Cum și-a ales soția medicul și scriitorul FIorin Chirculescu. O scenă fabuloasă, ca în romanele sud-americane
- Andreea Vlad
- 10 iulie 2021, 23:05
"Orice om are literatura sa personală", spunea scriitorul Aldous Huxley. Pentru medicul și scriitorul Florin Chirculescu, momentul în care și-a cunoscut partenera de viață a avut ceva miraculos, ca în realismul magic. Acel moment de viață a semănat destul de mult cu literatura bună.
Deși tatăl său, cu care se certa în tinerețe din cauza lui Camus și Sartre, l-ar fi vrut inginer, o meserie solidă - credea acesta, Florin Chirculescu a ales medicina, dar practică în paralel cu succes și profesia de scriitor. "E un foarte mare prozator", îl descrie Mirel Curea.
Chestionat de acesta, în cadrul emisiunii "Dosare de presă", dacă și-a ales soția ca medic sau ca literat, invitatul a declarat că a fost vorba, categoric, de "o alegere de scriitor". Aceasta era cabanieră și i-a ieșit în cale viitorului partener mai mult din întâmplare. Era ca un personaj de proză scurtă. M-am dus la munte, am fugit de la Bran, am coborât la Bușteni pe la Omu. A fost ceva uluitor, a făcut un mic dans. Pe urmă n-am mai avut scăpare. Era atât de diferită față de cele mai multe femei... ", rememorează scriitorul, care în adolescență admira suprarealismul, considerând onirismul o cale spre adevăr.
Florin Chirculescu se consideră un norocos: "îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru nevastă-mea și fata mea".