Localnicii satului cu nume de vama se tem ca, de acum, saracia lor va capata faima europeana, nu doar romaneasca.

Locuitorii satului Albita, care se afla la una dintre portile estice ale Uniunii Europene, s-au bucurat si ei in momentul aderarii, dar ceea ce le-a ramas inca in minte este teama de viitor. Saracia noastra, zic oamenii din Albita, nu va mai fi perceputa ca apartinand cetatenilor de la marginea Romaniei, ci a celor de la coada Europei.

In Albita traiesc 51 de oameni, din care 23 sunt copii. Satul lor este adesea confundat cu punctul vamal din apropiere. „Suntem scrisi pe toate hartile, dar multi nu stiu ca suntem sat, cred ca suntem Vama”, spune Eugenia Hanganu, de 74 de ani.

Casele batranesti, 33 la numar, sunt asezate langa apele Prutului. Mai bine de jumatate dintre ele au fost parasite. Se vede dupa lacatele de la porti, dupa peretii care stau sa cada si dupa curtile goale. „Le-ar vinde mostenitorii, dar cine cumpara aici case?”, se lamenteaza Rodica Sava, de 52 de ani.

Aderarea e o victorie

In miezul zilei, ulitele cu gropi adanci sunt pustii si, arareori, se vede cate o femeie venita la fantana, vreo batrana iesita cu toiagul, la poarta, cateva gaini, curci sau pisici. Pe drumul plin de gropi, care duce spre satul vecin, Dranceni, apar si cativa copii. Ei sunt navetistii, care merg zilnic cate 6 kilometri, pe jos, catre scoala sau gradinita.

Din curti ies gospodinele cu animalele la adapat. Dorina, de 26 de ani, venita cu caii la fantana, se plange ca nu are unde munci. „Parca eu nu as vrea sa am si eu un salar bun... Dar n-am de unde. La Albita ne-am invatat cu saracia, aici  am deschis ochii, aici stam. Singuri, noi si cu Prutul”, spune femeia.

Dorina vede aderarea la UE ca pe un fel de victorie. „Se spune ca vom trai mai bine. Eu nu cred, dar asta nu inseamna ca nu e victorie”, spune Dorina.

Rodica „a vazut” aderarea la televizor. „A parut frumos, dar cum o fi mai departe conteaza mai mult. Ma bucur cel mai tare ca nu iti mai trebuie o gramada de acte ca sa treci granita, pentru ca am fata cea mica plecata in Italia, la munca. Si acum, poate o sa vina mai des acasa”, trage nadejde femeia.

Intre oracaitul broastelor si programele TV

Cand vine noaptea, satul intepeneste. Cei din Albita se retrag in case, dupa ce au dus vitele in adaposturi. Doar 7 familii din sat au televizoare. „Nu prea ne uitam. Prindem numai Chisinaul si TVR 1. Nu avem cablu”, mai spune Rodica Sava. „Vara, mie nu-mi mai trebuie aparat ori televizor. Broastele tare frumos canta.

E plin Prutul de broaste. Iarna se ascund si e mai rau”, completeaza Eugenia care, la cei 74 de ani ai ei, este convinsa ca „televizoarele de astazi nu stiu sa cante mai frumos ca vietatile raului Prut”.

Stransa deja in mijlocul satului, ca la urs, lumea isi spune pasul. Femeile, cu bratele incrucisate, se jeluiesc de faptul ca primaria nu le da ajutor social. Batranii au pensie, dar ei, tinerii, traiesc de pe o zi pe alta. „N-am vazut primarul in Albita de la alegeri. Daca vine Uniunea Europeana, tot asta este. Alocatie sa ne dea la copii, si gata cu masurile de ajutoare”, spune Elena, de 26 de ani, mama unei fetite de 6 ani.

Nicoleta are 4 copii pe care spune ca-i hraneste cu fasole si cartofi. „Cand avem bani luam carne. Dar nu prea avem. Nu ne plangem, dar zicem adevarul”, spune ea. In casa Nicoletei, micutii se uita la un televizor mic, portabil. E cald. „Punem bete de floarea-soarelui pe foc. Si palarii. Aducem cu banita de afara si facem focul”, explica femeia.

Pe drumul mare, un barbat, Maricel, de 36 de ani, tocmai se intoarce de la peste. Are plasa plina. „A fost cu noroc. Pestele e mancare buna. Nu pescuieste oricine. Trebuie sa ai permis si cotizatia la zi la Asociatia Pescarilor”, spune Maricel, care isi arata captura, pe care spune ca nu o va imparti cu nimeni, ci vor manca el si familia lui. Ceilalti, stransi in strada, se uita lung dupa pescar si dupa desaga acestuia.

Basarabenii, fratii straini

Despre fratii de peste Prut, albitenii au, fiecare, opiniile lor. Unii spun, fara emotie insa, ca „sunt fratii nostri”. Altii arata cu mana spre malul stang al Prutului si spun ca de acolo incepe o tara straina. De Sarbatorile Craciunului, lucrurile se schimba. „Moldovenii au Anul Nou pe stil vechi. Cand uram noi, pe 31 decembrie, ei stau noaptea si ne asculta. Rasuna Valea Prutului. In ianuarie, ura ei si se aude frumos tare la noi”, povesteste Elena.

Copiii

Locul lui Dumnezeu, la colt de ulita

Copiilor nu li se pare rau traiul in Albita. Regreta doar ca nu au o scoala a lor si merg zilnic 6 kilometri pe jos. Cladirea in care, odata, au invatat copiii, acum este paraginita. Candva era o casa frumoasa. Copiii par fericiti si asa. Sunt prost imbracati si obositi de drum, dar nu se lasa. Ei sunt mereu gata sa povesteasca totul despre satul lor.

„Acolo e Prutul. E mare. Nu prea ne lasa acolo tata, ca ne prind puscasii (grainicerii - n.r.). E frumos acum, dar mai frumos e cand vine apa mare. Vine pana la un pas de sat. Cine stie sa inoate, stie”, spune mandru Ionut, un baietel de 6 ani. Apoi, intra cu totii pe ulita mare si vorbesc cu glas tare, de rasuna valea raului.

La un cot de drum, copiii striga: „Iaca, troita!”. Nu prea stiu la ce foloseste, dar le place: „Aici ne jucam noi ascunselea. Ne dam asa, in spate, si nu suntem de gasit”, explica Petronela. Ionut crede ca troita este pentru Dumnezeu: „E facuta pentru Dumnezeu si El se ascunde in ea si ii vede pe cei care nu-si fac cruce”.

Troita a fost zidita de putin timp, iar localnicii spun ca, in ultimii 30 de ani, doar atat s-a construit la ei in sat. Acolo este locul lui Dumnezeu, in Albita, intrucat biserica nu au. Mortilor li se citeste slujba de pe urma la biserca de la Dranceni, unde sunt apoi ingropati, la peste 4 kilometri de satul lor.