Cum te asigură poliţa de şomaj la un credit

Cum te asigură poliţa de şomaj la un credit

Împrumuturile bancare au ajuns să aibă o nouă poliţă inclusă în ofertă, cea a pierderii locului de muncă, care acoperă ratele pentru mai multe luni.

Cu un şomaj în creştere şi estimări sumbre pentru următoarea perioadă, unii români încă se mai avântă să facă un credit. Fie că este un împrumut de nevoi personale fără ipotecă, fie că este unul imobiliar cu garanţie, sunt persoane care preferă să rişte accesarea unui împrumut cu dobânzi şi comisioane destul de mari pentru a-şi satisface unele nevoi.

Unul dintre motivele care dau siguranţă creditelor în această perioadă este asigurarea de şomaj. Deşi nu este aplicată de multe instituţii financiare, aceasta este prezentă pe piaţa locală de mai bine de 6 luni.

Şi, după cum spun asigurătorii, începe să prindă la bănci. „Asigurarea de şomaj de abia acum începe să crească, având în vedere că este un produs recent. Un alt motiv pentru care aceasta prinde este faptul că s-a renunţat la asigurarea «de consum », care proteja banca de neplata ratei şi aceasta nu mai era obligată de BNR să-şi facă provizion pentru respectivul credit”, ne-a declarat Anca Babaneaţa, director general adjunct al Platinum Asigurări. De la păsuitul clientului la garantarea ratelor

Ne puteți urmări și pe Google News

Dacă, în trecut, moda băncilor era să ofere o perioadă de graţie la creditele pe care le acordau, acum s-a trecut la asigurarea perioadei de neplată pe motiv de şomaj. Un motiv destul de bun pentru a mai încasa ceva bani de la doritorii de finanţare.

Printre primele bănci care au adus acest produs în România se numără BCR. Banca oferă pentru creditele de nevoi personale o asigurare complexă, care cuprinde şi riscul de şomaj.

„La acest credit avem obligatorie asigurarea de viaţă, la care se mai poate adăuga facultativ şi o asigurare complexă, care are şi o componentă pentru riscul de şomaj”, ne-au declarat reprezentanţii unei sucursale BCR.   Potrivit ofiţerului de credite, asigurarea de viaţă este inclusă în rata lunară şi valorează cam 10 euro/lună, plătibili pe toată durata contractului.   În schimb, asigurarea complexă cu poliţa contra şomajului este 0,2% din valoarea iniţială a creditului pe fiecare lună. Am calculat acest procent pentru un împrumut de 10.000 de euro, ceea ce înseamnă alţi 20 de euro în fiecare lună.

În caz de şomaj, asigurarea îţi acoperă ratele pe o perioadă de 24 de luni, dar nu mai mult timp de 9 luni pe eveniment. La fel vă acoperă incapacitatea de muncă temporar, iar în cazul de invaliditate de muncă vă plăteşte tot creditul.

CEC oferă o poliţă ceva mai ieftină, dar obligatorie   Şi CEC Bank are o astfel de asigurare, care valorează 80-90 de lei pe un contract de 10.000 de lei. Costul a fost calculat pentru o persoană de 26-27 de ani. „Cu cât este persoana mai bătrână, cu atât asigurarea va costa mai mult”, ne-a spus un ofiţer de credite al CEC Bank.   La Bancpost, noul credit ipotecar „Sigur Acasă” are şi el inclusă o poliţă contra riscului de şomaj care este valabilă numai în primii trei ani ai contractului. Dar, potrivit bancherilor de aici, costul acesteia este acoperit de bancă. Astfel, în primii trei ani din contract asigurarea vă scuteşte de plata a şase rate dacă vă pierdeţi locul de muncă.

După spusele Ancăi Babaneaţa, în 2007 valoarea daunelor plătite din primele brute subscrise pentru credite a fost de chiar 80% în 2007, 56% în 2008, iar în 2009 pe primele trei trimestre s-a ajuns la peste 70%. „În ultimul an, chiar au fost cazuri destule în care asigurătorii au fost nevoiţi să plătească ratele la bancă pentru anumiţi clienţi care au rămas şomeri”, ne-a mai declarat şeful adjunct al Platinum Asigurări.

„Anterior, băncile îşi externalizau riscurile. Implementarea acestei asigurări reprezintă o revenire la normalitate.“, ANCA BABANEAŢA, director general adjunct Platinu 20 de euro pe lună, incluşi în rată, costă la BCR asigurarea complexă în care este inclus şi riscul de şomaj, pentru un credit de 10.000 de euro

ÎN CREŞTERE

Peste 760.000 de şomeri, în februarie

În ultimii ani, asigurarea creditelor de consum însemna pentru asigurători să acopere mai toate riscurile pentru bancă. „Practic băncile îşi externalizau acest risc. Implementarea acestei asigurări reprezintă o revenire la normalitate”, spune Babaneaţa despre asigurarea de şomaj.

Cu toate acestea, produsul începe să prindă tot mai mult la bănci, mai ales că poliţa este una facultativă şi destul de scumpă. Potrivit datelor oferite de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), în ianuarie anul trecut, România înregistra aproape 445.000 de şomeri.   La 31 august, numărul acestora ajunsese la puţin peste 600.000 de şomeri, iar la finele anului crescuse la aproape 710.000. Trendul negativ al forţei de muncă a continuat şi în anul acesta, astfel că la finele lunii februarie şomerii ajunseseră să numere peste 762.000.