Articol de Mehmet Ali Güller:

Turcia şi Egiptul devin actorii unei situaţii din ce în ce mai tensionate în Libia. Nici Ankara, şi nici Cairo nu fac un pas pentru a rezolva această tensiune…

Ankara sprijină guvernul de uniune naţională condus de Sarraj, în vestul Libiei; iar Cairo sprijină Adunarea Reprezentanţilor şi armata naţională libiană/Haftar, susţinută de Adunarea Naţională, în estul Libiei. 

Iar axa Sirte-Al-Kufra reprezintă şi graniţa dintre est şi vest şi, de asemenea, linia roşie pentru o posibilă confruntare militară între Turcia şi Egipt… Astfel că, Germania, care găzduieşte Conferinţa de la Berlin, susţine ca axa Sirte-Al-Kufra să devină „zonă demilitarizată”. Este clar că acest lucru va însemna divizarea de facto a Libiei…

Pericolul folosirii armelor pe axa Sirte-Al-Kufra

Ankara și Tripoli doresc ca forţele lui Haftar să părăsească Sirte şi Al-Kufra şi, de asemenea, ca această axă să fie dominată de forţele lui Sarraj; iar Cairo şi Tobruk au declarat axa Sirte-Al-Kufra ca fiind linia roşie… 

Dar de fapt ceea ce a dus la creşterea tensiunii şi pericolului a fost apelul lansat de Adunarea Reprezentanţilor din Tobruk pentru „Intervenţia forţelor armate egiptene în Libia”! 

Pe scurt, acest fapt a generat o situaţie în care armele ar putea fi folosite pe axa Sirte-Al-Kufra, ce păcat…

Ceea ce ar însemna izbucnirea unui război la nivel de state în regiune, prin intermediul deputaţilor, şi care, prin efectul de domino, prezintă riscul apariţiei de noi fronturi…

SUA consideră scrisoarea lui Erdoğan drept cheia soluţiei

Din cauza faptului că, în Libia, în faţa Turciei se află un grup numeros de ţări, Ankara încearcă să atragă Washingtonul de partea ei. Iar pentru asta susţine că prezenţa Moscovei în Libia reprezintă o ameninţare pentru interesele SUA/NATO.

Ca şi declaraţiile, de o perioadă de timp, ale purtătorilor de cuvânt ai AKP (Partidul Justiţie şi Dezvoltare – n.trad.) că relaţiile cu Rusia nu sunt strategice, ci sunt relaţii tactice şi susţinerea la reuniunile NATO a faptului că „Rusia se consolidează în Libia şi reprezintă o ameninţare pentru NATO” este pentru a atrage Statele Unite…

Procesul care a început cu trimiterea unei scrisori, la 29 aprilie, de către Erdoğan lui Trump, în care îi spunea că vrea să colaboreze, este în plină desfăşurare. Pentru că Washingtonul a considerat acest apel al lui Erdoğan drept cheie care va fi folosită pentru a afecta relaţiile dintre Turcia şi Rusia. 

Mai mult, SUA apreciază că această conlucrare cu Turcia din Libia ar putea fi o treaptă pentru reluarea colaborării şi în Siria.

Triunghiul şi patrulaterul strategic

Este clar că această evoluţie va crea probleme serioase Turciei, pentru că centrul ei se află Mediterana de Est, dar şi pe linia ce se întinde din Siria şi până în Libia. 

Pentru că aşa cum am analizat în cartea cu titlul „Sfârşitul Hegemoniei Americane”, triunghiul format din Golful Alexandria, Canalul de Suez şi Strâmtoarea Ormuz şi patrulaterul strategic format din Marea Neagră, Marea Caspică, Golful Aden şi Marea Arabiei este de secole, în Asia de Vest, spaţiul geografic al confruntărilor.

Puterea care ameninţă acest spaţiu geografic este imperialismul american. „Colaborarea” Turcia cu SUA în Libia, în numele echilibrării Rusiei, va declanşa un proces periculos. 

Dar aşa cum am scris anterior în această rubrică, şi reversul este valabil: Aşa cum în Siria, Turcia şi-a normalizat relaţiile cu Rusia şi a reuşit să creeze o alianţă care cuprinde şi Iranul, şi în Libia, colaborând cu Rusia, ar putea crea o alianţă în trei, care să cuprindă şi Egiptul. Ar trebui să formeze o astfel de alianţă, Turcia ar trebui să forţeze acest lucru. 

SUA vor câştiga confruntarea dintre Turcia şi Egipt!

Fără îndoială că în cazul în care Turcia şi Egiptul se vor confrunta în Libia, şansele de câştig ale Egiptului sunt nule; dar într-o ultimă analiză, nici Turcia nu va putea câştiga. Câştigătorii vor fi SUA şi Israelul! Confruntarea militară a Egiptului cu Turcia, în Libia, ar însemna ruperea Egiptului de blocul din Marea Mediterană, de Grecia, Ciprul de Sud, Israel, SUA şi UE, ceea ce este imposibil. 

Ankara ar trebui să vadă că: Doar cu capacitate militară nu este posibilă apărarea maximă a drepturilor Turciei şi Republicii Turce a Ciprului de Nord (recunoscută numai de Ankara – n.trad.). Turcia va obţine câştiguri în Mediterana de Est atât timp cât va putea coopera cu Siria şi Egiptul. Însă cheia de aur a drumului pe care va merge pentru a colabora cu Damascul şi Cairo este Moscova. 

Din acest motiv, o poziţie contrară a Ankarei faţă de Moscova pentru a obţine sprijinul SUA şi NATO în Libia ar fi o greşeală strategică; ar trebui să se renunţe imediat. Opoziţia Ankarei faţă de politica Rusiei de a ajunge la Mediterana de Est a rămas în trecut, pentru că Rusia este deja în Mediterana de Est, participă la manevre militare cu Siria. De acum încolo problema este dacă poate să beneficieze de prezenţa Rusiei în Mediterana de Est împotriva SUA şi dacă poate bloca ieşirea Statelor Unite la Marea Neagră, împreună cu Rusia în Mediterana de Est.

Sursa: Rador