Cumpănașu își pune cenușă în cap după scandalul cu minore: „Recunosc, am și exagerat”

Cumpănașu își pune cenușă în cap după scandalul cu minore: „Recunosc, am și exagerat”

Alexandru Cumpănașu recunoaște că a exagerat cu unele dintre postările pe care le-a făcut pe rețeaua Tik Tok, dar susține că majoritatea afirmațiilor sale s-au axat pe educație.

Alexandru Cumpănaşu spune că a fost îndemnat de fiica sa să-și facă un cont pe TikTok și că majoritatea postărilor sale fac referire la sistemul de educație, la drepturile elevilor și ale părinților. Potrivit spuselor sale, 99% dintre postările pe care le-a făcut au conținut educativ, în vreme ce restul au fost exagerări, ca răspuns la provocările unor comentatori ascunși în spatele unor conturi false.

„Recunosc că am exagerat, în ideea de a da exemplu că noi cei de astăzi, nu putem să ne erijăm deja în nişte oameni care nu înţeleg problemele generaţiei de astăzi. Acel filmuleţ nu cred că trebuia să arate aşa, dar efectiv uneori, mai răbufnesc şi eu şi e o presiune foarte mare. În 8-10 zile am avut aproape un milion de comentarii şi peste 2.000 şi ceva de clipuri din care peste 90%, 99% chiar sunt strict legate de drepturile din lege, despre probleme reale”, a spus Alexandru Cumpănașu la Antena 3.

În ultimele zile, Alexandru Cumpănașu a făcut mai multe postări pe TikTok care sunt privite de ca atacuri la morala unor adolescenți de 15-16 ani, dar și la adresa profesorilor. Subiectul a fost aprig discutat de către profesori care susțin că limbajul folosit a depășit limita a decenței și că este nevoie de intervenția autorităților statului.

Alexandru Cumpănașu a dat explicații și cu privire la ultima sa postare, un clip video în care povestește că a făcut sex în toaletă cu minore care, ulterior, au ajuns cadre didactice. În acest sens, el a spus că „nu întelege această pudibonderie şi falsitate a profesorilor pe care ar trebui să îi intereseze dacă elevii învață, iar nu dacă au părul lung sau dacă și-au făcut unghiile.

Alexandru Cumpănașu a încins rețelele de socializare. Poliția Capitalei verifică anumite mesaje de pe Tik Tok

Care este atitudinea poliției

Alexandru Cumpănașu a spus că nu există nici o anchetă în curs la Poliţia Capitalei care să pornească de la postările sale care au stârnit atâtea controverse, în ultimele zile, precizând că știrile pe acest subiect sunt false.

„Va spun în premieră că mă şochează unele ştiri. Am luat legătura cu purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei şi nu există nicio anchetă pentru că nu există obiectul anchetei. Ştirile date aseară sunt false. Am cerut Poliţiei Capitalei să verifice toate comentariile de la aceste filmuleţe pentru că sunt peste 100.000 din cele un milion, care sunt dacă vreţi, reclamaţii la adresa blocării drepturilor elevilor şi ale părinţilor”, a declarat Cumpănașu la Antena 3.

Alexandru Cumpănașu a mai spus că a solicitat poliției să verifice comentariile și clipurile care apar la postările sale și să stabilească dacă prezintă situații reale.

„Dacă se va face o anchetă, eu am număr de înregistare, nu ştiu cine pe ce vorbeşte, dar eu am număr de înregistrare cu acest dosar pe care îl am inregistrat în care cer să se verifice aceste comentarii şi filmuleţele respective chiar dacă recunosc că în unele dintre ele poate, m-am lăsat dus de val şi am avut o abordare nepotrivită la 1 % din ele. Dar 99% au conţinut strict educativ, iar la unele din ele să fiu sincer, nici nu ştiu dacă erau elevi, pentru că pe Tik Tok, nu îţi apare vârsta”, a mai spus Alexandru Cumpănașu.

Ne puteți urmări și pe Google News