Cum sunt exploatații muncitorii români în Marea Britanie și Europa. „Te pot concedia pe moment și poți pierde totul”,

Cum sunt exploatații muncitorii români în Marea Britanie și Europa. „Te pot concedia pe moment și poți pierde totul”,Tot mai puțini români vor să lucreze în străinătate. Au pierdut teren în special țări precum Spania și Italia. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Mii de muncitori angajați prin intermediari cu salarii și condiții de lucru inferioare satisfac cererea de carne ieftină, arată o investigație The Guardian.

THE GUARDIAN (Marea Britanie), 28 septembrie 2021 - Companii de procesare a cărnii de pe tot cuprinsul Europei angajează mii de muncitori cu salarii și condiții de lucru inferioare prin intermediul unor sub-contractanți, agenții și false cooperative, arată o investigație The Guardian.

Muncitori, funcționari publici și experți în domeniul muncii au explicat cum industria de 190 de miliarde de lire sterline a cărnii din Europa a ajuns un focar global al muncii contractate indirect, cu o mulțime fluctuantă de muncitori, mulți imigranți, plătiți cu 40-50% mai puțin decât cei angajați direct în aceleași fabrici.

The Guardian a descoperit probe privind un sistem de angajare pe două niveluri, cu muncitori supuși unor standarde deficitare de plată și muncă pentru a satisface nevoia industriei cărnii de forță de muncă prost plătită, extrem de flexibilă și ușor de substituit.

Peste un milion de muncitori

Peste 1 milion de oameni lucrează în sectorul european al cărnii, și sindicatele estimează că în unele țări mii de muncitori sunt angajați în condiții precare prin intermediul sub-contractanților și agențiilor.

„Sistemul e bolnav peste tot în Europa. E bazat pe prețul mic al cărnii, pe exploatarea forței de muncă”, a declarat Enrico Somaglia, secretar general adjunct al federației sindicale European Federation of Food, Agriculture and Tourism Trade Unions. „Sunt muncitori care, cot la cot, fac aceeași muncă, însă în condiții diferite.”

The Guardian a aflat că cei care muncesc în condiții precare au adesea un program de lucru nedefinit, contracte cu zero ore de muncă [angajatorul nu e obligat să asigure un număr minim de ore și, implicit, plata aferentă - n.trad.], fals statut de liber profesionist și nu beneficiază de concediu medical. Muncitorii spun că trăiesc în condiții extrem de precare în țări a căror limbă nu o vorbesc și, prin urmare, nu pot înțelege termenii contractelor și drepturile legale pe care le au.

„Te pot concedia pe moment și poți pierde totul”, a declarat un muncitor român din Olanda.

90% dintre muncitori sunt imigranți

În Olanda - unul dintre cei mai mari exportatori europeni de carne, cu vânzări de 8,8 miliarde de euro anul trecut - inspectoratul muncii afirmă că 90% din forța de muncă e constituită din imigranți, majoritatea cu contracte precare. /.../

Extinderea UE din 2004 - și libera circulație a persoanelor în Europa - a adus un vast rezervor de oameni din România, Lituania, Letonia, Polonia și Ungaria dispuși să emigreze pentru a munci.

În toată Europa libera circulație a forței de muncă a fost exploatată, a declarat Özlem Alev Demirel, europarlamentară a partidului german Die Linke [Stânga]. „Angajatorii au scăzut salariile aducând muncitori din țări în care salariile sunt mai mici și sistemele de securitate socială sunt slabe, iar acest lucru nu e acceptabil. Ea afirmă că principiul aceluiași salariu pentru aceeași muncă în același loc trebuie să fie respectat în toată Europa.

Pe măsură ce economiile unor țări precum Polonia s-au ameliorat și necesitatea unei surse perpetue de mână ieftină de lucru s-a accentuat, căutarea s-a extins pe plan global, la țări precum Ucraina, Belarus, Kazahstan, Vietnam, Filipine, Timorul de Est, Georgia, India, China și Armenia.

Agențiile românești aduc acum muncitori de la antipozi, din Asia de Sud, și mai exact din Nepal și Sri Lanka. Vizele lor sunt dependente de locurile de muncă repartizate; dacă sunt concediați, devin imigranți ilegali. „În România exploatăm muncitorii nepalezi tot așa cum românii sunt exploatați în alte părți”, a declarat Nora Labo, care a lucrat până anul acesta pentru Sindicatul Muncitorilor Independenți din Irlanda. Nicolas Schmit, comisarul european al muncii și drepturilor sociale, a declarat că îi revine fiecărui stat membru în parte să aplice legislația muncii. „Legislația UE e clară: tuturor muncitorilor angajați de agenții și sub-contractanți trebuie să li se garanteze aceleași drepturi ca și angajaților permanenți. Autoritățile naționale trebuie să aplice aceste reguli.”

Karsten Maier, secretar general al UECBV, care reprezintă 20.000 de companii din sectoarele zootehniei și cărnii din Europa, Japonia, Rusia și Ucraina, a declarat că răspunderea pentru condițiile de muncă nu-i revine asociației sale, ci companiilor și autorităților de resort. „Nu va fi tolerat nici un fel de abuz”, a declarat Maier, adăugând că orice astfel de caz ar trebui să ducă la inculpări.

Ne puteți urmări și pe Google News