Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) reprezintă o alianță militară întemeiată prin Tratatul Atlanticului de Nord (Tratatul de la Washington) semnat la 4 aprilie 1949.

NATO și-a propus să creeze o contrapondere la trupele sovietice staționate în Europa Centrală și de Est după al Doilea Război Mondial, să fie un scut militar în fața expansiunii comuniste.

Primele țări NATO

NATO a avut ca state membre inițiale următoarele state democratice: Belgia, Canada, Danemarca, Franța, Islanda, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Norvegia, Portugalia, Regatul Unit și Statele Unite.

Grecia și Turcia au aderat în 1952 (după succesul forțelor democratice din Războiul Civil Grec din 1946-1949, contra comuniștilor abandonați de Stalin), iar Germania de Vest a aderat în 1955.

Aici, SUA au plasat trupe americane, pentru că sovieticii aveau trupe în RDG. Spania , ieșită din dictatura franchistă a aderat în anul 1982.

Din Pactul de la Varșovia, în NATO

După dizolvarea Pactului de la Varșovia, mai multe state din acest pact (inclusiv Albania) au devenit membre ale Alianței Nord-Atlantice, printre care România, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Ungaria, Polonia.

Ulterior, au aderat și trei republici ex-iugoslave, Croația, Muntenegru și Macedonia de Nord. Iugoslavia nu a fost membră a Tratatului de la Varșovia.

Franța s-a retras din comandamentul militar integrat al NATO în anul 1966, dar a rămas membru al alianței. Franța și-a reluat poziția în comanda militară a organizației începând din anul 2009.

Valorile Alianței Nord-Atlantice

NATO promovează din punct de vedere politic valorile democratice. Această organizație le  permite membrilor săi să se consulte și să coopereze în probleme legate de apărare și securitate pentru rezolvarea probleme, oferirea încrederii și, pe termen lung, pentru a preveni conflictele.

Alianța este angajată militar în soluționarea pașnică a disputelor. Dacă eforturile diplomatice eșuează, NATO are puterea militară de a întreprinde operațiuni de gestionare a crizelor internaționale care degenerează în conflicte armate.

Acestea sunt întotdeauna realizate în temeiul clauzei de apărare colectivă a tratatului fondator al NATO - Articolul 5 din Tratatul de la Washington sau în cadrul unui mandat al Națiunilor Unite, singur sau în cooperare cu alte țări și organizații internaționale.

Articolul 5 conferă dreptul statelor NATO să decidă fiecare cum va ajuta un stat NATO atacat din afară și stipulează clar că un atac premeditat, planificat asupra unui stat membru NATO este un atac împotriva organizației în sine.