ieri, cu 2-1, selecţionata kuweitiană, căpitanul Server Djeparov marcând golul victoriei în minutul 65, printr-un şut splendid de la distanţă. Veteranul Maksim Shatskikh deschisese scorul în finalul primei reprize pentru uzbeci, care s-au văzut egalaţi de reuşita lui Bader Al-Mutwa, din penalty. Uzbekistan a învins, în primul meci din grupă, naţionala Qatarului cu scorul de 2-0, în timp ce kuweitienii au cedat cu acelaşi scor în faţa Chinei. <object width="560" height="340"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/CZNMjArnZ9g?fs=1&amp;hl=en_US"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/CZNMjArnZ9g?fs=1&amp;hl=en_US" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="560" height="340"></embed></object>

Astăzi se joacă partidele din etapa secundă a Grupei B. Siria, selecţionata condusă de românul Valeriu Tiţa, poate face pasul decisiv spre sferturile de finală printr-o victorie în faţa Japoniei, în timp ce Arabia Saudită şi Iordania se întâlnesc la Al Rayyan. În primele meciuri, Siria a învins Arabia Saudită cu 2-1, iar Japonia a remizat cu Iordania, scor 1-1.